Un olimpic la baza piramidei

Zilele trecute, am stat de vorbã cu unul dintre liceenii care fac cinste Bârladului. Este vorba despre “codrenistul” Vlad Dumitru Mãrgãrint, elev cu multiple participãri la olimpiadele nationale de fizicã si astrofizicã, cu un argint la internationala de astrofizicã si, în acest an, o calificare în lotul lãrgit la fizicã. Cu alte cuvinte, un exemplu de urmat pentru copiii din generatiile mai mici care vor sã se realizeze prin studiu, multã muncã, un dram de noroc si, de ce nu, un vârf de distractie. Pe Vlad l-am întâlnit imediat dupã ora de sport si, ceea ce trebuia sã fie un sfert de orã de “întrebare/rãspuns”, s-a transformat într-o orã de discutie pasionantã, la limita filosofiei. De fapt, putin dincolo, credem noi.

Reporter: Înainte de toate, vreau sã te felicit pentru rezultatele obtinute pânã acum (mentiune la olimpiada nationalã de fizicã si argint la olimpiada internationalã de astronomie si astrofizicã din Iran, n.r.). La ce alte olimpiade ai mai participat pânã acum si ce premii ai mai obtinut?
Vlad: Multumesc frumos. Pãi, începând cu clasa a VII-a, am participat doar la olimpiada nationalã de astronomie. Abia în clasa a XI-a am reusit sã fiu inclus în lotul olimpic lãrgit la astrofizicã si apoi sã mã calific în lotul restrâns, pe locul al doilea din primii cinci din tarã. Cu fizica am început din clasa a X-a, iar la etapa nationalã am ajuns în fiecare an, înclusiv acum.

Reporter: Cum a fost sã concurezi cu cei mai buni elevi din România?
Vlad: Faptul cã am participat la olimpiada de fizicã a însemnat enorm pentru mine, pentru cã nu credeam cã asa ceva era posibil. Ca si cum era o himerã (zâmbind, n.r.). Atunci am fost inclus în lotul lãrgit, iar calificarea a avut loc la Cãlimãnesti, însã, din pãcate, nu am ajuns la internationalã. În ceea ce priveste partea legatã de premii, în clasele a X-a si a XI-a am luat mentiuni speciale, iar acum, în clasa a XII-a, am iesit al VI-lea pe tarã.

Reporter: Esti multumit de acest rezultat sau voiai mai mult, stiind cã este ultimul an de liceu si, implicit, ultima sansã? Vlad: În acest an, mi-am propus sã fiu printre primii zece din România. Cu multã muncã, dar si cu putin noroc, am iesit pe locul opt. Iar dupã proba de baraj, care a durat cinci ore, am ajuns în final pe locul sase.

Reporter: Ce se va întâmpla în continuare, acum, cã ai fost admis în lotul olimpic lãrgit la fizicã?
Vlad: Aceastã calificare înseamnã o mare provocare pentru mine, fiind si ultimul an de liceu. Va urma o perioadã de douã sãptãmâni în care voi sustine cinci teste, împreunã cu ceilalti 19 colegi din lotul lãrgit. Dacã punctajele la teste mã vor clasa între primii cinci, atunci voi participa la etapa internationalã din Croatia, care va avea loc în varã. Acumulând experientã de anul trecut, anul acesta mã face sã fiu încrezãtor si, cum “viitorul apartine celor care cred în frumusetea viselor lor”, cel putin la acest nivel am o sansã.

Reporter: Dacã ajungi în Croatia, speri la un premiu sau te multumeste simpla participare?
Vlad: Dacã mã voi califica la testele din aprilie, va urma o lunã de foc. Deocamdatã însã, trebuie sã avansez trei pozitii în topul din lot. Dacã totusi se va întâmpla sã ajung în Croatia, probabil cã voi fi socat timp de vreo douã sãptãmâni. Dupã o terapie sentimentalã profundã, îmi voi reveni si îmi voi aseza gândurile în ordine. Scopul prioritar va fi câstigarea unei medalii, nu voi participa doar pentru a face act de prezentã.

