Lupta în seria A din cadrul campionatului de handbal al juniorilor I este tot mai aprigã. Dupã rezultatele din etapa de sâmbãtã se poate spune cã orice este posibil în perspectiva calificãrii la faza urmãtoare a competitiei. LPS Vaslui este una dintre cele sase grupãri care aspirã, cu îndreptãtite sperante, la accederea în semifinale.
Scorurile din partidele disputate sâmbãtã în seria A din cadrul campionatului republican de handbal rezervat juniorilor au avut darul sã complice si mai mult situatia. În urma rezultatelor consemnate (Iasi – Suceava 24-28, Roman – Vaslui 31-32, Neamt – Onesti 42- 27 si Botosani – Bacãu 25-31) s-a schimbat ordinea în clasament iar dramatismul privind calificarea în semifinale a crescut si mai mult. Acum nu mai putin de sase echipe sunt despãrtite de doar douã puncte. De remarcat cã aceste formatii s-au grupat douã câte douã, ca numãr de puncte acumulate. Astfel, Bacãul si Vasluiul au câte14 puncte, Romanul si Iasul câte 13 puncte, în timp ce Piatra Neamtul si Suceava au câte 12. Cele sase grupãri sunt despãrtite de golaveraj. Nimic nu este stabilit în aceastã serie. Mai sunt nu mai putin de 10 runde si orice este posibil. Oricum, victoria Vasluiului la Roman este de nepret uit. Înaintea etapei de sâmbãtã chiar Romanul era lider si avea succes direct cu elevii lui Hagiu în tur, la Vaslui. „Mã bucur foarte mult cã am reusit sã ne impunem. Ne-am luat cu acest prilej revansa dupã esecul suferit acasã. Am învins acolo unde nu multe echipe se laudã cã au putut câstiga. Sunt douã puncte foarte importante în perspectiva calificãrii la turneele semifinale. Suntem însã constienti cã mai avem încã mult de muncit. Am bãieti foarte buni, harnici si valorosi, cu care sper sã facem lucruri frumoase în continuare“, ne-a declarat Hagiu. Runda viitoare, programatã pentru miercuri, 17 februarie, LPS Vaslui va evolua, pe teren propriu, în compania celor de la LPS Piatra Neamt. Va fi un nou meci de care pe care între douã format ii de frunte ale seriei. Dupã încheierea returului cele opt combatante vor lua parte la douã turnee de salã. Organizarea acestora va intra în obligatia, plãcutã, a primelor douã clasate. Cu alte cuvinte formatiile care terminã pe primele douã locuri au si sansa de a organiza respectivele turnee si de a beneficia de importantul aport al publicului.