Vrem s beneficiem de Europa!

0
224

Organizatia Municipal PSD Vaslui a ncheiat n fort seria ntlnirilor electorale cu membrii si simpatizantii, cu o nou dezbatere despre importanta alegerilor europarlamentare din 25 mai. Liderii social-democratilor vasluieni au avut, marti, un dialog deschis cu peste 100 de cetteni, n special pensionari, pe care i-au ndemnat s ias n numr ct mai mare, duminic, la vot. De ce? – ntrebarea la care s-au dat rspunsuri dintre cele mai variate, acoperind zona politic, dar mai cu seam spectrele economic si social, are, n ultim instant, un singur rspuns, formulat de liderul PSD Vaslui, Adrian Tighici: “Pentru c vrem o Romnie cu adevrat puternic si o Europ n care romnii s fie tratati la fel ca orice al cettean al Uniunii”.

Iesiti, duminic, la vot n numr ct mai mare, acesta a fost mesajul transmis de liderii PSD Vaslui prezenti la dezbaterea electoral organizat la Clubul “Prietenia”, din Vaslui. ntlnirea, moderat de presedintele Organizatiei Municipale PSD Vaslui, Adrian Tighici, s-a bucurat de prezenta senatorului Gabriela Cretu, fost europarlamentar, dar si de cea a primarului Vasile Pavl. Alturi de profesoara Zoe Popescu, inspector pe nvtmntul prescolar n cadrul ISJ Vaslui, vorbitorii au subliniat important a alegerilor de duminic, accentul fiind pus pe necesitatea atragerii fondurilor europene. Senatorul Gabriela Cretu a fcut o scurt prezentare a institutiilor europene si a rolului acestora, precum si a candidat ilor Aliantei PSD-UNPR-PC. “Pe jumtate dintre candidatii nostri i cunosc, am lucrat cu ei n echip. Sunt oameni implicati, iar cei mai tineri sunt foarte bine pregtiti. Am ncredere c este cea mai bun echip care s ne reprezinte n urmtorii cinci ani n Parlamentul European, unde grupul socialistilor, prin votul nostru, al vostru, al ct mai multor romni, trebuie s realizeze majoritatea. Doar prin vot vom schimba raportul de forte din Parlament si vom da o nou directie, mai apropiat de oameni, politicilor comunitare”, a subliniat Gabriela Cretu. Adrian Tighici, presedintele Organizatiei Municipale PSD Vaslui, a evidentiat un alt aspect, care tine tot de rezultatul alegerilor europarlamentare. “Succesul socialistilor se poate si trebuie s se msoare n gradul de absorbtie a fondurilor europene. Am ajuns la 34% grad de absorbtie, asta dup ce, sub guvernrile de dreapta, am fost codasii Europei la acest capitol. Trebuie ca, din cotizanti, s ajungem beneficiari, iar acest lucru se poate ntmpla si cu sprijinul celor 32 de auroparlamentari pe care i vom alege duminic”, a artat Adrian Tighici. “Veniti la vot, pentru c vrem o Romnie cu adevrat puternic, o Europ n care romnii s fie tratati la fel ca orice al cettean al Uniunii!”, a mai spus liderul PSD Vaslui. Vasile Pavl, primarul municipiului, a oferit un exemplu practic despre cum lucreaz Uniunea European n beneficiul cettenilor. Dincolo de multele proiecte cu finantare european deja realizate, n toamn, a precizat edilul, terenul si imobilele fostei unitti militare din Vaslui vor intra n administrarea primriei, intentia municipalittii fiind de a amenaja acolo nc un centru pentru pensionari. “Am avut discutii cu ministrul Aprrii, am discutat, smbt, si cu premierul Victor Ponta despre acest lucru, si sperm ca aceast initiativ s intre tot pe fonduri europene”, le-a spus Pavl cettenilor. A fost si un posibil rspuns la sugestia cettenilor, formulat de Adrian Tighici, care l-a rugat pe primar s mai dezvolte pe raza municipiului astfel de centre, a cror utilitate a fost din plin demonstrat. “Astfel, si noi putem afla care sunt doleantele dumneavoastr, si voi aflati care sunt proiectele noastre”, a artat Adrian Tighici. Pn la finalul campaniei electorale, ntlnirile dintre liderii PSD si vasluieni continu n aer liber. Ieri, membrii PSD s-au aflat n zona Pietei “13 Decembrie”, din cartier, iar astzi, social-democratii se vor ntlni cu locuitorii din cartierul Ana Iptescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.