Daruri de Mos Craciun, din partea Primariei Solesti

Ieri, toti cei 700 de elevi din scolile de pe raza comunei Solesti au primit cadouri de la Mos Crciun si de la „asistenta” acestuia, Mona Bujor, primarul comunei Solesti. nc de la prima or a diminetii, Mosul a pornit cu sacii plini de dulciuri ctre scoala din Serbotesti. Au urmat unittile scolare din celelalte sate componente ale comunei, pentru ca, n final, mosul s se opreasc n centrul de comun. Cadouri au primit si copiii de grdinit, dar si cadrele didactice. „Am pregtit 1.000 de pachete, pentru c la actiuni au participat si printi care au venit nsotiti de copii mai mici. Si cum Mosul nu face diferente, trebuie s aib daruri pentru toti copiii. Este un efort considerabil, cruia doar Primria si Consiliului Local nu i-ar fi fcut fat. Este cinstit s recunosc c de aceast dat am primit sprijinul deputatului Dan Marian pentru a putea s organizm aceast actiune. Respectm traditia si astfel de actiuni am organizat n fiecare an, pentru c am un respect deosebit fat de scoal, fat de copii si de cadrele didactice care-i ndrum, si ne bucurm s fim alturi de ei”, a declarat Mona Bujor, primarul comunei Solesti.

1 COMENTARIU

  1. Intamplarea face sa ma fi nascut prin aceste locuri.Certificatul meu de nastere este semnat chiar de bunicul meu, care , a fost de doua ori primar prin aceste legendare locuri. M a bucur nespus ca o femeie a reusit sa iasa din tipare si sa faca lucruri deosebite ptr aceste locuri. Am vazut pe net cate ceva care mi-a facut o deosebita placere. Jos palaria Doamna….Dupa bunic cred ca sunteti i singura care ati facut ceva pentru aceste locuri..Bunicul meu a fost primar pe aici prin anii 196..4.5 nu stiu chiar exact…dar stiu ca de atunci nu s-a facut mare lucru prin aceste locuri…doar de cand ati venit dvs ceva shimbari. Toata stima..eu sunt departe dar citesc pe net cate ceva..cred ca fac parte putintel si din familia dvs…Tot respectul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.