Din marile paradoxuri ale istoriei autohtone

Deja v-ati obisnuit în ultimul timp sã auziti vorbindu-se de paradoxuri: paradoxurile revolutiei române! Cine a tras în noi pe 22?! Pradoxurile politice: sã trãiti bine într-o tarã de crizã… si asa mai departe! Dar ce e mai interesant pentru tine, cititorule autohton, este cã unul dintre paradoxurile istoriei si-a fãcut loc chiar în orasul tãu, mai exact acum 70 de ani, în jurul datei de 22 septembrie 1939… off, iar acest 22?! Undeva în Vaslui, mai exact pe locul unde se aflã Spitalul de Urgentã, a existat una din cele mai temute închisori antilegionare, închisoare „populatã“ de douã figuri remarcabile ale istoriei postdecembriste si nu numai. În rândul aderentilor Gãrzii de Fier din acea perioadã, închisi la Vaslui se aflau Mircea Eliade si Ernest Maftei. Marele paradox se înscrie nu cu masacrul sângeros de la cimitirul de vaci al orasului, în care au murit oameni (dacã judecãm umanist, ca sã nu zic crestin, cãci tot se vrea acest secol sub stindardul umanismului), ci se înscrie cu paradoxul celor doi protagonisti care au fost fãcuti „nevãzuti“ de un sistem ce tocmai îi condamnase si care, se dovedise ulterior, le-a stat aproape. Mai adugãm si faptul cã istoricul religiilor a fost sprijinit cu prisosintã în perioada comunistã; mãrturie stau succesul revistelor literare din epoca Ceausescu, care, ani de zile, sau bazat pe publicarea de traduceri din Eliade, recenzându-se cu promptitudine orice volum al acestuia tradus în româneste, cât si rolurile de comunist sadea si biciuitor înflãcãrat al oricãror miscãri anti-comuniste fãcute de însusi marele manipulator post-decembrist si autoproclamat anti-comunist, actorul Ernest Maftei. NOI, cei care mai cunoastem putin trecut, nu dorim neapãrat abordarea unui capitol vital de istorie româneascã, precum cel al Miscãrii Legionare, al semnificatiei sale în spatiul românesc; acesta rãmâne în grija unei tinere generatii de istorici autentici – istorici de vocatie, nãscuti astfel, nu fãcuti la scoala istoriografiei comuniste -, al cãror demers pluridisciplinar va da mãsura complexitãt ii acestui fenomen. Pânã atunci, ne multumim cu cercetarea occidentalã care, de multe ori, se dovedeste mai onorantã în raport cu cea „urechistã“ româneascã. Si, de asemenea, a nu se întelege cã dorim neapãrat întinarea celor doi protagonisti; nici mãcar nu ne mai întrebãm cum din victime au devenit eroi, chiar dacã unul din ei are si merite literare si istoriografice, cât, mai degrabã, suntem noi întinati, cei care mai cunoastem adevãrul despre istorie, iar despre morti, cum zice românul, numai de bine! Dar oare mortilor cimitirului de vaci si nu cimitirului vesel de la Sãpânta nu li se poate scrie memoria.. undeva acolo, dacã nu în analele istoriei, mãcar pe o plãcutã memorialã, asa, de dragul umanismului…?! Poate si ãsta-i un hlocaust, chiar dacã la dimensiuni reduse, iertatã sã-mi fie comparatia! O, tempora! O, mores!

Fernando Pester

Legionari asasinati în lagîrul de concentrare Vaslui, în noaptea de 21-22 septembrie 1939

1. Antoniu Ion Pasu (avocat); 2. Belgea Ion (Avocat); 3. Boboc Constantin (Student); 4. Borzea Virgil (Ofiter); 5. Bujgoli Spiru (Student); 6. Busuioc Ion (Student); 7. Calpar Mihai (Student); 8. Cardu Valeriu (Poet); 9. Clime Traian (Functionar); 10. Comãnescu Nicolae (Student); 11. Danielescu Jasmin (Student); 12. Dobre Ion Radu (STB-ist); 13. Dorin Constantin (Student); 14. Gãrniceanu Victor (Avocat); 15. Goga Mircea (Student); 16. Maricari Nicolae (Ofiter); 17. Moraru Alex. Bubi (Student); 18. Motoc Mircea (Student); 19. Nicolicescu Gheorghe (inginer), 20. Popescu Spiru (Student); 21. Popescu Vasile (Student); 22. Recman Gogu (Student); 23. Rosianu Petre (Inginer); 24. Spânu Iordache (Student); 25. Stahu Teodor (Avocat); 26. Sola Stavre (Student); 27. Supilã Polisperhon (Student); 28. Teohari Mircea (Student); 29. Tucan Boris (Student); 30. Tudose Teodor (Avocat); 31. Volocaru Gheorghe (Functionar); 32. Zus Radu (Student); În lunca din fata grãdinii clãdirii lagãrului Vaslui, în acea noapte de sânge si moarte, sunt dusi acesti camarazi, în ultimul drum ce-l mai aveau de pãsit în aceastã lume si în aceastã tarã, atât de iubitã de ei. Legati unul de altul de mâini cu funii, înconjurati de cei pusi sã- i asasineze, sunt scosi din lagãrul împrejmuit cu douã rânduri de sârmã ghimpatã si dusi spre locul unde îi astepta moartea. Sublocotenentul-jandarm Cinghita, care mânuia mitraliera, începe sã-i rostogoleascã de-a valma, unul peste altul. Lui Tudose Teodor glontele îi taie mâinile. Simtindu-se dezlegat de legãtura comunã, mai are încã putere sã fugã. Dar unde? Din urmã îl ajung cãlãii. Îl împuscã din nou si-apoi îl aruncã peste ceilalti camarazi. Vreme de douã zile, trupurile lor sunt lãsate în vãzul lumii. Dascãlii primeau ordin sã aducã pe rând scolile de copii ca sã priveascã pe acesti feciori transformat plângeau si li se fãcea rãu vãzând acest spectacol. Astfel voiau cãlãii sã imprime teroarea în inima tânãrã a elevilor. Dupã douã zile abia, cadavrele au fost îngropate în cimitirul de animale din Vaslui.