Din 2011, finantare dupa model românesc a spitalelor

Strategia Nationalã de Rationalizare a Spitalelor 2010-2011, lansatã în dezbatere publicã pe site-ul Ministerului Sãnãtãtii, analizeazã sistemul de finantare a spitalelor dupã modelul australian (A-DRG), cel aplicat în prezent în România. Ministrul Sãnãtãtii, Cseke Attila, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, cã este greu sã cuantifici proceduri medicale românesti dupã un model australian sau american. „În Ungaria, spre exemplu, au fost schimbate sapte modele de DRG (finan- tare pe caz rezolvat, n.r.), dar erau modele nationale, în ton cu realitatea din tara respectivã. Noi avem un model australian si am mai avut unul american. Ambele nepotrivite“, a mai spus ministrul . În opinia ministrului Sãnãtãtii, teoretic, spitalul ar trebui sã fie stimulat pentru a se încadra cu costurile cât mai jos sub tariful pe caz ponderat (TCP). Practic, din cauza faptului cã se utilizau pentru ponderarea acestor tarife niste date specifice sistemului de sãnãtate australian, si nu celui românesc, apãreau situatii în care tariful plãtit de cãtre CNAS nu acoperea costurile totale ale spitalului pentru anumite cazuri, în special acelea mai complicate, a explicat Cseke Attila. „Câteva exemple de neconcordante generate de actualul sistem DRG, care apar în Strategia Nationalã, aratã cã sumele plãtite de CNAS pentru operatiile de adenomectomie de prostatã (rezectia tumorii benigne de prostatã – o operatie care se realizeazã curent în serviciile obisnuite de urologie si care necesitã un nivel mediu de competentã si dotare) sunt mai mari decât pentru prostatectomia totalã, o operatie mult mai amplã, care se realizeazã pentru tumorile maligne de prostatã, doar în clinici specializate si dotate corespunzãtor“, a precizat Cseke Attila. De asemenea, cazurile care necesitã proceduri de terapie intensivã respiratorie prin ventilatie mecanicã doar o perioadã micã, de trei zile, sunt decontate de cãtre CNAS la fel ca cele care necesitã ventilatie mecanicã 30 de zile, potrivit datelor prezentate în Strategia Nationalã. Ministrul a mai spus cã acelasi document indicã si situatii inverse, în care sumele plãtite de CNAS sunt mult mai mari decât costurile reale din România. De exemplu, cazurile neurologice de pacienti cu accident vascular cerebral sunt foarte bine plãtite, deoarece în sistemul australian investigatiile care se efectueazã unui astfel de pacient sunt cu mult mai amãnuntite si mai numeroase, iar metodele de tratament mai costisitoare (de exemplu se efectueazã în mod curent tratament trombolitic) decât ceea ce se efectueazã în mod curent în spitalele din România. Astfel de situatii stimuleazã spitalele sã creascã, formal sau chiar fictiv, numãrul internãrilor pentru cazurile mai simple. Întrucât nu sunt folosite mecanisme pentru controlul internãrilor, acestea se fac cu precãdere prin internarea pacient ilor care ar putea fi tratati în ambulatoriu. Acesti pacienti necesitã cheltuieli mici si reprezintã o bunã sursã de venit, însã conduc la o ineficientã generalã a sistemului, sustin autorii Strategiei. Analiza rapoartelor DRG aratã cã în mod constant un procent important din totalul internãrilor sunt afectiuni care pot fi si sunt tratate în alte tãri la niveluri inferioare de asistentã medicalã, respectiv primar sau ambulatoriu. Mai mult, ministrul a arãtat cã Strategia mentioneazã faptul cã, din cauza inexistentei unei clasificãri coerente a tipurilor de îngrijiri ce se pot realiza si deconta din bani publici la nivelul diferitelor spitale, se ajunge frecvent în situatia ca unitãti sanitare tertiare, înalt performante si costisitoare sã efectueze operatii banale ce se pot face fãrã riscuri la nivelul unor unitãti spitalicesti cu dotãri si competente de bazã, fapt ce duce la utilizarea ineficientã a unor resurse si asa reduse. În plus, autorii Stategiei au arãtat cã majoritatea spitalizãrilor din unitãtile sanitare înalt specializate au loc sub forma internãrilor de urgentã, fiind vorba în multe cazuri de procente de peste 80 la sutã din numãrul total al internã rilor anuale. „Toate aceste aspecte, mostenite practic din perioada comunistã, când spitalul era singurul loc unde se puteau accesa Ministerul Sînîtîtii renuntî la sistemul australian de finantare a spitalelor pe caz rezolvat Din 2011, finantare dupî model românesc a spitalelor medicamentele gratuite sau serviciile medicale dorite, duc la cresterea cheltuielilor spitalicesti, cu diminuarea resurselor pentru celelalte segmente ale asistent ei medicale“, potrivit documentului citat. În acest context, Ministerul Sãnãtãtii vrea sã revizuiascã finantarea spitalelor prin sistemul DRG, folosind ponderile de costuri si valorile relative românesti. „Sistemele de platã tip DRG sunt criticate, deoarece ele nu tin cont de calitatea serviciilor sau de rezultatele clinice, ci se concentreazã doar asupra activitãtilor si volumelor. Însã, în România, nu cresterea volumului serviciilor spitalicesti este necesarã, ci o îmbunãtãtire a eficientei si a calitãtii acestora“, se aratã în raportul „România – mecanismele de platã a furnizorilor – aspecte si optiuni pentru reformã“, redactat, în septembrie 2009, de Robert Dredge, consultant al Bãncii Mondiale, citat în Strategia Nationalã de Rationalizare a Spitalelor. La sfârsitul lunii decembrie 2004, presedintele de atunci al CNAS Cristian Celea arãta cã din 2005 spitalele vor utiliza o nouã modalitate de înregistrare a procedurilor medicale, mãsurã prin care fiecare serviciu medical furnizat de unitãtile sanitare va avea propriul cod de identificare. Codificarea era consideratã o etapã indispensabilã în finantarea spitalelor bazatã pe caz rezolvat (sistemul DRG). În iunie 2005, ministrul de atunci al Sãnãtãtii Mircea Cinteazã anunta cã autoritãtile române schimbã sistemul american de finantare a spitalelor, care este rigid, cu cel australian, mai performant. Cintezã mai spunea cã sistemul DRG este criticat la nivel tehnic local, dar cã el permite totusi finantarea realã a spitalului. În martie 2007, un alt ministru, Eugen Nicolãescu, anunta si el schimbarea sistemului DRG american cu cel australian. el motiva cã sistemul american este rigid si creazã mari probleme finanaciare, în timp ce DRG australian aduce corectii bugetare importante pe specificul fiecãrui spital. În 2010, autoritãtile constatã cã, practic, datoritã faptului cã se utilizau pentru ponderarea acestor tarife niste date specifice sistemului de sãnãtate australian, si nu celui românesc, apãreau situatii în care tariful plãtit de cãtre CNAS nu acoperea costurile totale ale spitalului pentru anumite cazuri, în special acelea mai complicate. De aceastã datã, autoritãt ile subliniazã cã este nevoie de un sistem românesc, bazat pe realitãtile medicale nationale.