Cu douã exceptii, jucãtorii echipei FC Vaslui au boicotat antrenamentul de ieri dimineatã, s-a plâns antrenorul Juan Ramon Lopez Caro. Spaniolul a spus cã nu se simte respectat si cã, prin acest boicot, îi este încãlcat dreptul la muncã. Dacã jucãtorii vor continua sã nu vinã la antrenamente, Caro îsi va contacta avocatul pentru a vedea „ce este de fãcut“. Totodatã, el a infirmat zvonurile privind plecarea sa iminentã de la echipã. Pe de altã parte, atacantul Daniel Pancu a fãcut publicã o stire pe care toti o cunosc, mai putin Caro: de vineri, FC Vaslui va avea un nou antrenor! Un nume vehiculat, ieri, a fost cel al lui Petre Grigoras, fost antrenor la Farul Constanta, Otelul Galati sau Poli Iasi. Foarte repede, varianta aceasta a cãzut.
Pe un nefiresc loc 14 în clasamentul Ligii I, afarã din Europa League, cu fani nemultumiti, cu sase jucãtori plecati la echipele lor nationale (portarii Kuciak si Cerniauskas, fundasii Papp si Milanov si mijlocasii Zmeu si Genchev) si cu restul în „libere“. Asa aratã, acum, echipa FC Vaslui. În consecintã, ieri dimineatã, la antrenamentul fixat pentru ora 10.30, antrenorul Lopez Caro a avut doar doi fotbalisti în iarbã, Rivas si Campano. Surpriza, deloc plãcutã, a fost urmatã de o reactie imediatã din partea antrenorului, care a tinut în primul rând sã infirme zvonurile privind plecarea sa iminentã de la echipã. „Sã fie foarte clar, contrar tuturor zvonurilor, eu nu am renuntat sã fiu primul antrenor la echipã. Am multe iluzii si vreau sã muncesc cu foarte multã fortã pentru a duce Vasluiul cât mai sus în clasament, acolo unde îi este locul. Nu renunt la echipã si vreau sã fiu lãsat sã-mi fac treaba. Ca antrenor, am maximã responsabilitate la Vaslui si trebuie sã-mi desfãsor programul de antrenamente. Sãptãmânal întocmesc un program cu ora si locul unde trebuie sã se desfãsoare antrenamentele, program semnat de cãpitan si antrenor. Astãzi (ieri, n.r.), la 10.30 când am venit, nu numai cã nu am gãsit jucãtorii, dar toate vestiarele erau închise. Evident, toti stiu motivul“, a spus Lopez Caro.
Caro îsi simte „violate“ atributiile de antrenor
„Ce s-a întâmplat este împotriva dreptului meu de a munci. Sunt surprins de ceea ce s-a întâmplat. Am sã-l sun pe presedinte, sã-mi spunã despre ce este vorba. Îmi sunt violate atributiile de antrenor. Se pare cã lipseste respectul fatã de mine. Eu nu am sã mã mai manifest nici într-un fel. Existã un regulament de ordine interioarã care va fi pus în aplicare si, dacã jucãtorii vor continua sã nu vinã la antrenamente, o sã-mi contactez avocatul, sã vãd ce este de fãcut“, a declarat Lopez Caro. Tehnicianul a mai mentionat faptul cã, luni searã, a avut loc o sedintã tensionatã, dar nu s-a pus problema plecãrii sale: „Zilele acestea nu am vorbit de contractul meu. A existat o sedintã tensionatã, dar nu s-a pus problema plecãrii mele. Nu se pune problema sã renunt“.
Explicatia lui Pancu: „Avem douã zile libere!“
Atacantul Daniel Pancu a declarat, ieri, la Sport.ro, cã el si coechipierii sãi nu s-au prezentat la antrenamentul de miercuri dimineatã deoarece au primit douã zile libere. „E treaba lui Lopez Caro, noi avem liber. Am fost anuntat cã vom avea un alt antrenor, de vineri dimineatã“, a declarat atacantul. „Nu am mai întâlnit un start asa slab de campionat. Au fost multe lucruri dubioase. Am fost foarte dezamãgit de ceea ce s-a întâmplat. Am avut discutii (…), am vrut sã plec. Mai sunt 10 zile pânã la încheierea perioadei de transferãri. Vasluiul are un lot foarte bun, nu se poate vorbi de o favoritã la titlu, abia dupã 20 de etape se va cunoaste cine e favoritã“, a mai spus Pancu.