Vasluienii cu datorii sunt spoliati, pur si simplu, de institutiile bancare. Pe lângã dobânzile care au explodat de la începutul crizei financiare, comisioanele bancare se dovedesc un alt mijloc pe care bãncile îl speculeazã pentru a-si acoperi pierderile, pe spinarea celor care au fost nevoiti sã apeleze la credite. Chiar dacã alaiul de taxe solicitate la un împrumut trebuia anulat din 21 iunie, prevederile legale nu sunt respectate. O dovedesc cele douã amenzi în sumã de 400 de milioane pe care douã bãnci din judet le-au primit de la Protectia Consumatorilor dupã aceastã datã. Pentru aceleasi practici, o institutie bancarã a primit avertisment. În fata acestor masinatiuni bancare, vasluienii si-au gãsit un aliat în Protectia Consumatorului. În numai douã luni, au fost înregistrate 12 reclamatii împotriva bãncilor.
Bãncile comerciale nu au renuntat definitiv la noianul de comisioane percepute pentru împrumuturi. Desi legislat ia în domeniu este extrem de clarã, manevrele bãncilor prin care clientii achitã, în continuare, tot felul de taxe nu s-au încheiat. Potrivit Ordonantei nr. 50/2010, care a intrat în vigoare din 21 iunie, bãncile nu trebuie sã mai încaseze nici un fel de comision. Mai exact, toate comisionele vizate de actul normativ trebuie anulate si, pânã în luna septembrie, sã se lucreze exclusiv la redactarea actelor aditionale. În prezent, creditorul poate solicita persoanelor fizice care contracteazã un credit doar patru comisionane: comision de analizã dosar, comision de administrare credit sau comision de administrarea cont curent, compensat ie în cazul rambursãrii anticipate, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, penalitãti. Pânã la aparitia Ordonantei nr. 50, bãncile puteau pune orice comision, în acest fel fiind în executie peste 15 comisioane.
Comisioane ilegale
Reticienta institutiilor finanicare în a elimina comisioanele a adus si o premierã în judetul Vaslui. Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Vaslui a amendat douã bãnci cu 400 milioane de lei vechi, iar o bancã a primit o sanctiune cu avertisment. “Rãzboiul” comisioanelor a adus si un numãr record de reclamatii din partea consumatorilor, în iulie si august fiind înregistrate 12 petitii. La o sesizare de acest fel, institutiile financiare care nu se conformeazã primesc amendã si termen sã intre în legalitate. Mai exact, sã nu mai solicite comisioane si, în termen de 15 zile, sã restitui integral suma persoanelor afectate. Pentru impunerea de comisioane ilegale, bãncile pot fi amendate cu sanctiuni cuprinse între 200 de milioane si un miliard de lei vechi, platã integralã fãrã jumãtate din minim. Dan Liviu Cain, comisar sef adjunct la CJPC Vaslui, a spus cã, desi Ordonanta nr. 50 a produs efecte de pe 21 iunie, nu toate bãncile au înteles cã, din aceastã datã, nu trebuie sã mai încaseze comisionul de risc la consumatori. “Drept pentru care, în aceastã perioadã au fost înregistrate 12 reclamatii. În urma cercetãrii reclamatiilor, trei bãnci au fost sanctionate si s-au dispus mãsuri de restituire a comisionului încasat ilegal. Mentionã m cã vom cerceta si solutiona reclamatiile primite numai de la persoanele fizice, nu si de la operatorii economici”, a spus Dan Liviu Cain.
Legislatie de crizã
Începând cu 21 iunie, a intrat in vigoare Ordonanta de Urgentã nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori. Prevederile noului act normativ se aplicã atât contractelor noi, cât si celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora. În termen de 90 de zile, institutiile de creditare au obligatia de a modifica prin acte aditionale contractele de creditare aflate în derulare, în conformitate cu noile reglementãri. Actul normativ prevede un comision de rambursare anticipatã de maxim 1% pentru credite cu dobândã fixã; nu se percepe comision de rambursare anticipatã la credite cu dobândã variabilã; se limiteazã comisioanele aferente derulã rii contractului de credit la: comision de administrare credit, comision de penalizare pentru întârzierea la platã, comision de rambursare anticipatã dacã dobânda e fixã, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor; suplimentar, creditorul are dreptul sã perceapã doar comision de analizã dosar (numai în cazul în care acceptã creditarea) si comision aferent costurilor cu asigurarea (doar pentru situatiile în care este prevãzutã asigurare – excluse contractele de descoperit de cont, creditul de consum etc.); obligatia de a calcula dobânda variabilã în mod transparent; formula de calcul trebuie sã aibã ca referintã Robor/Libor/Euribor/dobând a de referintã BNR; marja fixã nu poate fi modificatã de creditor pe durata contractului decat în favoarea consumatorului; intervalele de timp la care se recalculeazã dobânda sunt prevãzute în contract; pentru contractele noi, creditorul trebuie sã prezinte consumatorului înainte de semnarea contractului un formular standardizat cu toate datele tehnice ale creditului, inclusiv DAE, formula de calcul a dobânzii si suma totalã ce urmeazã a fi rambursatã.
Clientul decide
Creditorul trebuie sã prezinte consumatorului contractul de credit cu cel putin 15 zile înainte de semnare. De asemenea, existã dreptul consumatorului de a renunta neconditionat, fãrã justificãri, fãrã a invoca motive, în termen de 14 zile de la semnare, la un contract de credit. Actul normativ se aplicã contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecã sau cu o altã garantie pentru proprietatea imobiliarã sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliarã, precum si contractelor de credit al cãror scop îl constituie dobândirea sau pãstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clãdiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totalã a creditului, precum si contractelor de leasing.