Cinci ani pentru Minister!

Santajul existã de când lumea. Nu l-a inventat nici omul de afaceri, nici politicianul. Nici omul de pe stradã, nici (mai ales!) ziaristul. Nu l-au inventat ei, dar (mai) toti îl practicã. E rãu sau bine? E rãu. Vaaai, da’ ce rãu e! Nu ne place sã fim strânsi cu usa, conditionati, “convinsi”, amenintati, obligati sã facem sau sã nu facem ceva etc. De fapt, cui îi place? De la santajul emotional pânã la cel politic sau de afaceri nu e cale chiar lungã. Un îndrãgostit care amenintã cã înghite un pumn de pastile dacã e pãrãsit echivaleazã cu un detinãtor de “ceva”. De… dosar, cã tot e moda lor. Santajistul stie pe ce buton sã apese. Cunoaste punctele nevralgice ale santajabilului si alege, de fiecare datã, cea mai eficientã metodã. Scurt si la obiect, fãrã filozofie. Un santaj de calitate nu se face cu amenintãri. Un santajist “de calitate” este mieros; îti prezintã pe un ton amical alternativele, mentionând totodatã si ce se va întâmpla dacã nu… Un santajist cu adevãrat talentat te va lãsa cu senzatia cã, de fapt, ti-a fãcut un mare bine, pentru care tu, santajatul, ai plãtit cel mai mic pret posibil. Asta ar fi teoria. Nu sunt (sic!) un bun santajist, asa cã mã opresc aici cu partea teoreticã. Un sfat pentru copii: nu santajati pe nimeni! Lãsati-i pe oamenii mari sã se ocupe de astfel de mizerii! Sau, de ce nu, lãsati ministerele sã facã asta! Lãsati Statul, prin institutiile sale, sã se ocupe de santaj. Iatã, spre exemplu, ce face Ministerul Sãnãtãtii: îl “conditioneazã” pe Vasile Mihalachi, presedintele CJ Vaslui, sã preia Spitalul Judetean de Urgentã. Dacã nu, s-a zis cu salariile angajatilor! Pus în aceastã situatie dilematicã (a se citi obligat sã rezolve o problemã care nu e a lui), Mihalachi are douã solutii: ori acceptã sã preia datorii de peste 80 de miliarde de lei vechi, pentru a nu lãsa o sutã si ceva de salariati fãrã lefuri, ori nu acceptã. De mentionat cã Ministerul Sãnãtãtii se angajase sã plãteascã datoriile spitalelor, acestea urmând sã fie preluate “curate” de cãtre administratiile locale si/sau judetene. Evident, nu s-a tinut de cuvânt. Statul nu are bani, dar are o dorintã cel putin suspectã de a scãpa de datorii pasându-le altora. Prin santaj, pentru cã de vorbã bunã… Statul nu îl poate obliga pe Mihalachi sã preia spitalul. Dar îi poate face alte mizerii. Pãi ce “biznis” e ãsta? Ce încredere sã ai într-un minister care vrea sã te îngroape? De când santajul – pentru cã asistãm la un santaj ordinar – a devenit politicã de stat? Articolul 211 (1) din Codul penal spune: “Constrângerea unei persoane, prin violentã sau amenintare, sã dea, sã facã, sã nu facã sau sã sufere ceva, dacã fapta este comisã spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu închisoare strictã de la un an la 5 ani”. Pãi, cinci ani sã fie! Întrebarea este: cum dracu’ o sã-i execute Ministerul Sãnãtãtii?!