Miercuri, 14 Aprilie 2010

Chiar ne trebuie recensamânt?!

Miercuri, Aprilie 14, 2010, 3:00
Stire din categoria Editorial Comentarii: 2 Comentarii pana acum.

Ieri, mare videoconferintã mare pe tema organizãrii si desfãsurãrii recensãmântului populatiei si al locuintelor. Pentru cã se va întâmpla anul viitor, avem tot timpul din lume (de fapt, doar un an) sã prezentãm noi câteva date prealabile. Pânã ce statul ne va numãra, ne va bãga în categorii si va ajunge la concluzia cã suntem încã vii, dar (mult mai) putini decât la ultimul recensãmânt, dar locuim în mai multe case, iatã cum stã, astãzi, situatia. Si, date fiind cifrele noastre, poate n-ar fi rãu ca, mãcar în judetul Vaslui, Guvernul sã facã mai repede recensãmântul. Nu de alta, dar în ritmul în care ne “miscãm”, în martie 2011, s-ar putea sã nu mai aibã ce numãra. În 1992, eram vreo 461.374; în 2002, la ultimul recensãmânt, scãzuserãm la 455.049. Dar era 2002, creditul cu buletinul abia începea sã înfloreascã si viata încã merita trãitã. Nouã ani mai târziu, dezastru. Iatã o selectie din cele mai “reusite” cifre ale judetului nostru. Când spunem Vaslui, spunem somaj. Si stãm bine la acest capitol, nimic de spus: locul întâi pe tarã, cu un procent de 15,3%. Avem 24.698 de someri. Iertati-mi ironia sadicã, dar s-ar zice cã “am muncit din greu” pentru acest loc. Asa e: multumitã strãdaniilor Guvernului, numai în februarie am mai pus 1.856 de someri în statistica AJOFMului. Credeti cã e usor? Despre zecile de mii de fosti someri, iesiti din statistici pentru cã au iesit din plata indemnizatiilor, nici un cuvânt. Cã tot veni vorba de (ne)muncã: foarte bine stãm si la capitolul falimente. Între 1 ianuarie si 28 februarie 2010, si-au suspendat activitatea 130 de firme. Pe segmentul radierilor, în primele douã luni ale anului curent au fost înregistrate 76 de radieri voluntare. Tot în ianuarie si februarie, au fost dizolvate voluntar 7 societãti, fatã de nici una în anul precedent. Bine de stiut cã, în judetul Vaslui, eforturile guvernamentale (acelasi guvern care vrea recensãmânt) au dus la disparitia de pe piatã a 2.105 firme. E clar, “inventarul” din 2011 nu este deloc inutil: avem ce numãra! Din pãcate, ne dã cu minus. în orice caz, stãm nitel mai rãu la capitolul investitii strãine în judet: în ianuarie 2010, numãram 0 euro, 0 dolari si 0 lei adusi în judet. Ce ne trebuie? Nu ne avem pe noi? Dar ajungem imediat si la imaginea noastrã statisticã… Spre exemplu, sã vorbim putin despre ajutoarele sociale. În prezent, beneficiazã de venit minim garantat 14.665 familii din judetul Vaslui, cu un total de 41.939 de beneficiari, reprezentând 9,26% din populatia judetului. Pare putin? Ei bine, nu e! Procentul mentionat este de trei ori mai mare decât media pe tarã, care este undeva în jur de 3,2% din populatia României. Evident, si plata ajutorul minim a evoluat spectaculos: de la 11,8 milioane de lei achitati în anul 2002, la 19,6 milioane de lei, în 2009. În ianuarie si februarie 2010, alte 798 de familii au depus cereri în vederea acordãrii ajutorului social. Nu vã alarmati inutil, toate au fost aprobate. Mai vreti? Mai avem. Ca si în anii trecuti, populatia judetului este caracterizatã de o dependentã majorã de asistenta oferitã de stat. Începând cu anul 2005, numãrul persoanelor asistate a crescut considerabil, odatã cu diversificarea prestatiilor sociale si cresterea baremurilor de acordare. Numai în 2007, la nivelul judetului Vaslui s-au acordat drepturi sociale pentru 206.577 de persoane, în timp ce, în 2006, numãrul celor care au apelat la asistentã a fost de doar 111.945 de persoane. Lunar, apeleazã la serviciile Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale un numãr mediu de 293.192 beneficiari, iar plãtile efectuate lunar depãsesc suma de 15 milioane de lei (adicã 150 de miliarde de lei vechi). Practic, 65% din populatia judetului Vaslui (care, vã reamintesc, pe hârtie este de 455.049 de persoane), beneficiazã de unul din drepturile sociale prevãzute de lege. Tãiati cele 30.000 sau, dupã unele surse, chiar 40.000 de mii de vasluieni plecati sã munceascã în strãinãtate. Tãiati-i din statistica aceasta si pe cei peste 4.000 de pensionari care, anul trecut, au murit din cauze direct legate de sãrãcie. Avem perspective similare si pentru acest an, asa cã, în loc de 4.000, tãiati din start 8.000. Si, dacã tot ati început sã faceti linii lungi cu pixul rosu, tãiati si cele 1.245 de contracte individuale de muncã sistate în luna martie. Rãmânem cu cele 43.425 de contracte individuale de muncã active (în statistici, evident) si cu cei peste 80.000 de pensionari. Acum, recititi pasajul privitor la dinamica somajului, recititi-l si pe cel despre radieri, suspendãri si dizolvãri, numãrati în gând pânã la 4.000 (vã reamintesc, numãrul bãtrânilor care au murit anul trecut din cauza sãrãciei) si fiti mult mai… sceptici. Chiar ne trebuie recensãmânt?!

Articol scris de: Romeo Cretu

2 Comentarii to “Chiar ne trebuie recensamânt?!”

  1. careva postat Miercuri, 14 Aprilie, 2010, 7:35

    chelului nu-i lipseste tichia de margaritar?

  2. Reve postat Vineri, 23 Aprilie, 2010, 19:13

    Vasluiul isi mai poate reveni din punct de vedere economic doar printr-ul miracol. Cei tineri pleaca din judet sau din tara,cei maturi care mai pot lucra inca muncesc in strainatate, legal sau la negru. Oricum “oficialii”raman pasivi in continuare. Da’ un pic mai acid sacalule:))

Posteaza un comentariu