Stefan al II-lea, ultimele documente. Sfârsitul si urmasii

2
1019

Dupã luptele cu Petru Voievod, Stefan al II-lea continuã sã domneascã si sã-si îndeplineascã obligatiile cãtre boierii tãrii si cãtre Moldova. Continuã întãririle si daniile în zona actualã a Vasluiului cãtre popa Toader din Bârlad, Mihai Logofãtul etc. Ceea ce este interesant, însã, în ultima parte a domniei, constã în multimea de danii cãtre mânãstiri. Dupã cum am vãzut, primul document din cea de-a doua domnie a sa, cel din 21 septembrie 1442, s-a referit la Mânãstirea Moldovita. La 1 mai 1443 acordã patru sãlase de tigani Mânãstirii Probota, ctitorie a lui Stefan I, numitã uneori “Mânãstirea din Poiana”. Sub aceastã denumire o înzestreazã cu nouã tãtari, pe 7 mai în acelasi an. Specificãm faptul cã, între robii pe care îi aveau moldovenii, amestecati de multe ori cu tiganii, se aflau si tãtari capturati în lupte. Stefan al II-lea acordã danii nu numai mânãstirilor, ci si unor cãlugãri, de exemplu Macarie, care avea o chilie în apropierea mânãstirii Neamt. Mânãstirea Moldovita este iar în atentia sa pe 22 noiembrie 1443, când primeste o danie, unele din bunuri fiind comune cu Mânãstirea Neamtului. Documentul fiind mai semnificativ, îl citãm mai pe larg: “Cu ajutorul lui Dumnezeu sã întãrim mânã stirea noastrã care este la Moldovita, hramul Sfânta Bunã-Vestire a prea-sfintei stãpânei noastre, Nãscãtoare de Dumnezeu si pururea fecioara Maria. Sã întãrim acestei mai înaintei-zise mânãstiri cu aceastã carte a noastrã satele sale, pe care le are de la pãrintii nostri, de asemenea si morile, si vama numitã Vama de la Moldovita, si satul, si trei mori care sunt la Baia, care le sunt jumãtate cu cãlugãrii de la Neamt, si douã mori care sunt la Baia, si le sunt jumãtate cu pârgarii de la Baia, si piua de bãtut sumani, si un sat si cu moarã numit Sasciori, si, peste Bucovina, Vãculinti, lângã Brãinti, si selistea lui Zarna.” Observãm din citatul de mai sus, alãturi de bogãtia daniilor, si rãspândirea morãritului. În total, sunt 18 documente cuprinzând danii cãtre mânãstiri. Pe lângã cele de mai sus, ne mai oprim la câteva de interes deosebit. Astfel, Stefan al II-lea dãruieste un tãtar “preasfint itului mitropolit chir Calist al Romanului.” Din nou este subliniatã importanta pe care Stefan al II-lea o acordã Episcopiei Romanului, consideratã o mitropolie a Tãrii de Jos în paralel cu mitropolia de la Suceava. Mânãstirii Neamtului, vechi lãcas întemeiat de Nicodim si de Petru Musat, îi acordã mereu privilegii: “Am dat acestei mânãstiri în fiecare an câte douã mãji de peste de la Chilia, iar de la cneaghina noastrã trei cântare de icre negre.” Stefan Voievod dã dispozitie pârcãlabilor de la Chilia sã respecte acest drept al cãlugãrilor, altfel, urmând sã plãteascã 30 de ruble de argint si sã fie si pedepsiti. O întâmplare, poate, dar probabil mai mult decât aceasta este faptul cã ultimul document al lui Stefan al II-lea, cel din 11 februarie 1447, constã în danii cãtre Mânãstirea Moldovita, la fel ca si cel dintâi document al sãu din a doua domnie, cel din 21 septembrie 1442. De data aceasta, Stefan acordã mânãstirii, pe lângã multe altele, “jumãtate din vadul cãlugãresc”, ceea ce însemna vadul de trecere a Prutului la Falciu. Grijile domniei devin, însã, tot mai acute. Relatiile cu Petru revin la normal dupã primele ciocniri, este din nou inclus în sfat, dar numai pânã la 18 aprilie 1445. Problema principala devine, iarãsi, cea a relatiilor cu Polonia. Din aceastã perioadã avem importante documente externe privind pozitia lui Stefan Voievod în raport cu puternicul vecin de la Nord. Pe 25 iunie 1445, la Iasi, Stefan Voievod îi scrie cneazului Cazimir al Lituaniei: “Noi vom folosi mai marelui nostru prieten Cneaz, marelui Cazemir, si vom cãta spre binele sãu. Iar el, asemenea, va folosi nouã si va cãta la binele nostru. Iar cine va fi nouã prieten, acesta va fi prieten si Cneazului, marelui Cazemir, iar cine va fi nouã dusman, acesta va fi dusman si marelui Cazemir…, iar cine va gândi contra vietii prietenului nostru si va fugi în tara noastrã, noi îl vom da pe acest trãdãtor din tara noastrã, marelui Cneaz. Iar cine va gândi contra vietii noastre si va fugi în tara marelui Cneaz, Cneazul, marele Cazimir, ni-l va da pe acest trãdãtor al nostru nouã.” Peste putin timp, pe 26 noiembrie, la Sireti, Stefan al II-lea va încheia un tratat cu