Sân Petru de varã (I)

0
159

Sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt sãrbãtoriti în fiecare an pe data de 29 iunie, zi în care credinciosii merg la bisericã si dau de pomanã în amintirea mortilor din familie. Ziua este una de o mare importantã în Biserica Ortodoxã Românã, cei doi sfinti apostoli fiind cei mai importanti ucenici care au propovãduit Evanghelia. Activitãtile lor misionare si popularizarea Evangheliei i-au transformat în cei mai importanti apostoli pentru ortodocsi. Minunile sãvârsite de cei doi sfinti sunt descrise si în Noul Testament. Sfintii Apostoli Petru si Pavel au murit în anul 67 ca si martiri ai credintei crestine. Sfântul Petru a murit fiind rãstignit cu capul în jos la Roma, iar Sfântul Pavel si-a cunoscut sfârsitul fiind decapitat. Având în vedere cã cei doi s-au dat viata pentru credinta în acelasi an, ei sunt sãrbãtoriti în aceeasi zi în fiecare an, pe 29 iunie. Înaintea sãrbãtorii acestora, credinciosii tin un post de câteva zile în care se curãtã de pãcate si se reapropie de divinitate. Postul sfintilor Petru si Pavel este unul din cele patru posturi mari ale anului crestin ortodox. Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când si-a început activitatea publicã, Petru era deja cãsãtorit si se mutase la Capernaum, unde trãia împreunã cu soacra sa. Nicãieri nu se face mentiune în legãturã cu sotia sa, desi din Epistola întâi cãtre Corinteni 9, 5, se poate deduce cã el si-a luat sotia în cãlãtoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun dacã Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Adeseori, Petru devine purtãtorul de cuvânt al celorlalti apostoli. Desi privilegiul prioritar de a fi descoperit cã Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmã cu mai multã tãrie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidentiazã (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctueazã în credinta sa în Hristos, de la afirmare si pânã la negare sau lepãdare de El. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, dupã ce femeile anuntã învierea Sa, iar dupã înãltarea la Cer, se erijeazã, fãrã a fi ales de cineva, în conducãtor al apostolilor, îsi exercita rolul de conducãtor în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22); vorbeste la Pogorârea Duhului Sfânt (Fapte 2, 14-41); este unul din cei dintâi apostoli care sãvârseste o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10); îi condamnã pe Anania si Safira; sãvârseste multe minuni; îl primeste pe Cornetius în Bisericã (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost interpretat ca un prim gest de deschidere a învãtãturii crestine cãtre neamuri, desi în disputã cu Sf. Apostol Pavel este cel care sustine cererile iudeo-crestinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21); iese în evidentã cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). S-a sãvârsit la Roma, prin moarte martiricã, alãturi de Sf. Pavel, în timpul persecutiei neroniene. Petru (nume corespunzând gr. pétros si aram. Kepha, cu întelesul de “piatrã, stâncã”) se lãmureste prin Evanghelie: “Iisus, privind la el si la Simon, fratele lui Andrei, i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa si Chefat (ce se tâlcuieste: Petru)” (Ioan 1, 42; subl. n.). “Si Eu îti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea, si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18) loc invocat abuziv de catolici pentru fundamentarea “primatului papal”. Mostenit din latinã popularã în formã Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slavã, formele lui românesti cele mai rãspândite fiind Petru, Patru si Petre (diminutive: Petrut, Pãtrut, Petru;, Patrus, Petricã, Petrisor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruta, Pãtruta, Petricã s. a.). Numele mic Petru stã la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Pãtrascu etc.). Petroniu si Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic si livresc) n-au legãturã etimologicã cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, “berbec”). Sfântul Apostol Pavel, “Apostolul neamurilor”, sa nãscut într-o familie de evrei descendenta din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei crestine, primind numele de Saul. A fost crescut si educat în traditia fariseicã, se pare, la Ierusalim, desãvârsindu-si educatia sub îndrumarea vestitului rabin Gãmãliei. În zelul sau fatã de religia pãrintilor sãi, Saul devine persecutor al crestinilor, vãzând în credinta crestinã un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul trãieste momentul de rãscruce care îi va schimba definitiv viata. Mântuitorul Iisus Hristos i se aratã, învãluit de o luminã strãlucitoare, atrãgându-i atentia cã cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El însusi. În aceastã identificare a lui Hristos cu cei care cred în El rezidã temeiul învãtãturii pauline despre Bisericã, înteleasã ca Trup mistic al lui Hristos. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. Dupã o perioadã de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei cãlãtorii misionare – în Cipru, Asiat Micã, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia si Ahaia (Grecia) – dupã care urmeazã captivitatea sa din Cezareea si Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împãratului Nero prin decapitare, ca cetãtean roman, în acelasi timp cu Petru. Pavel este forma româneascã a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, “mic”), încetãtenitã sub influenta greco-slavaã. La noi, formele cele mai rãspândite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulicã, Paulita, Pavelicã, Pavelita, Pavalutã, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulicã) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentalã, mai ales catolicã. La fel si Paulin (care apare însã mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urmã are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul stã la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc.). În ceea ce priveste Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) într-unul pãgân este esentialã, ci atributiile primite de acesta în Calendarul popular, întrucât marcheazã miezul verii agrare si perioada secerisului. Sân Petru de Varã, a preluat datã (29 iunie) si numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul crestin. În Panteonul românesc Sân Petru de Varã este despãrtit de fratele sãu, Sân Petru de Iarnã, patron al lupilor, de aproximativ o jumãtate de an. În traditia popularã Sân Petru apare fie ca personaj pãmântean, fie ca divinitate celestã. În vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credinciosi, Sân Petru de Varã umbla pe Pãmânt, singur sau însotit de Dumnezeu. Adesea, Dumnezeu îl consultã la luarea unor decizii. La marile sãrbãtori calendaristice (Crãciun, Anul Nou, Boboteazã, Mãcinici, Sangiorz, Sânziene) Sân Petru poate fi vãzut de pãmânteni la miezul noptii, când se deschide pentru o singurã clipã cerul, stând la masa împãrãteascã în dreapta lui Dumnezeu. (va urma)

Dan Horgan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.