Faringita acutã

1
369

Faringita este inflamatia sau infectia care apare la nivelul faringelui sau a amigdalelor. Poate fi de douã feluri: viralã sau bacterianã. Faringitele de origine viralã sunt «vinovate» de 60% din cazuri, iar cele bacteriene apar în restul îmbolnãvirilor. În putine cazuri, faringita poate fi provocatã de expunerea la anumite toxine, de traumatisme sau de alergii. Faringita se manifestã prin febrã ridicatã (chiar si 40 de grade Celsius), tuse, iritatie, secretii nazale si dureri de gât cu iradieri la nivelul urechilor.

Cea mai mare incidentã se gãseste la copii, dar si adultii sunt afectati în mare mãsurã de aceastã afec- tiune. Dacã la copii inflamatia apare în partea superioarã a faringelui, la adulti, localizarea se schimbã, factorul microbian mutându-se spre partea inferioarã. Majoritatea faringitelor, cunoscute si sub numele de angine virale, se manifestã cu precãdere în sezonul umed si rece si, mai ales, în cursul unei epidemii de viroze. Ele produc febra adeno-faringo-conjuctivalã si boala respiratorie acutã cu rino-traheitã.

Faringita virala

Faringitã viralã este de fapt o boalã de naturã infectioasã determinatã de agresiunea unor virusuri cu potential patogen asupra mucoasei faringelui. Faringele este partea gâtului situatã imediat în spatele limbii (orofaringe) si al cavitãtii nazale (nazofaringe) si superior de esofag (laringofaringe), laringe si trahee. Faringitã viralã are drept agenti etiologi foarte multe si diferite virusuri. Faringitã poate sã aparã în cadrul unor infectii generalizate ale tractului respirator sau poate fi specificã, localizatã strict doar la nivel faringian. Faringitã afecteazã atât, adultii cât si copiii, dar cele mai frecvente cazuri sunt totusi, la cei mici. Faringitã rãmâne o mare cauzã de absenteism scolar sau de la serviciu si este una din principalele cauze de prezentare a pacientului la medic. Majoritatea adultilor au aproximativ 3- 5 episoade de infectii respiratorii superioare pe an (inclusiv faringitã). Cauze: Agentii etiologici cei mai frecvent întâlniti în astfel de afectiuni sunt rhinovirusurile si adenovirusurile, fiind incriminate în peste 40% dintre cazurile de faringitã. Rhinovirusurile singure sunt rãspunzãtoare de peste 20% dintre faringitele virale si jumãtate din rãcelile banale din sezonul rece. Aceste virusuri au transmitere aerogenã, pãtrund în organism pe la nivelul nãrilor. Adenovirusurile sunt incriminate în faringita necomplicatã si au un efect patogen direct asupra mucoasei faringiene. Gâtul este foarte dureros, însã poate sã nu fie rosu sau sã fie lipit de alte modificãri macroscopice. Virusul Epstein Barr este agentul etiologic al mononucleozei infectioase, o afectiune care caracterizeazã mai ales perioada adolescentei. El se poate transmite de la adulti la copii si între adolescenti prin salivã. Faringitã sau faringoamigdalita apare la peste 80% dintre pacientii cu mononucleozã infectioasã. Virusurile gripale pot determina aparitia faringitei la peste 50% dintre pacientii infectati. Simptomatologie: Simptomul de bazã al faringitei este durerea în gât, pe fond de hiperemie localã (înrosire) si edematiere. Majoritatea simptomelor sunt însã, comune. Pe lângã durerea de gât, pacientul cu faringitã viralã mai poate prezenta si: 1. Febrã înaltã, disfagie (dificultãti la înghitire) si conjunctivitã, dacã este incriminat un adenovirus. Sindromul se numeste febra faringoconjunctivala. Conjunctivita apare la peste 1/3 dintre pacienti, iar febra este cvasiconstantã. 2. Simptomatologie nazalã, caracterizatã prin: rinoree, congestie nazalã, strãnut. Ele preced adesea aparitia durerii în gât. Disconfortul faringian poate fi sub formã de iritatie localã, usturime sau durere. De cele mai multe ori, diagnosticul faringitelor virale se stabileste în urma efectuãrii unui control fizic general, în care se examineazã foarte atent gâtul pacientul, precum si ganglionii din regiunea cefalicã. În general, gâtul apare foarte rosu, uneori mucoasa faringianã are si exudat, iar amigdalele pot sã fie usor mãrite în dimensiuni. Tratament: Strategiile si schemele terapeutice aplicate pacient ilor cu faringitã viralã se bazeazã în general pe informatiile furnizate de anchetele epidemiologice (virusul cu cea mai mare frecventa în populatie), semne si simptome specifice, precum si rezultatele testelor de laborator. Mãsurile terapeutice includ de cele mai multe ori doar administrarea de fluide, pentru a preveni deshidratãrile, odihnã, gargarã cu apã sãratã de câteva ori în cursul zilei (pentru calmarea durerilor) sau administrarea de medicamente usoare pentru ameliorarea simptomelor infectioase: febrã, cefalee, artralgii. Pentru calmarea febrei si durerilor cel mai indicat este paracetamolul, deoarece are efecte adverse mai putine. Aspirina este contraindicatã în astfel de situatii (faringite virale), mai ales dacã apar în contextul unor boli gripale). În cazul în care disfagia nu permite pacientul sã se alimenteze, se recomandã internarea acestuia în vederea hidratarii sau alimentã rii parenterale. Este foarte important cã pacientul sã evite administrarea antibioticelor, pânã în momentul în care se prezintã la medic. Faringitã viralã nu rãspunde la tratamentul cu medicamente destinate distrugerii bacteriilor. Dacã se administreazã antibiotice fãrã sfatul medicului, cel mai probabil se va agresa flora bacterianã localã, care poate dezvoltã rezistentã la acesti compusi. În plus, reactiile adverse ale antibiticelor nu sunt usor de suportat, acest tip de medicamente având impact sistemic important. Complicatii: Complicatiile faringitelor virale sunt destul de rare, însã pot include: – Abcese periamigdaliene; – Epiglotitã necroticã; – Complicatii hematologice; – Encefalite, pneumonite; – Obstructii de cãi respiratorii; – Amigdalita, epiglotitã; – Complicatii bacteriene – pneumonii bacteriene, dintre care cea mai gravã este pneumonia stafilococicã. Pacientii sunt sfãtuiti sã se prezinte la medic în cazul în care prezintã simptome sugestive de rãcealã sau gripã care nu se remit, dar care se complicã cu simptome faringiene. Dacã pacientul observã cã are gâtul mai rosu, mai dureroas si poate chiar si cu pete albicioase, este sfãtuit sã se prezinte pentru un control de specialitate. Consultul trebuie fãcut cu atât mai repede cu cât pacientul are si disfagie si dispnee. Preventie: Majoritatea cazurilor de faringitã nu pot fi prevenite, deoarece virusurile care sunt rãspunzãtoare de aceastã afectiune se gãsesc în mediul înconjurãtor. Totusi, specialistii considerã foarte utile: 1. Spãlarea atentã si frecventa a mâinilor; 2. Utilizarea servetelor de hârtie si nu a batistei; 3. Limitarea contactului cu persoanele bolnave, evitarea utilizãrii la comun a paharelor, lingurilor, furculitelor, evitarea sãrutãrii persoanelor infectate.

