Joi, 11 Martie 2010

Memoriu pro-Bichinet

Joi, Martie 11, 2010, 3:00
Stire din categoria Local Comentarii: 6 Comentarii pana acum.

Dupã ce Corneliu Vadim Tudor a luat decizia de a-l exclude pe Corneliu Bichinet din partid, liderul PRM Vaslui a luat drumul Bucurestiului, înarmat cu un memoriu în care îi solicitã “Tribunului” sã revinã asupra sanctiunii. În teritoriu, colegii lui Bichinet nu au stat nici ei degeaba. Au întocmit un memoriu, pe care, ieri, l-au trimis la Bucuresti. Dacã hotãrârea de excludere a lui Bichinet va rãmâne în vigoare, este putin probabil ca functia de vicepresedinte al CJ Vaslui sã mai revinã PRM-ului.

Ieri, Corneliu Bichinet a lãsat la biroul presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, un memoriu prin care solicitã reanalizarea sanctiunii care i-a fost aplicatã. “Am lãsat la biroul domnului presedinte un memoriu, cerându-i sã reanalizeze în Biroul Permanent sanctiunea care mi-a fost aplicatã. Eu nu am sã folosesc nici un cuvânt nelalocul lui despre partidul în care activez de atâta vreme si despre conducerea sa. Am încredere cã lucrurile se vor lãmuri în curând”, ne-a declarat, ieri, liderul PRM Vaslui. Prezent la Bucuresti, Corneliu Bichinet a fost destul de rezervat în declaratii. Nu si colegii din teritoriu, care si ei au redactat un memoriu, din care redãm câteva fragmente: “Domnule Presedinte Corneliu Vadim Tudor, membrii de partid din cadrul Filialei Judetene Vaslui a PRM au aflat cu mâhnire despre hotãrârea Biroului Permanent de excludere din partid a profesorului Corneliu Bichinet. De când este membru al PRM, Corneliu Bichinet a investit efort fizic, psihic si mai ales financiar în toate actiunile pe care le-a organizat. A reusit, prin magnetismul sãu, sã atragã în rândurile noastre numerosi cetateni care, la vremea respectivã, erau nehotã- râti din punct de vedere politic. Astfel, numãrul membrilor nostri de partid a crescut de la lunã la lunã (…). Dovadã sunt rezultatele de la alegerile locale din luna iunie 2008, când filiala Vaslui a PRM a obtinut circa 30% din rezultatele la nivel national, adicã 118 consilieri locali, 4 consilieri judeteni, 6 primari si 4 viceprimari. Prin aplombul caracteristic domniei sale, s-a reusit închegarea unui colectiv bine sudat, bine organizat si, mai ales, dornic de muncã. Nu stim de ce abateri se face vinovat domnul Corneliu Bichinet, dar, prin excluderea sa din rândul membrilor de partid, se pierde enorm. Imaginea PRM la nivelul judetului Vaslui este una foarte bunã si aceasta se datoreazã muncii profesorului Corneliu Bichinet. (…) Ca partid, suntem respectat i de toate formatiunile politice din judet. Suntem afectati de hotãrârea Biroului Permanent, hotãrâre comentatã negativ în presa localã, la televiziuni, de celelalte formatiuni politice, cât si de multi cetãteni care sunt alãturi de Corneliu Bichinet. (…) Venim cu rugãmintea de a reveni asupra deciziei dumnevoastrã de excludere din partid a domnului Corneliu Bichinet, care, prin structura sa, este un luptãtor, lucru apreciat de cei din jurul sãu, iar prin revenirea asupra acestei pedepse, Partidul România Mare va avea numai de câstigat. În structura actualã, cu Bichinet presedinte, în anul 2012 sigur vom avea mai multi reprezentanti în consiliile locale si în cel judetean, primari si viceprimari. (…) Fãrã Corneliu Bichinet presedinte, riscãm ca filiala Vaslui a PRM sã intre în anonimat. (…)”. Memoriul este semnat de “membrii de partid de pe meleagurile celui mai nãpãstuit judet din România”, respectiv Biroul Executiv Judetean al Filialei Vaslui a PRM.

