Prezentul disidentei

În 1988, arhitectul Leonard Negruti – Leutu sau “primarul”, cum îi spun prietenii – a fãcut un gest de neimaginat pentru Vasluiul “Epocii de Aur”. Cu o pensulã încropitã dintr-un pãmãtuf de bãrbierit si cu o vopsea improvizatã (tempera, aracet si apã), a scris cu litere mari, de culoare galbenã, JOS CEAUSU. Atât, pentru cã i s-a terminat vopseaua. Prea putin din numele sefului de atunci al statului, dar foarte mult pentru un Vaslui speriat, care credea cã “niste italieni” au venit în oras, special pentru a provoca agitatie. Leutu a fost descoperit, anchetat de Securitate, hãrtuit luni întregi si, într-un final, iertat. A venit si a trecut o Revolutie de atunci, au trecut si niste ani si, cum-necum, totul pare cã s-a sters: si amintirea acestui eveniment, unic în istoria Vasluiului, si literele de 70 de centimetri, îngropate sub un strat de ciment… Leutu meritã, vorba bunului sãu prieten Fernando, mãcar o plãcutã. Pânã o va avea, iatã povestea dizidentei lui.

Era 22 iunie 1988. Leutu venise de la muncã si, ca tot vasluianul, iesise la o bere cu prietenii, la celebrul “Select”. Acolo aflã detaliile unui incident care îl revoltã. “Mi se povesteste cã, diminea- tã, la o alimentarã din oras, lumea s-a bãtut de la pâine. O vânzãtoare ascunsese douã navete, oamenii au vãzut, au sãrit tejgheaua si au început sã fure pâinea. Mi-am zis cã e grav dacã am ajuns sã furãm pâine ca sã mâncãm”, îsi aminteste Leonard Negruti. “Cineva trebuie sã facã ceva”, si-a spus el…

Fapta si dâra galbenã

“M-am dus acasã. Pe la ora 11.30- 12.00 seara, am luat un pãmãtuf de bãrbierit, un kilogram de tempera, am amestecat-o cu aracet si apã si…” Leutu si-a petrecut miezul noptii fãcând drumuri între apartament (în blocul din spatele Casei de Culturã) si trotuarul din fata bustului lui Constantin Tãnase, locul în care a decis sã scrie mesajul sãu de protest: JOS CEAUSESCU. De ce cu vopsea galbenã? “Aveam trei culori acasã, verde, rosu si galben. Nu am ales verdele – era atunci o problemã cu iredentismul -, rosu era culoarea partidului, asa cã a rãmas galbenul”, explicã Leutu. Cu litere foarte mari, de 70 de centimetri, a scris (cu întreruperi pentru alimentarea cu vopsea) doar JOS CEAUSU. “Atât, pentru cã s-a terminat si vopseaua, si trotuarul”. În ciuda precautiilor pe care si le-a luat, a fost prins. Îsi stersese cât putuse urmele, dar dâra lãsatã de picãturi l-a dat de gol. A doua zi, dis-de-dimineatã, doi securisti mergeau pe dârã si dãdeau rotocoale mari în jurul blocului. Pe trotuarul îngãlbenit deja nu se mai circula. Câteva cadre ale Militiei se chinuiau de zor, cu perii si apã, sã spele textul. Nu se lua (compozitie bunã, pentru care Leutu a câstigat o sticlã de sampanie). În final, peste JOS CEAUSU s-a turnat beton. Ironic, dar tocmai “îngroparea” sub un strat de beton a acestui strigãt de revoltã îi asigurã meritata portie de eternitate… În ianuarie ‘89, arhitectul este chemat pentru prima datã la Securitate. A fost întrebat dacã stie ceva despre un mesaj scris în Vaslui. “Stiti cine a scris? – m-au întrebat. Stiu. Eu. Au rãmas lemn”. De fiecare datã când era chemat, era pus sã dea declaratii scrise. Invariabil, declaratiile arhitectului aveau sapte pagini si jumãtate. Securistii care l-au anchetat nu l-au bãtut, dar i-au vorbit foarte urât si l-au amenintat. Pentru cã nu scoteau nimic în plus de la el, au sfârsit prin a-i umple apartamentul cu microfoane. Leutu le-a descoperit si le-a dezactivat. A fost chemat din nou…

Reconstituirea: în loc de JOS, JOI!

