Odatã cu revenirea din vacanta de varã a magistratilor, Sindicatul Învãtãmânt “Tutova” Bârlad va relua seria proceselor intentate pentru recuperarea unor drepturi bãnesti reglementate de lege, dar neacordate. Astfel, pe lângã eventualele mãsuri de protest anuntate pentru aceastã toamnã, sindicalistii vor avea, în septembrie si octombrie, câteva înfãtisãri în fata judecãtorilor. Este vorba despre diferentele neplãtite din contravaloarea în lei a bonusului de 100 euro stabilit de Ministerul Educatiei în urmã cu câtiva ani, care, din cauza crizei financiare, nu a fost acordat în întregime în anul 2009 (16 septembrie 2010 – dosar 1172/89/2010). Urmãtoarea înfãtisare se referã la decontarea navetei pentru cadrele didactice care predau în comuna Perieni si care nu au mai primit contravaloarea sumelor cheltuite (23 septembrie 2010 – dosar 1554/89/2010). Tot în luna septembrie se judecã si dosarul diferentelor salariale ce trebuiau acordate personalului din învãtãmânt prin aplicarea Legii nr. 221/2008 privind majorãrile salariale (30 septembrie 2010 – dosar 960/89/2010). În acest caz, conducerea Sindicatului Învãtãmânt “Tutova” Bârlad va încerca sã obtinã o sentintã judecãtoreascã referitoare la perioada de timp scursã din octombrie 2009 si pânã în prezent. Nu în ultimul rând, ultimele trei înfãtisãri în instantã sunt programate în luna octombrie, pentru a recupera sumele restante din decontarea navetei în Murgeni (14 octombrie 2010 – dosar 1804/89/2010), comuna Puiesti (21 octombrie 2010 – dosar 1803/89/2010) si comuna Ivesti (21 octombrie 2010 – dosar 2348/89/2010). Chiar dacã ar avea câstig de cauzã în toate aceste procese, situatia financiarã actualã a judetului pune mari probleme. Mai ales cã tot primãriile ar trebui sã achite drepturile bãnesti câstigate în instantã, lucru care este greu de realizat. Motivul: de curând, din bugetul judetului Vaslui au fost luati 80 miliarde lei vechi pentru bugetul de stat, iar “evaporarea” banilor face ca, în unele localitãti, salariile functionarilor sã nu mai poatã fi plãtite pânã la sfârsitul anului.