Joi, 9 Septembrie 2010

Pensionarii bârladeni vor primi pachete si bani

Joi, Septembrie 9, 2010, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.

Cu ocazia Zilei Internationale a Pensionarilor, cei mai sãraci, dar si cei mai fideli membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad vor fi rãsplãtiti cu produse alimentare si premii în bani. Tot atunci va fi reeditatã revista institutiei, „Viata noastrã“, dupã o pauzã de sase ani.

Decizia a fost luatã marti, în cadrul sedintei Consiliului de Administratie al CARP Bârlad, însã deocamdatã nu se stie exact despre ce sume de bani este vorba. Cert este cã cei mai fideli membri, cu o vechime de peste 40-50 de ani, vor primi câte o diplomã de excelentã si câte un premiu în bani. Este vorba despre aproape 20 de persoane, conditia principalã fiind ca în anii precedent i sã nu mai fi beneficiat de acest drept. Ceremonia în care vârstnicii vor fi omagiati va avea loc pe 1 octombrie, de Ziua Internat ionalã a Pensionarilor, în sala de sedinte a CARP Bârlad. Cât despre membrii sãraci, tot în jur de 20 de persoane, acestia vor primi câte un pachet cu produse alimentare, gratie unor sponsorizã ri. „Programul activitãtilor organizate de Ziua Pensionarilor se va derula pe parcursul a trei zile. În prima, pe 30 septembrie, Stefan Manea, un specialist în bioenergie si biotehnologie va tine o prelegere. Pe 1 octombrie, va avea loc întâlnirea cu cei mai fideli membri CARP Bârlad, în cadrul cãreia vor fi oferite circa 20 de premii în bani si, ca surprizã, câte o diplomã de excelentã. Tot atunci va fi deschisã o expozitie de picturã, realizatã de elevi sau de profesori, si de caricaturã, realizatã de Viorica Ghenghea. Pe 2 octombrie, vom avea Ziua portilor deschise, prilej cu care cei mai sãraci membri vor primi pachete cu produse alimentare oferite de sponsori“, ne-a spus Nicolae Mihai, presedintele CARP Bârlad. Nu în ultimul rând, dupã o întrerupere de sase ani de la primul si singurul numãr publicat, revista institutiei „Viata noastrã“ va fi reeditatã. Cuprinzând probleme ale vârstnicilor si editatã de profesorii Gruia Novac si Serghei Colosenco, revista va apãrea trimestrial. Cât despre fondurile destinate activitãtilor organizate cu acest prilej, în afarã de premiile în bani, care sunt puse la dispozitie de institutie, toate celelalte cheltuieli vor fi suportate de sponsori.

Articol scris de: Adriana Cristina Susnea

Posteaza un comentariu