Faringita bacteriana

Existã numeroase bacterii care pot fi incriminate în aparitia faringitei bacteriene. Identificarea corectã a bacteriilor implicate în procesul patologic este esen- tialã în stabilirea tratamentului, ameliorarea simptomelor si evitarea aparitiei sechelelor. Cea mai importantã bacterie ce poate determina faringitã este Streptococcus Pyogenes. Când se suspecteazã o astfel de etiologie, se realizeazã teste de rutinã care sã confirme sau sã infirme diagnosticul, si apoi o antibiogramã, care sã orienteze tratamentul. Dacã este lãsatã netratã, faringitã bacterianã poate determina complicatii locale dar si la distantã. Faringita bacterianã, în special cea cu streptococ de grup A, afecteazã toate grupele de vârstã, cu o predilectie pentru grupa 5- 15 ani, si apare mai frecvent în lunile reci de toamna târzie, iarnã si chiar primãvarã. Faringitele bacteriene neglijate pot afecta mai grav sãnãtatea organismului. Cauze: În etiologia faringitei bacteriene sunt implicatie diverse bacterii. Cel mai adesea, este vorba de streptococul beta hemolitic de grup A. Streptococii au particularitãti care îi fac foarte susceptibili la a coloniza epiteliul faringian. Ei sunt capabili sã adere la mucoasã, ceea ce favorizeazã foarte mult dezvoltarea lor la acest nivel. Streptococii se transmit interuman pe calea picãturilor de salivã, fiind favorizatã de aglomeratiile umane. În regiunile cu climã temperatã, infectia se transmite mai frecvent în timpul iernii, probabil datoritã tendintei oamenilor de a petrece mai mult timp în interior. Simptomatologie: Simptomele sugestive pentru o faringitã bacterianã sunt: – Durere în gât, cu debut brusc; – Odinofagie; – Cefalee; – Greatã, vãrsãturi, dureri abdominale; – Stare generalã alteratã; – Mialgii si/sau artralgii. Complicatii: Cele mai frecvente complicatii ale faringitelor bacteriene includ: – Tumefactie semnificativã si obstructie a cãilor respiratorii superioare; – Formarea unor abcese periamigdaliene sau retrofaringiene; – Sinuzita; – Otita medie; – Mastoiditã; – Limfadenitã cervicalã. Complicatiile faringitelor cu streptococ betahemolitic de grup A includ aparitia bolilor valvulare cardiace – sau Glomerulonefritã poststreptococica în care pacientii vor avea hematurie, edeme gambiere si hipertensiune arterialã. Tratament: Tratamentul faringitei bacteriene nu trebuie început decât dupã ce medicul stabileste cu precizie etiologia bolii. Faringita bacterianã este o afectiune ce beneficiazã de tratament antibiotic. Scopul adminitrãrii acestuia este eradicarea infectiei, reducerea morbiditatilor si prevenirea aparitiei complicatiilor. În cazul faringitei cu streptococ de grupa A, se poate administra cu succes penicilinã, amoxicilinã.