Buzatu, alãturi de Bichinet

Vestea cã Vadim Tudor l-a exclus din partid pe Corneliu Bichinet, presedintele Filialei Judetene a PRM si vicepresedinte al Consiliului Judetean, a cãzut tare rãu pentru Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui. Social-democratul considerã cã decizia “Tribunului” este una pripitã si, mai ales, nedreaptã fatã de un om care si-a fãcut tot timpul datoria fatã de partid. Desi nu a dorit sã facã prea multe comentarii pe marginea acestui subiect, liderul PSD Vaslui a precizat cã Bichinet are parte de toatã sustinerea sa, precizând totodatã cã “(…) el (Bichinet, n.r.) a luptat pentru ca PRM sã-si atingã unele obiective, dovadã fiind rezultatele foarte bune obtinute la fiecare scrutin”, a spus Buzatu. Excluderea lui Bichinet din partid ar tulbura apele si în Consiliul Judetean, dat fiind faptul cã retragerea sprijinului politic se traduce si prin vacantarea postului de vicepresedinte al institutiei, Bichinet urmând sã-si piardã calitatea de consilier judetean. “Eu sper ca Bichinet sã aibã argumente solide si sã rezolve aceastã problemã, una destul de incomodã si pentru noi. Dacã lucrurile rãmân asa, va trebui sã validãm un alt consilier si sã alegem un alt vicepresedinte. Sper însã cã pânã la urmã aceastã chestiune sã fie rezolvatã”, a declarat Buzatu, reconfirmând sprijinul pentru Corneliu Bichinet. De precizat cã, în situatia în care hotãrârea luatã de conducerea PRM de a-l exclude pe Corneliu Bichinet rãmâne neschimbatã, este putin probabil ca functia de vicepresedinte al CJ sã revinã tot PRM.

Articol scris de: Monitorul de Vaslui

6 Comentarii to “Memoriu pro-Bichinet”

  1. EU postat Joi, 11 Martie, 2010, 9:54

    D-le Buzatu luati-l pe Bichi la PSD si cu acte ca oricum el nu-si urmareste decat propriul interes, sacrificandu-si rand pe rand oamenii de valoare.
    Cine nu crede ,sa–si aminteasca ce s-a intamplat la Barlad in 2004 si 2008.

  2. gigis postat Joi, 11 Martie, 2010, 10:54

    cei ce se ascund in spatele anonimatului nu vor reusi sa distruga prm-ul la nivel de vaslui.In ce-l priveste pe corneliu bichinet , nu va puteti ridica la nivelul lui si de aceea incercati sa-l denigrati. Acest om este apreciat in judet, iubit de toata lumea asa cum demonstraza si comentariile pe marginea articolelor scrise. nu distrugeti voi, prm-ul. peremistilor, nu fiti prosti.totul e comandat de sadici, dragan si focsa. cat va trebuie sa intelegeti asta?ei nu au treaba cu voi, vor sa-l atace pe bichinet pt. ca s-a impus puternic si-l simpatizeaza multa lume chiar si de unii care nu sunt in partidul vostru

  3. ADRIAN postat Joi, 11 Martie, 2010, 13:53

    Memoriul anonim postat pe net impotriva lui Bichinet,la prima vedere, pentru necunoscatori, ar parea o jalba a unor oameni de bine din PRM (desi ce oameni pot fi acestia daca falsifica istoria la nivel de judet cu atata grosolanie tipic stalinista…)insa, la o lectura mai atenta a tidulei anonime, se poate observa un “rechizitoriu” si o strategie securistica tipic PDL-ista. Sunt date nume reale, locuri si unele evenimente politice reale, insa argumentarea, stilul emotional(care trece de la linguseli la adresa lui Corneliu Vadim Tudor la accente de pamflet si prelucrare psihologica / de fapt neurolingvistica ) distorsiunea gradata in constructia personajului Corneliu Bichinet, demonizarea acestuia si a unor oameni care au muncit pentru partid, mistificarea faptelor si atribuirea unor intentii perverse liderului nationalist vasluian post factum si intr-o grila interpretativa extrem de perfida, nu duc decat la CONCLUZIA CA ESTE VORBA DE O STRATEGIE FOARTE ELABORATA DE DISCREDITARE A LUI CORNELIU BICHINET si a oamenilor care activeaza in partid. PRACTIC, SE TINTESTE O DECAPITARE A ORGANIZATIEI JUDETENE A PRM VASLUI SI A CELORLALTE ORGANIZATII ORASENESTI SI MUNICIPALE, pentru ca , in urma acestui val de decapitari , sa fie distrusa organizatia, preluati oamenii pe la alte partide care au bani si pot oferi avantaje pecuniare, ca moneda de schimb SI LASAREA UNUI CULUAR LIBER ORGANIZATIEI PDL VASLUI LA URMATOARELE ALEGERI LOCALE, CAND, IN LIPSA LUI BICHINET SI A OAMENILOR LUI, PDL VA OBTINE VOTURI CEL PUTIN LA PARITATE CU PSD, URMAND APOI, ANI BUNI ALTERNANTA LA PUTERE. Ramane insa un mister cum un om cu state vechi de plata in politica, precum Vadim Tudor, poate sa se lase influentat de o astfel de stratagema perversa si sa decida, nici mai mult, nici mai putin DECAT DISTRUGEREA PRM VASLUI. O ATARE FACATURA, DACA SI REUSESTE, DESI CONDAMNABILA, MERITA TOATA LAUDA PE CARE O POTI DA UNOR INDIVIZI DE LA OCHIUL SI TIMPANUL… PACAT CA NU S-A JUDECAT LA RECE TOATA ACEASTA TARASENIE… DORESC SUCCES PEREMISTILOR VASLUIENI, FIINDCA S-AU BATUT CU TOATE ARMELE IMPOTRIVA CELORLALTI, DESI SISTEMUL ELABORAT DE ACTUALA GUVERNARE A TINTIT MEREU SA-I DISTRUGA, MAI ALES PRIN DEZBINARE ! DOMNULE VADIM, SUNTETI VICTIMA UNEI GRAVE ERORI !

