Marţi, 23 Martie 2010

Musafiri europeni, în vizita la Bârlad

Marţi, Martie 23, 2010, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 1 Comentarii pana acum.

În aceastã sãptãmânã, Grãdinita cu Program Prelungit nr. 11 “Dumbrava minunatã” Bârlad a primit vizita unor oaspeti europeni. Este vorba despre 15 cadre didactice din Bulgaria, Polonia, Italia, Turcia si Spania, care vor asista la mai multe activitãti incluse în proiectul Comenius “Programul de învãtare pe tot parcursul vietii”. Astfel, în intervalul 22-25 martie, invitatii din cele cinci tãri partenere împreunã cu gazdele de la grãdinita bârlãdeanã vor participa la prezentarea unor programe artistice teatrale (în limba românã si limba englezã) realizate de copiii din grãdinitã si vor vizita institutia si alte unitãti de învãtãmând din oras. “Putem spune cã în aceste zile gãzduim una din vizitele proiectului european “Programul de învãtare pe tot parcursul vietii”, cu tematica “Teatru – magie si viatã”. Prima întâlnire de proiect a fost în perioada noiembrie 2009 si a avut loc în Bulgaria, tara coordonatoare. Fiecare tarã participantã prezintã pregãtirea activitãtilor teatrale din unitãtile lor, rãspund la chestionare si realizeazã un dictionar al proiectului ce contine cuvinte din activitãtile teatrale”, ne-a spus institutorul Doina Boholteanu, directorul grãdinitei. De mentionat cã proiectul este finantat de Comisia Europeanã si se deruleazã pe parcursul a doi ani scolari, respectiv în perioada 2009-2011.

Articol scris de: Adriana Cristina Susnea

Un comentariu to “Musafiri europeni, în vizita la Bârlad”

  1. costi postat Marţi, 23 Martie, 2010, 8:19

    Felicitari pentru aceasta activitate dar sa se intrerupa anul scolar , sa nu primesti copii o saptamana nu mi se pare normal. Sper ca ISJ-ul sa stie ca nu se primesc copii in aceasta saptamana sa nu-i intereseze daca parintii au unde duce copii sau nu.

Posteaza un comentariu