Faringita streptococica acuta

Faringitã streptococicã este o infectie bacterianã a peretelui posterior al faringelui si a amigdalelor. Tesuturile sunt iritate si inflamate, cauzând subit durere severã a gâtului. Infectia streptococicã a gâtului se transmite de la o persoanã la alta. Când o persoanã care are o infectie cu streptococ la nivelul gâtului respirã, tuseste, strãnutã, picãturi mici de salivã ce contin streptococi se rãspândesc în aer si pot fi inspirate de alte persoane. Cauze: Faringitã streptococicã este determinatã de o bacterie numitã streptococ. Existã mai multe tulpini de streptococ, dintre care unele pot determina afectiuni mai grave decât altele. Cea mai frecventa tulpinã întâlnitã în infectiile gâtului este streptococul betahemolitic grup A. Alte tulpini de streptococ care pot determina infectii ale gâtului fac parte din grupurile C si G. Infectia streptococicã determina iritatia gâtului (faringitã), a amigdalelor sau polipilor, inflamatie si durere. Riscul de aparitie a faringitei streptococice creste dacã existã contact direct cu persoane care au infectii streptococice, în special copii. Chiar dacã copiii sau adultii au extirpate amigdalele pot dezvoltã faringite streptococice. Simptome: Cele mai obisnuite simptome ale infectiei streptococice a gâtului la copil si adult sunt: – durere de gât, instalatã brusc fãrã tuse, strãnut sau alte semne de rãcealã ; – durere si dificultãti la înghitit; – febra mai mare de 38,3 grade C (febra mai micã sugereazã o infectie viralã si nu streptococicã); – ganglioni inflamati la nivelul gâtului; – puncte albe, galbene sau sub formã unei membrane la nivelul gâtului si amigdalelor; – o roseatã accentuatã a gâtului sau puncte de culoare rosu închis la nivelul regiunii posterioare a boltii palatine, în apropierea gâtului; – amigdale inflamate, cu toate cã aceastã manifestare poate fi determinatã si de o infectie viralã. Simptomele faringitei streptococice apar de obicei în mai putin de 2-5 zile de la contactul cu o persoanã care are faringitã streptococicã. Dacã faringitã streptococicã nu este tratatã cu antibiotice, persoana va continuã sã fie contagioasã, chiar dacã simptomele dispar. Contagiozitatea scade foarte mult dupã primele 48 de ore de la începerea tratamentului cu antibiotice si este foarte putin probabil sã mai aparã complicatii ale infectiei streptococice. Trebuie apelat la servicii de specialitate imediat ce apare o inflamatie severã a gâtului (durere de intensitate 8 sau 9 pe o scarã de la 1 la 10) însotitã de urmãtoarele simptome, mai ales la copilul mic: febra de 38,3 gradeC sau mai mare, delir, respiratie dificilã, împingerea capului înainte pentru a usura respiratia. Investigatii: Infectia gâtului este diagnosticatã plecând de la istoricul medical, examenul medical al gâtului si teste rapide pentru streptococ. În prezent ghidul de tratament recomandat de specilisti, prevede cã prin teste rapide sã se depisteze streptococul în gât iar diagnosticul de faringitã streptococicã sã se punã pe baza simptomatologiei. De obicei, specialistii încep tratamentul în prezenta unor simptome cum ar fi: – febra recentã de 38,3 grade C sau mai mare, – puncte albe sau galbene ce acoperã gâtul si amigdalele, – tumefierea sau evidentierea ganglionilor de la nivelul gâtului. Tratamentul precoce poate reduce rãspândirea faringitei streptococice si reduce riscul complicatiilor cu ar fi rãspândirea streptococului în altã parte a organismului, cauzând infectii ale urechii, sinusurilor sau abces al amigdalelor (abces periamigdalian). Tratament: Antibiotice precum penicilinã, cefalexina sau amoxicilinã sunt folosite pentru tratamentul faringitei streptococice. Tratamentul cu antibiotice este eficace numai în infectia gâtului cu bacterii cum ar fi streptococul, antibioticele sunt eficace în ameliorarea simptomatologiei infectiei cu streptococ numai dacã au fost administrate în 48-72 ore de la începutul simptomatologiei. Repausul la domiciliu este indicat, deoarece persoana bolnavã este contagioasã si poate transmite boalã la alte persoane. Repausul la pat este necesar dacã starea generalã a pacientului este alteratã. Se poate evita transmiterea faringitei streptococice la alte persoane sau reinfectarea în felul urmãtor: – evitarea strãnutului sau tusei în fatã altei persoane; – spãlatul frecvent al mâinilor; – folosirea servetelelor de unicã folosintã, nu a batistelor; – se aruncã periutã de dinti folositã pânã în momentul înbolnãvirii, apoi cea folositã pe perioada bolii, deoarece streptococul se poate fixã pe perii acesteia si poate determina reinfectarea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.