Reporter: Îti amintesti cu plãcere de primele participãri la olimpiade? Simteai ceva special, ca si cum ai fi privilegiat?
Vlad: Si acum îmi amintesc cum, în clasa a VII-a, îmi petreceam noptile rãsfoind reviste de fizicã si matematicã. Astãzi, mi se pare cã acei primi pasi au fost cei mai sinceri si puri pe care i-am fãcut vreodatã în acest domeniu. Am crezut si vreau sã cred în continuare în dorintele mele de atunci si, când în clasa a VII-a, am interactionat prima datã cu lotul olimpic de fizicã (pregãtirea la fizicã si astrofizicã se tinea în aceeasi perioadã, n.r.), mi se pãrea ceva extraordinar, surprinzãtor. Nu credeam cã existã elevi atât de buni în România la acel moment. Mi se pãrea o utopie sã ajungi în lotul de fizicã. Iar când am reusit eu pentru prima datã în clasa a XI-a, mi-am demonstrat mie cã definitia imposibilului nu era realã în viziunea mea. Vã puteti da seama cum am simtit fiecare bãtaie din palme când am urcat pe scenã la premiere!

Reporter: Ai vreun “segment” din fizicã la care te descurci mai greu, pe care nu-l întelegi si la olimpiadã te rogi sã nu-ti pice subiecte de acolo?
Vlad: Chiar de curând mi s-a adresat o întrebare la care trebuia sã spun ce nu-mi place cel mai mult la fizicã. Am rãspuns: întrebãrile. Cred cã rãspunsul la aceastã întrebare devine evident. Tocmai întrebãrile fãrã rãspuns, problemele care încã sunt în cercetare mã fascineazã cel mai mult.

Reporter: În ce domeniu te vezi activând peste câtiva ani? Îti place mai mult teoria sau partea practicã a fizicii?
Vlad: Sincer, viitorul mi-l vãd în fizica teoreticã. Nu sunt chiar experimentat în partea de practicã si consider cã nu am abilitãtile necesare unui fizician care stã în laborator. Iubesc fizica pentru armonia matematicii din spatele ei si de aceea consider cã fizica teoreticã este partea destinului meu. Aceste gânduri mau inspirat de mic, de când am început sã studiez fenomene si probleme simple, din viata de zi cu zi. A fost o chemare interioarã, nu mia impus nimeni.

Reporter: Câte ore petreci învãtând acasã, pe lângã programul scolar?
Vlad: Programul de studiu de acasã e normal în timpul semestrului. Dar în perioada olimpiadelor, e normal sã lucrez mai mult si sã- mi ordonez cu atentie ideile. În rest, obisnuiesc a-mi recapitula materia si a-mi propune câte douã sau trei probleme dificile pe zi.

Reporter: Sunt probleme la care, oricât ai muncit, nu ai gãsit pânã acum solutia corectã?
Vlad: Am o serie de probleme de matematicã sau fizicã la care am început sã lucrez în clasa a VII-a si care îmi dau si acum bãtãi de cap. Stiu cã existã cãrti care oferã solutiile la sfârsit, dar prefer sã nu mã uit.

Reporter: Cred cã, la câte probleme ai rezolvat pânã acum, ai tone de caiete acasã. Asa e?
Vlad (zâmbind): De obicei, scriu mare si am zeci de caiete pe care le pãstrez. O sã-mi aleg un loc special unde sã le tin, pentru a-mi aminti cu plãcere cum, în perioada liceului, încercam sã gãsesc explicatii la unele fenomene pe care le întâlneam. Probabil nu mã voi mai întâlni niciodatã cu încercãrile si emotiile de acum, iar cele pe care le pãstrez vor fi, sper eu, baza piramidei pe care încerc sã o urc.

