Au fost aprobate gradatiile de merit

3
237

Doar 148 de salariati din învãtãmântul vasluian vor obtine mult dorita gradatie de merit pentru urmãtorii cinci ani. Numãrul este cu 100 mai mic decât în anul precedent, când Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui a aprobat 248 din cele 446 dosare primite si analizate.

Spre deosebire de anii anteriori, beneficiarii gradatiilor de merit din 2010 vor primi câte 25% din salariul de bazã, pentru urmãtorii cinci ani. Si-a putut depune dosarul personalul didactic titular de predare, didactic auxiliar cu contract de muncã pe perioadã nedeterminatã si cel de conducere din unitãtile de învãtãmânt, inspectoratele scolare si cluburile copiilor. Pentru cã regulamentul este strict, în acest an s-au înscris doar 284 de persoane, respectiv cei care credeau cã vor obtine si punctajele necesare obtinerii gradatiei. Deocamdatã, au fost fãcute publice doar cele 148 de dosare aprobate si punctajele aferente acestora stabilite de inspectorii scolari, urmând ca distribuirea pe discipline sã fie fãcutã zilele viitoare. Numãrul beneficiarilor este semnificativ mai mic decât în 2009, când au fost aprobate 248 de gradatii. Însã, începând cu acest an, beneficiarii vor primi câte 25% din salariul de bazã pentru urmãtorii cinci ani, nu patru, cât erau pânã acum. „Pe data de 13 mai, atât la sediul ISJ cât si pe site-ul institutiei, vor fi afisate listele cu persoanele ce vor primi gradatia. Ulterior, cei nemultumiti au dreptul sã depunã contestatie si abia apoi se vor decide si gradatiile pe fiecare disciplinã. Oricum, putem spune cã din cele 284 de dosare depuse, trei au fost respinse din start, iar 148 au fost aprobate“, ne-a spus Cãtãlin Ignat, inspectorul scolar care se ocupã de gradat iile de merit. De mentionat cã dascãlii beneficiari vor intra în posesia banilor începând cu 1 septembrie.

3 COMENTARII

  1. Astea de ce nu se iau??? salariile de merit care se luau pe bune, s au luat!!! Astea care se dau pe pile vad ca inca mai merg!!! Sa se sisteze ,domnule, si aceste “merite” primite deschizand usa inspectoratului “cu capul”!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.