Vocea Generalului Gheorghe Negrescu

0
113

Între bogãtiile binecuvântatei Moldove, trei sunt cele care se detaseazã în primplan: aurul cenusiu, diamantinele strãluciri sufletesti, otelul bratelor. Si ele s-au concretizat de-a lungul secolelor în operele fundamentale ale cãrturarilor locurilor, în frumusetiile creatiilor artistice si în eroismul luptãtorilor originari din aceastã parte a României. Dimitrie Cantemir, când se referea la Tara de Jos a Moldovei, sublinia în mod deosebit atasamentul, iscusinta si dãruirea sufleteascã a locuitorilor fatã de îndatoririle militare. Spusele princepelui-cãrturar sunt ilustrate pe deplin de imaginea eroilor neamului porniti de aici: generalii Cernat, comandantul de la 1877, si Eremia Grigorescu, artizanul Mãrãsestilor, gãlãteni; maresalul Alexandru Averescu, de la Babele-Ismail, si maresalul Constantin Prezan, împãmântenit la Schinetea-Dumesti; cãpitanul Grigore Ignat, eroul de la Mãrãsesti, si colonelul Mihai Cerchez, dintre cuceritorii Plevnei, amândoi bârlãdeni. Alãturi de acestia se înscrie cu onoare si prestigiu în istoria tãrii generalul Gheorghe Negrescu, din Fruntiseni, scolit la Bârlad. Aici a absolvit liceul “Codreanu”, care a dãruit tãrii mai multi generali decât unele licee militare. A urmat o impresionantã carierã în domeniul aviatiei militare, fiind, de fapt, principalul ctitor al acesteia. În 12 septembrie, a fost omagiat cum se cuvine la Fruntiseni, din initiativa primarului Neculai Lupu si a comandorului Gheorghe Stefan, amândoi cultivând cu orice prilej amintirea exemplarã a generalului Gheorghe Negrescu, model uman drept de urmat. A fost dezvelit un bust al sãu, în care sculptorul Gheorghe Alupoaie a cãutat sã esentializeze trãsãturile morale ale generalului: dârzenie, curaj, generozitate. Totodatã, s-a derulat la Fruntiseni o premierã editorialã, lansarea volumului “Amintiri Necenzurate”, cu subtitlul “Aviatia sã fie a zburatorilor”, continând memoriile generalului Gheorghe Negrescu. Lucrarea a apãrut sub egida “Fundatia Erou Cãpitan Alexandru Serbãnescu”, reprezentatã la festivitatea de la Fruntiseni de presedinta acesteia, doamna Eleonora Arbãnasu. Textul a fost îngrijit, cu minutiozitate de miniaturist medieval, de prof. univ. dr. Valeriu Avram, autorul unui volum despre viata si opera Generalului Gheorghe Negrescu, tot domniei-sale datorându-se introducerea si notele. Omagierea, dezvelirea bustului si lansarea volumului s-au bucurat de prezenta unor înalte oficialitãti judetene si a unor oameni de culturã, alãturi de cadre didactice, elevi, localnici, pãtrunsi cu totii de solemnitatea momentului si constienti de sentimentul de legitimã mândrie generat de rememorarea personalitãtii consãteanului lor. Memoriile Generalului Negrescu sunt, în ansamblul lor, un document cu impresionante si multiple valente. Mai întâi, suntem coplesiti de tenacitatea unui fiu de oameni simpli, dintr-o familie numeroasã si fãrã posibilitãti materiale, care a reusit sã strãbatã acel “cursus honorum” finalizat cu gradul de general si importante demnitãti într-un domeniu al elitelor, ce a întâmpinat, desigur, nenumerate adversitãti, dar a demonstrat de fiecare datã cã în orice împrejurãri, mai devreme sau mai târziu, valoarea reuseste sã rãmânã suveranã. Astfel, ajunge, asemenea unui David al moralitãtii si onoarei, sã biruie Goliatul coruptiei, nepotismului, acel “pile-cunos- tinte-relatii” pe care îl atribuiam regimului de pânã în 1989 dar care, din pãcate, a existat de mult la români, cel putin din epoca fanariotã. Pe drept-cuvânt, deseori în prezentarea situatiilor reprobabile de care s-a lovit Generalul Negrescu, Valeriu Avram adãuga, de fiecare datã, “ca si acum”. Paginile memoriilor se constituie, totodatã, într-o adevaratã istorie a aviatiei militare românesti, privitã din toate unghiurile de vedere: initiative în vedere, dotarea tehnicã, formarea de specialisti, instruirea pilotilor, începutul încadrãrii aviatiilor în ansamblul operatiunilor militare, rezultatele obtinute. Întâlnim, de asemenea, relatarea unor situatii cu totul inedite, privind raporturile, penibile adesea, cu aliatii rusi, ilustrând proverbul: “Ferestemã, Doamne, de prieteni, cã de dusmani mã feresc singur”, iar în paralel, relatãri la obiect despre luptele la care participa în calitate de ofiter-pilot combatant. Peste tot, paginile memoriei reusesc sã îmbine observatia strictã cu precizia pilotului care nu are voie sã comitã erori, autorul dovedind un adevãrat talent literar în orizontul cãruia nu lipsesc nici notele de umor. Cele aproape 400 de pagini format A4 ne oferã nenumãrate exemple. Ne vom opri acum – sper sã avem si alte prilejuri – numai asupra unor rânduri de început. Momentul când a efectuat primul zbor, dintre sutele si sutele care au urmat, este consemnat cu sobrietate si emotie cenzuratã, accentul cãzând pe generozitatea camarazilor: “Toatã lumea în jurul meu era surâzãtoare, dându-mi fiecare ultimele recomandãri. Dar din seriozitatea zâmbetelor si tremurul usor al mâinilor întinse, simteam îngrijorarea tuturor. Eram calm, cãci mã hotãrâsem sã zbor. Zbuciumul se consumase înainte, iar zarurile fuseserã aruncate. Acum nu mai puteam da înapoi, trebuia sã-mi întâmpin destinul”. Zborul se desfasoarã cu bine, dar apar câteva momente tensionate, pe care foarteproaspã tul pilot le depãseste, necons- tientizând, însã, de fiecare datã, pericolele prin care a trecut. Ajuns la sol, este întâmpinat cu îmbrãtisãri tãcute, cu ochi înlãcrimati: “Nu întelegeam nimic! Dar când mi-au explicat, în sfârsit, prin ce emotii au trecut, atunci când asteptau dintr-un moment în altul prãbusirea avionului, când Cerchez (avocat bârlãdean, fondatorul primului aerodrom românesc si al primei scoli de pilotaj), nemaiavând puterea sã priveascã, a fugit la hangar, iar altii, nemaiputându-se misca, au cãzut pe iarbã, nemaiputându-se tine pe picioare, atunci am înteles emotia lor si pericolul prin care trecusem si am simtit cum un val puternic de cãldurã ce nu se datora lunii lui Cuptor, storcea din mine cu nemiluita boabe mari de nãdusealã. Atunci am înteles ce puternice legãturi se încheagã între oamenii care, trecând printr-aceleasi pericole, lucreazã pentru acelasi scop.”. O situatie de un umor savuros transpare în relatarea unei aterizãri fortate, lângã un sat unde, când iese din avion, oamenii îl cred Sf. Ilie… si fug înspãimântati, pânã când unul dintre ei observã uniforma de ofiter. Trãieste emotii si bucurii indescriptibile când face demonstratii de zbor în prezenta concetãtenilor bârlãdeni si a membrilor familiei sale, de fatã fiind si regele Carol I. Trãirile profunde sufletesti ating cota maximã atunci când tânãrul Negrescu se confruntã cu moartea lui Aurel Vlaicu: “Întins pe o masã, cu membrele fracturate, cu o ranã adâncã la tâmplã, Vlaicu zãcea pentru vecie. Nici o urmã de groazã sau înclestare nu era pe fata sa. Un usor zâmbet încremenise pe buzele sale, iar fata sa era seninã, cu o sfântã expresie de liniste, linistea datoriei împlinite pânã la capãt, pentru cã îsi fãcuse datoria pentru aviatie, pe care a iubit-o cu toatã dragostea si credinta sufletului sãu, luminat de fiecare creatie”. Cu aceeasi împãcare si liniste a murit si Generalul Negrescu, desi Antonescu l-a pensionat la numai 53 de ani, considerândul simpatizant al Miscãrii Legionare, iar în timpul comunismului sãlbatic al anilor ’50 a suferit, el si familia, nenumãrate persecutii. Dar, ca întotdeauna, a învins prin valoare: dupã 1965 a putut sã fie iar în mijlocul tinerilor aviatori, plecând dintre noi la 90 de ani, spre cerurile la care a nãzuit toata viata.

Dan Ravaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.