vineri, 7 august 2015

«Thesaurus» – punct si de la capãt!

vineri, august 7, 2015, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.


Desfãsurat intre anii 2013-2015, la initiativa si sub coordonarea Asociatiei Culturale Europea Vaslui, parteneriatul Grundtvig „Thesaurus – Treasury for Adult Education”, finantat de Comisia Europeanã prin Programul Lifelong Learning, a avut ca obiectiv esential promovarea educatiei interculturale europene in randul adultilor, pe fundamentul invãtãrii limbilor moderne, a aplicãrii noilor tehnologii si a valorizãrii traditiilor, reconsiderate ca activitãti cu valoare de terapii ocupationale. La nivel european, au beneficiat panã in prezent de activitãtile si de produsele proiectului peste 1.200 de persoane, adulti cu varste cuprinse intre 22 si 80 de ani, necuprinsi in vreo formã oficialã de scolarizare. La nivel local si regional, proiectul a fost implementat gratie unor consortii realizate de institutiile partenere: la Vaslui, Consortiul „Thesaurus” a inclus Biblioteca Judeteanã „Nicolae Milescu Spãtarul”, Primãria Municipiului Vaslui, Institutia Prefectului Vaslui, Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, Casa Corpului Didactic Vaslui, Muzeul Judetean „Stefan cel Mare”, Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu”, Scoala Gimnazialã „Alexandra Nechita”, institutii care au sprijinit cu entuziasm proiectul, implicandu-se in fiecare actiune de amploare, in care comunitatea localã a fost invitatã sã participe. Coordonate de Asociatia Culturalã Europea Vaslui, institutiile partenere – Laboratorul Multimedia al Universitãti din Patras – Grecia, Agrupamento de Escolas de Vialonga din Portugalia, Asociatia Magister Educationis din Neamt – Romania, Inspectoratul Scolar al Provinciei Kastamonu din Turcia, Centrul ECDL din Cipru, Uniunea Asociatiilor Mestesugarilor din Zagreb – Croatia, au obtinut ca produse finale: o Metodologie pentru realizarea activitãtilor de invãtare cu adultii, care sã imbine noile tehnologii, traditiile si limbile moderne – aceastã lucrare pe suport electronic – multimedia a fost publicatã la Editura The Londoner; un site principal – http://www.adult-education.ro, alimentat cu toate informatiile utile din proiect si blogurile – jurnal ale institutiilor participante; un revolutionar Sistem de Management al Învãtãrii (LMS), folosit si imbunãtãtit in comun de institutiile participante, in care fiecare adult care a participat la cursurile de formare a avut propriul cont; 28 de suporturi de curs existente in format electronic, in LMS, cu diverse specializãri, mergand de la limbi de circulatie, limbi mai putin studiate, folosirea folclorului si a traditiilor in activitãti de invãtare pentru adulti, noi tehnologii pentru educatia adultilor, mestesuguri specifice tãrilor participante; 70 de episoade ale filmului documentar al proiectului (difuzat pe internet), care povesteste, in detaliu, istoria celor doi ani de proiect, a celor 5 reuniuni internationale, a Conferintei Internationale „Valorizarea traditiilor prin noi oportunitãti de invãtare destinate unui public adult” (Vaslui, 27.11.2013), a celor trei Seminare internationale (de la Lisabona, de la Kastamonu si de la Patras) si a Simpozionului International pentru Educatia Intergenerationalã (editia 1, Vaslui, 24.04.2015), actiuni deosebite, de mare amploare, organizate in cadrul Parteneriatului „Thesaurus”. Tot in sfera aplicãrii noilor tehnologii s-a situat si formarea formatorilor internationali din proiect, care s-a realizat printr-un sistem de videoconferinte care a permis stocarea si folosirea ulterioarã a inregistrãrilor pentru organizarea formãrilor nationale. Numeroase articole stiintifice cu specific in educatia adultilor au fost publicate in reviste de specialitate precum „Scoala Modernã”, „Apostolul”, „Clepsidre”. „Thesaurus” nu se opreste insã, aici: de la 1 august 2015 si panã in 2021, sistemul LMS http://www.adulteducation.ro/lms (cont de acces pentru vizitatori si parolã guest) rãmane in continuare gratuit la dispozitia formabililor, atat a adultilor care s-au instruit in proiect, cat si la indemana institutiilor care doresc sã-si completeze oferta, realizand cursuri online pe o platformã gratuitã, fiind oferit, de asemenea, persoanelor care vor sã-si completeze educatia printr-o metodã originalã, care s-a dovedit foarte eficientã in activitãtile concrete de invãtare desfãsurate in tãrile participante la proiect. Panã la finalul lunii august 2015, prin validarea rezultatelor obtinute in cadrul formãrii, adultii care au participat la cursurile proiectului „Thesaurus” vor intra in posesia diplomelor si suplimentelor descriptive Europass, care le certificã noile competente.

Articol scris de:



Posteaza un comentariu