  4. geo postat Joi, 11 Martie, 2010, 14:11

    DACA LUMEA AR DESCHIDE OCHII MAI BINE, S-AR OBSERVA CA IN PRIMAVARA ASTA S-A PORNIT VANATOAREA DE PERSONAJE INCOMODE PRESEDINTELUI SI PARTIDULUI PREZIDENTIABIL. VICTIME AU CAZUT LIDERI DIN PSD, PNL, PRM , DAR NICI UNUL DIN UDMR ORI PDL, CU EXCEPTIA PRIMARULUI CRAIOVEI CARE A “DERANJAT” PE CINEVA LA VARF… CU SIGURANTA, COTROCENII AU CEVA OAMENI INFILTRATI IN ANTURAJUL LUI VADIM TUDOR SI CARE AU PICURAT OTRAVA IMPOTRIVA LIDERILOR MAI INSEMNATI DIN TARA SI, SE VEDE TREABA, AU REUSIT SA-L PACALEASCA SI SA-L DETERMINE SA DECAPITEZE ORGANIZATIILE CELE MAI PUTERNICE. VASLUIUL A FOST CEL MAI REDUTABIL BASTION PEREMIST SI TREBUIA LICHIDAT, FIINDCA STRICA JOCURILE PUTERII… UN VADIM RAMAS SINGUR LA BUCURESTI, INCONJURAT DE OAMENI DUPLICITARI SI FATARNICI, CU EXCEPTIA POATE A CATORVA PERSONAJE LUCIDE, ESTE O PRADA USOARA PENTRU DEJUNUL PREZIDENTIABIL. PUTEREA UNUI PARTID SE VEDE IN ALEGERILE LOCALE OR, IN CONDITIILE IN CARE DISTRUGI ORGANIZATIILE LOCALE PUTERNICE, CE POT SUSTINE PARTIDUL, AI OLOGIT DE MINUNE ORGANIZATIA CENTRALA. CORNELIU BICHINET A TREBUIT ASTFEL SACRIFICAT, FIINDCA TINEA PARTIDUL INCHEGAT LA VASLUI SI NU A ACHIESAT LA INVITATIILE SFORAITOARE ALE PDL. PARTEA CEA MAI PERFIDA E CA IL SACRIFICA NIMENI ALTUL DECAT VADIM, CARE FACE ASTFEL JOCUL PDL. PACAT !

  5. MITREL postat Joi, 11 Martie, 2010, 17:12

    Habar nu aveti de politica PRM-istilor.Reclamatia este facuta de Ofileanu de la Tacuta care vrea sa -l darame pe Bichinet prin Codrin Sfefanescu de la Bucuresti pentru ca acesta sa puna mana pe partid.Da ce imi mai bat eu capul cu voi fraierilor,aveti mintea ingusta si nu realizati scenariul-verificati calculatorul lui Ofileanu

  6. geo postat Vineri, 12 Martie, 2010, 8:09

    Te pomenesti ca tu stii precis ca e Ofieleanu…. Zau asa, ma impresionezi pana la lacrimi::)))

Posteaza un comentariu