Reporter: Îti acorzi timp si pentru distract ie, pentru petreceri sau conteazã doar învãtatul?
Vlad: Week-endul înseamnã întotdeauna o noapte pierdutã: ziua – relaxare, noaptea – distractie. Noptile de sâmbãtã sunt, consider eu, oglinda adolescentului. Atunci, libertatea atinge cote maxime. Nu as putea reusi la olimpiade dacã nu as îmbina distractia cu studiul. Sâmbetele de la 18 ani sunt cele mai frumoase momente din viata de adolescent si nu trebuie petrecute în izolare. Pentru mine, socializarea ocupã un rol important si cred cã în rândul tinerilor lucrurile sunt privite în aceeasi manierã.

Reporter: Mai ai frati?
Vlad: Sunt singur si poate din acest motiv am fost alintat de pãrintii mei, Marcela si Costicã. Dar am crescut cu gândul cã va veni o zi – s-au dovedit a fi mai multe – în care le voi multumi alor mei prin munca mea; consider cã lucrurile abia au început. Aceastã aventurã nebunã, pe care unii o numesc viatã, pentru mine va însemna atingerea idealului mai sus mentionat.

Reporter: Ce înseamnã pentru tine anii de liceu? Simti cã aici ai obtinut cele mai mari rezultate?
Vlad: Liceul m-a propulsat. Aici am obtinut practic maturitatea si în domeniul olimpiadelor, dar si în cel al gândirii. Când am plecat de pe bãncile gimnaziului, eram un copil cu vise mari, însã nu m-am gândit cã voi putea ajunge la nivelul acelor elevi pe care i-am întâlnit în clasa a VII-a, la lotul de fizicã.

Reporter: Vrei sã multumesti cuiva în mod special pentru performantele tale?
Vlad: Profesorii de fizicã m-au fascinat întotdeauna prin cãldura glasului lor, care pentru mine a avut si va avea mereu un ecou aparte. În primul rând, profesorului Ioan Ticãu, din gimnaziu, profesorului Mihai Chetraru, din liceu, cu care am o relatie specialã, profesorului Ioan Adam, care m-a ajutat de mic si continuã so facã. Si profesorilor de matematicã din gimnaziu le sunt recunoscãtor. Este vorba despre domnul Liviu Coptarencu, ce mi-a oferit inspiratia de a mã înscrie la Cercul de Astronomie, si domnul Gheorghe Susnea, care m-a ajutat foarte mult. Din perioada liceului, alti profesori m-au modelat ca elev: Dumitru Mihalache, la matematicã, Sorin Matei, diriginte si profesor filosofie, Aura Chilibase, la chimie, precum si profesorii de la celelalte discipline.

Reporter: Ai vreun sfat pentru elevii mai mici care îsi doresc sã ajungã departe în viatã?
Vlad: Avertizez generatiile viitoare cã informatia va fi din ce în ce mai accesibilã prin intermediul Internetului. Astfel, posibilitãtile de a face performantã vor fi mai multe. Întotdeauna, curajul, ambitia si nu în ultimul rând rãbdarea au fãcut ca oamenii sã evolueze. Sfatul meu e urmãtorul: învãtati sã vã autodepãsiti si sã obtineti rezultatele pe care vi le propuneti, astfel încât, petrecerile pe care le veti organiza dupã ce scopul a fost atins sã se autodepãseascã în asteptãri.

Reporter: Multumesc pentru timpul acordat si baftã la calificarea din luna aprilie, de la Bucuresti. Noi sperãm cã vei ajunge la faza internationalã, de unde vei veni cu premiu!
Vlad: Multumesc din suflet! Timpul m-a învãtat cã orice om are dreptul sã viseze si cã un lucru poate deveni realitate atâta timp cât crezi în el. Din acest motiv, îi multumesc bunului Dumnezeu, care m-a ajutat mereu!