“La ultima întrevedere cu cei de la Securitate trebuia sã aibã loc reconstituirea. Pe aceeasi bucatã de trotuar, mau pus sã reproduc mesajul pe care lam scris pe 22 iunie. Securistii nu aveau nici mãcar curajul sã spunã JOS… Am scris J, apoi O, iar când am ajuns la S, au tipat la mine: acum scrie-l pe I”, rememoreazã Leonard Negruti. Oricât de amuzantã pare acum aceastã poveste, când între aparatul represiv de atunci si prezent s-au pus atâtia ani, pentru Leutu cel din ‘89, situatia era cât se poate de gravã. Venise vremea sã-si afle…

…sentinta

Fãrã proces, fãrã o acuzatie clar formulatã, urma sã primeascã o pedeapsã: “Securistul care m-a anchetat mi-a spus cã am trei variante. Varianta A: sã te condamnãm la 10 de ani de închisoare; Varianta A: sã te discutãm în Adunarea Generalã si te iertãm; si Varianta A: sã te discutãm în cadru mai restrâns si sã te iertãm. Ce alegi? Am rãspuns repede: varianta A”. Si varianta A a fost: Leutu a fost discutat în cadru restrâns, certat si iertat, dar pus sã promitã cã va vota cu Partidul Comunist Român. Câteva luni mai târziu, a venit Decembrie ‘89. Leutu a putut vota cu altii. Sau… poate stiti, poate nu stiti, chiar cu el. Dar asta-i deja altã poveste.

Sã se facã luminã!

Vã mai amintiti clipele de întuneric, la propriu si la figurat, ale perioadei ceausiste, clipe în care gândeam împreunã si visam tot împreunã: Luminã!? Clipele acelea nu vor fi sterse din memorie, oricât ar încerca timpul si oamenii locului sã le steargã. Timpul si oamenii orasului tãu ar trebui sã lumineze, sã rememoreze, dacã nu sã venereze unii oameni ai locului care au cerut mai înainte decât noi toti Luminã! Chipul sihastic, straniu, sofoclian (cu plete lungi si albe) al arhitectului Leonard Negruti a “cersit” mai înainte decât noi toti Luminã, având curajul devil (de la drac sau D-zeu), în vara anului 1988, sã scrie pe trotuarul din fata Casei de Culturã a orasului nostru: Jos Ceausescu! Drept urmare a gestului sãu “satanic”, lumina (la propiru) nu s-a mai stins în acea searã si, spre bucuria unora, a înviat (la figurat) pentru totdeauna, în decembrie ‘98. Astãzi ridiculizat, zis “Leutu” sau “primarul”, arhitectul Negruti nu cere nimic, nici mãcar lumina unei plãcute comemorative care sã-i aminteascã gestul, asa cum a fãcut Brasovul cu eroul Babes din “focul” gestului sãu anticomunist. Voi, autoritãti vasluiene, voi, care sunteti mai întelepti, mai luminati decât Sofocle al nostru, voi, care sunteti mai luminati decât anonimii orasului nostru, voi, care luminati chipurile insignifiante ale unor oameni comuni, transfromându-i în portrete asezându-i în rama orasului nostru, voi nu vreti sã crucificati astãzi, si nu mâine, Lumina, sã strigati eroului nostru astãzi în viatã, si nu mâine în moarte: nu vreau sã mã numiti Satana! Sã se facã Luminã!?

Fernando Pester

P.S.: Sã se facã luminã eroului nostru. Printre atâtea plãcute, statui si portrete de mucava, ar trebui sã existe la locul faptei o plãcutã realã “in memoriam”, ca si gestul real si luminos al eroului nostru!