Ieri, consilierii locali vasluieni au aprobat cu unanimitate de voturi atribuirea unei garsoniere, din fondul locativ al municipiului, atletei Mirela Lavric, campioanã mondialã.
“Avem, astãzi, la sedinta Consiliului Local (CL), invitati de seamã, oameni care, prin activitatea lor, duc numele Vasluiului pe meleagurile lumii: Viorica Pintilie si Mirela Lavric, tandemul care, în iulie, în Canada, a iesit campion mondial. Le felicit! Numele de cetãtean de onoare, acordat de dumneavoastrã celor douã, este meritat cu prisosintã”. Astfel le-a prezentat Vasile Pavãl, primarul municipiului Vaslui, ieri, în sedinta CL, pe campioana mondialã Mirela Lavric si pe antrenoarea sa, Viorica Pintilie. Cele douã au fost aplaudate de consilierii locali, Vasile Pavãl dãruindu-le, în semn de recunostintã, câte un buchet de flori. “Sã le spunem cã noi, cei din Vaslui, suntem mândri de ele. Tricolorul înãltat pe cel mai înalt catarg este o mândrie pentru noi toti”, a mai spus Pavãl. “Mã simt onoratã sã mã aflu printre dumneavoastrã, pentru cã este o micã, dar mare familie. Aprecierile celor de acasã pentru noi conteazã foarte mult, ne dau aripi. Vã promitem cã vom încerca în continuare sã vã aducem bucurii”, a spus Viorica Pintilie. “Datoria mea este sã reprezint România cu onoare si sã nu vã dezamãgesc”, a declarat, foarte emotionatã, Mirela Lavric. Printr-o hotãrâre introdusã în mod special pe ordinea de zi, consilierii locali vasluieni au aprobat în unanimitate atribuirea unei garsoniere atletei, din fondul locativ al municipiului Vaslui. “O meritã cu prisosintã!”, a mai spus primarul Vasile Pavãl.