Joi, 9 Septembrie 2010

Câte o masina furata pe zi

Joi, Septembrie 9, 2010, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 0 Comentarii pana acum.

În numai douã zile, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albita au fost depistate douã autoturisme date în urmãrire internationalã ca fiind furate, unul din Portugalia, iar celalalt din Ungaria.

Pe 6 septembrie, pe sensul de iesire din tarã al PTF Albita s-a prezentat cetateanul moldovean Ivan S., de 36 de ani, care conducea un autoturism Mazda, cu anul de fabricatie 2008, având numãr de înmatriculare provizoriu de Portugalia. Pe timpul controlului specific, având suspiciuni cu privire la provenienta autoturismului, politistii de frontierã au efectuat verificãri în baza de date a Interpol, constatând cã masina era furatã din Portugalia pe 21 aprilie 2010. În legãturã cu cele constatate, bãrbatul a declarat cã a intrat in posesia autoturismului în orasul Lisabona din Portugalia, unde a ajuns cu avionul din Chisinãu. Aici a fost asteptat de o persoanã care, în schimbul sumei de 8.000 euro, i-a dat autoturismul, cheile acestuia si o procurã pentru a putea circula cu masina pânã în Republica Moldova. Bãrbatul a mai spus politistilor de frontierã vasluieni cã a fost rugat de un conational sã meargã în Portugalia pentru a-i aduce autoturismul. Politistii de frontierã au întocmit cetãteanului moldovean dosar penal pentru sãvârsirea infractiunii de complicitate la furt calificat urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângã Judecãtoria Husi cu propunerile legale. Autoturismul, în valoare de aproximativ 34.200 lei, a fost indisponibilizat în parcul auto al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontierã Vaslui. A doua zi, politistii de frontiera din P.T.F.Albita au depistat, pe sensul de iesire din tarã, un alt autoturism furat din Ungaria pe 22 iunie 2010. Masina marca Chevrolt era condusã de cãtre o persoanã în vârstã de 50 ani cu dublã cetãtenie, românã si moldoveanã. Bãrbatul a declarat politis- tilor de frontierã vasluieni cã a cumpã rat autoturismul de la un bãrbat din localitatea Oradea, contra sumei de 2.700 euro, si nu avea cunostintã de faptul cã masina era furatã. Politistii de frontierã i-au întocmit cetãteanului moldovean dosar penal pentru sãvârsirea infractiunii de complicitate la furt calificat urmând a fi înaintat Parchetului de pe lângã Judecãtoria Husi cu propunerile legale. Autoturismul, în valoare de aproximativ 12.800 lei, a fost indisponibilizat în parcul auto al IJPF Vaslui. Poli- tistii de frontierã vasluieni continuã cercetãrile pentru stabilirea tuturor împrejurãrilor care au condus la comiterea faptei si identificarea tuturor persoanelor implicate. De la începutul acestui an, poli- tistii de frontierã vasluieni au descoperit la PTF Albita 34 autovehicule declarate ca fiind furate din diverse tãri ale Uniunii Europene.

Articol scris de: Monitorul de Vaslui

Posteaza un comentariu