nobilii Poloniei. Documentul sustine o colaborare permanentã, un sprijin reciproc împotriva tãtarilor si a tuturor altor dusmani. Actul este semnat de un mare numãr de nobili polonezi si de boierii din sfatul Domnului Moldovei. Aceastã reciprocitate demonstreazã, din nou, importanta si respectul de care se bucura domnitorul Moldovei. Lucrurile se precipitã, însã, influentul mare nobil din Galitia, Dedrich Buczacki (Buciatchi) îl ajutã pe Roman al II-lea, fiul lui Ilias, în tentativele sale de a ajunge pe tronul Moldovei. În iulie 1447, sprijinitorii lui Roman al II-lea, împreunã cu o oaste polonezã, pãtrund în Moldova si îl înfrâng pe Stefan al II-lea. Acesta încearcã o ultimã rezistentã în tinutul Neamtului, dar este capturat si Roman al II-lea îsi rãzbunã tatãl orbit tãind capul unchiului sãu. Grigore Ureche rezuma astfel evenimentele istorice: “Stefan s-au curãtitu de Iliasu (în 1442), l-au prins si iau scos ochii, a mai domnit cinci ani. Roman, neputând rabda atâta nedumnezeire la unchiul sãu, cu ajutorul boierilor îl prinde si îi taie capul.” Pe 16 iulie, dupã trei zile de la moartea sa, Stefan al II-lea este înmormântat în biserica Mânãstirii Neamtului. Când Stefan cel Mare, nepotul sãu, reconstruies te Biserica, îi mutã rãmãsitele în noua ctitorie, iar pe mormânt aseazã o lespede de piatrã, mãiestrit lucratã, pe care a sãpat inscriptia urmãtoare: “Acest mormânt l-a împodobit Ioan Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Tãrii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, unchiului sãu Stefan Voievod, fiul bãtrânului Alexandru Voievod, care a murit si a fost îngropat în anul 6955 (1447), luna iulie, 16.” Ajuns pe tronul Moldovei, Roman al II-lea va domni împreunã cu Petru al II-lea, dar, în curând, încep neîntelegerile. Iancu de Hunedoara si vesnicul Dedrich de Buczacki uneltesc împreunã, iar Petru al II-lea va deveni singur domnitor al Moldovei, timp de un an. Roman al II-lea moare la Colomeea, iar ca urmãtor pretendent la tron va fi fratele sãu de 9 ani, Alexãndrel. Iancu de Hunedoara îi sustine pe amândoi, trecând peste rudenia sa cu Petru al II-lea. În timpul acestuia, în octombrie 1448, este posibil ca la celebra bãtãlie de la Kossovopolje sã fi trimis 3.000 de moldoveni. Istoria Moldovei devine tot mai încurcatã, urmeazã otrãviri, refugieri dintr-o tarã în alta, moartea foarte tânãrului Alexãndrel, la Cetatea Albã. În scena istoriei moldovenesti intrã alte douã personaje importante, Petru Aron si Bogdan al II-lea, amândoi frati vitregi, fii nelegitimi ai lui Alexandru cel Bun. Bogdan al II-lea, tatãl lui Stefan cel Mare, se distinge prin victoriile obtinute la Tãmãseni, împotriva lui Petru Aron, si prin cea de la Crasna, împotriva polonezilor. Va fi, însã, ucis la Reuseni de Petru Aron, o ultimã crimã între frati din acel tulburat sfert de secol, 1432-1457. Vasluiul revine, iarãsi, în centrul istoriei moldovenesti, în timpul bãtãliei de la Crasna (care începe, de fapt, de la Lipovãt, din preajma fostei capitale a lui Stefan al II-lea). Dar rangul sãu de capitalã revine pentru scurt timp, în perioada iulie-septembrie 1456, când Petru Aron convoacã la Vaslui – un unicat în istoria tãrii! – cel mai lãrgit Sfat Domnesc, fiind convocati boierii de toate rangurile, mari si mici. Scopul întâlnirii a fost destul de dureros, s-a hotãrât pentru prima oara sã se dea tribut turcilor, deocamdatã numai 2.000 de galbeni pe an. Petru Aron se justificã prin faptul cã Moldova nu se poate apãra, cã nu are nici o putere si nici un sprijin de nicãieri, precum au avut înaintasii: “Pentru aceea ne-am sfãtuit cu totii împreunã, ca sã ne ridicãm nevoia cum vom putea si sã ne plecãm capul acestui pãgân, sã gãsim si sã le dãm, întrucât vom putea la cererea lor, pânã când milostivul Dumnezeu se va îndura ca sã putem avea ajutor de la Dumnezeu si sã gãsim ajutoarele noastre, cum au avut si înaintasii nostri.” De la resedintã a unei triste hotãrâri, Vasluiul va reveni pe drumul gloriei odatã cu Stefan cel Mare, cel care-l va considera, din nou, o a doua capitalã, si va obtine aici cea mai mare si de necontestat victorie româneascã din Evul Mediu.

Dan Ravaru

2 COMENTARII

  1. la atatea crime intre rude apropiate e de pus o intrebare :
    erau crestini sau salbatici ? ca nici paganii nu fusesera astfel.
    de unde mosteneau barbaria ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.