Un grup de 33 de senatori a depus, luni, o contestatie la Curtea Constitutional referitoare la legea care interzice fumatul n toate spatiile publice nchise, adoptat sptmna trecut de Camera Deputatilor, n calitate de for decizional.
Cei 33 de senatori care au semnat contestarea depus, luni, la CCR, sustin c ratiunea sesizrii Curtii nu vizeaz interzicerea fumatului in spatiile publice, ci vizeaz definitia „spatiului public inchis”, interzicerea fumatului in spatiile private devenite prin efectul legii spatii publice inchise, a exceptiilor de la interdictia de a fuma (celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxim sigurant si zonele de tranzit din aeroporturi, in care sunt amenajate camere speciale, n.r.) si a interzicerii vanzrii la bucat a trabucurilor (tigri de foi)”, potrivit documentului inaintat CCR. Documentului inaintat CCR precizeaz c prin definirea spatiului public inchis ca orice spatiu destinat utilizrii colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o form de discriminare. Initiatorii sesizrii mai sustin, in documentul citat, c prin aplicarea legii antifumat se creeaz o discriminare intre persoanele aflate in stare de detentie in penitenciare de sigurant si cele aflate in tranzit intr-un aeroport, pe de-o parte si ceilalti cetteni fumtori, pe de alt parte. Potrivit unor surse politice, constestatia legii antifumat depus la CCR este semnat de senatori, de la toate partidele politice, in randul crora se numr, senatorul ALDE Cristiana Anghel, senatorul PNL Corneliu Dobritoiu, senatorul PSD Lucian Sova, senatorul UDMR Verestoy Attila, precum si senatorul independent Alfred Laurentiu Mihai. Potrivit art.146 din Constitutie, CCR se pronunt asupra constitutionalittii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor dou Camere, a Guvernului, a naltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numr de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.