România gresita

Mi s-a cam aplecat de România asta în care toate sunt de-a-ndoaselea. Sau “deandoaselea”, ca sã respect scriitura fãcãtorilor de presã scrisã din lipsã de pricepere pentru altceva. Ca sã ai succes, trebuie sã scrii cu un manierism scârbit si detasat despre tot ce te înconjoarã. Exemplu: inundatiile. Lua-le-ar dracu’! Inundatiile nu sunt deloc bune. E clar, este vina autoritãtilor. Sau a digurilor. Sau a sinistratilor care beau de rup norii (Doamne fereste!) în loc sã umple saci cu nisip. Sau… a Dunãrii, Prutului sau Siretului (nu e nicio glumã: am citit, recent, un comentariu jignitor la adresa Siretului – de ce mortii mã-si’ s-a mai revãrsat si ãsta?!). Sau, în fine, e vina lui Ceausescu. El nu a fãcut destule diguri. Presa trece în plan secund drama si se concentreazã pe identificarea vinovatilor. Si acestia, reali sau inventati. Concluzia generalã? Tot noi suntem de vinã. De ce ne intrã apa în case, de ce ne înecãm, de ce nu avem bãrci, de ce nu stim sã înotãm etc. Bonus: de ce nu v-ati asigurat, nenorocitilor, casele? Alt exemplu: problema pensiilor. Întrebarea mea: cum tãiem/impozitãm pensiile fãrã sã-i omorâm pe pensionari? Rãspunde cineva? (…) Mã gândeam eu. Alt exemplu: majorarea TVA. De ce l-am mãrit la 24% dacã vrem, dupã doar câteva zile, sã-l readucem la 19%? Iatã o întrebare pe care nu o aud la emisiunile de capã si spadã politicã: ce se va întâmpla dacã vom lãsa TVA-ul acolo sus, la 24%, si vom impozita si pensiile? Pentru cã, dragi români, întelegeti odatã pentru totdeauna, nu sunt bani! La asta cine rãspunde? Alt exemplu: mãsurile de redresare economicã. Unde sunt? Le tot finalizãm, de la o sãptãmânã la alta, si nu le mai aplicãm niciodatã. Realitatea este cã nu avem nicio mãsurã. Nimeni nu a spus “trebuie fãcute asta si asta” sau, dacã a spus, nu l-a auzit nimeni. Tot ce facem este sã ne duelãm în programe anticrizã. Stânga împotriva dreptei. Nu câstigã nimeni; pierd românii. Dar toate acestea nu sunt probleme în sine. Sunt teme politice. Se discutã în sedinte interminabile, cu pantofii “înecati” în covoare groase si moi si, te si miri parcã, plãcut uscate. Singurii care au autoritate sã vorbeascã despre majorarea preturilor la alimente sunt cei sãtui. Vizita politicianului la locul dezastrului este cel mult o excursie exoticã, neplanificatã. Anesteziat, poporul asistã la talk-show si urmãreste stirile. Taxãm orice venit! – rãcneste politicianul. Pãi… dacã altfel nu se poate…, rãspunde poporul. Sã nu-ti vinã sã râzi, românule, pentru cã si “venitul” râsului se considerã tot venit si se impoziteazã. Sã nu-ti vinã nici sã plângi. Plângi tot pe bani. Sã nu pleci din tarã pentru cã aici nu mai poti. Dacã totusi ai plecat, nu te mai da destept, cã nu tine. Dacã erai destept, te descurcai aici. Fãceai bani, intrai în politicã, alegãtorii te votau, ajungeai consilier, primar, parlamentar sau presedinte si îmi vizitai satul luat de ape. Mã certai sau îmi dãdeai o ciocolatã. Un ajutor simplu, ca de ales la cetãtean.