Hotelurile Bârladului

Dacã pânã acum bârlãdenii au fãcut cunostintã cu parcurile, podurile, cârciumile, cofetãriile sau oamenii secolului al XIX-lea, a venit rândul sã afle câteva informatii colorate si despre hotelurile acelei vremi. Transformate din hanuri sau ridicate de la zero, hotelurile din Bârlad au fost apreciate nu doar de cãlãtorii care au poposit în oras, ci si de liceeni, care le-au cunoscut ca internate, sau de actori, care le-au folosit ca locuinte. Dacã unele au fost avariate de cutremure si distruse de comunisti, pentru a face loc altor clãdiri mai impozante, altele au fost dãrâmate în mod nejustificat.

De-a lungul timpului, societatea s-a aflat într-o continuã transformare, atât pe plan politic si economic, cât si social. Bârladul nu a fãcut exceptie de la regulã. Cum evolutia a adus unele îmbunãtãtiri omenirii, la fel s-a întâmplat si în cazul hanurilor destinate cazãrii turistilor si nu numai. Treptat, acestea au dispãrut. Cele mai mici au fost transformate în locuinte, unele si-au modificat titulatura, adoptând denumirea de “hotel”, iar altele au fost demolate ca urmare a pierderii importantei economice si sociale. În locul celor dispãrute, în secolul al XIX-lea, a apãrut un nou tip de clãdiri pentru cãlãtori, ceea ce cunoastem astãzi drept hotel. Din pãcate, sursele istorice oferã informatii mult prea sumare pentru a putea fi realizatã imagine pertinentã asupra modului în care arãtau în epoca respectivã, dar si a modului în care si-au fãcut aparitia în urbea noastrã. Unele dintre ele, ca mod de organizare a hanurilor ori din punct de vedere al planimetriei, nu au fost foarte diferite de tipologia prãvãliei-locuintã. La parter se aflau spatii comerciale si restaurante, iar la etaj, camerele de închiriat. Dacã hanurile au reprezentat necesitãti economice, fiind în acelasi timp si aparitii încãrcate de istorie si pitoresc, hotelurile apãreau ca niste clãdiri moderne si monumentale. Acestea au luat locul hanurilor si au reusit sã se impunã cu usurintã, nu numai prin arhitecturã si design, ci si prin servicii cu un grad sporit de calitate. În 1837, cãlãtorul rus Demidoff, care a ajuns la Bârlad, nu pomeneste de existenta hanurilor si nici a vreunui hotel, fiind nevoit sã se multumeascã sã stea în clãdirea isprãvniciei, cu un singur divan. Cât despre tovarãsii sãi de cãlãtorie, Demidoff scrie cã acestia s-au multumit cu dusumeaua unei camere, care a fost transformatã în pat prin curãtarea desãvârsitã. Treptat însã, lucrurile au început sã se schimbe. Odatã cu a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, hanurile au început sã disparã, lovite repetat de incendii (cum a fost cel devastatator din 1826 si cel din 1851), de cutremure (în anii 1802, 1813, 1814, 1838, 1864, 1934, 1940) si inundatii (în anii 1805, 1817, 1825, 1865, 1933, 1934). Dincolo de aspectele economice, un alt cuvânt important l-a avut de spus vechimea, adicã uzura fizicã, dar si moralã determinatã de noile cerinte ale timpului, care le-a fãcut sã cadã treptat, dar sigur în desuetudine, fenomen evident la sfârsitul secolului.

Cele mai importante hoteluri din Bârlad

O stradã cu reverberatii adânci în mentalul colectiv al populatiei urbei si datoritã rolului sãu economic, adicã o adevãratã inimã a “cetãtii”, a fost si Ion Iacomi, care fãcea legãtura între Piata Sf. Ilie si strada Stefan cel Mare, întretãiatã pe parcurs de strada Fagului (fostã Strâmba). Acolo puteau fi întâlnite trei dintre hotelurile de atunci ale orasului. Aparitia lor în acea zonã nu este deloc întâmplãtoare, aici fiind centrul negustoresc al orasului, ce cuprindea în perimetrul sãu cele trei strãzi amintite anterior si piata dezvoltatã pe un loc mai vechi de adunare a carelor.

Hotelul “Europa”

Hotelul “Europa”, al cãrui proprietar era Brandes, era situat pe fosta stradã amintitã mai sus, la nr. 39. Datând din a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, primul de care se pomeneste în Bârlad, a fost construit pe locul mai vechiului han “Talpãu” unde functiona renumitul restaurant la acea vreme – “Ventel”. Din punctul de vedere al celor din ziua de astãzi, este interesant de remarcat aceastã continuitate han-hotel pe acelasi spatiu fizic si într-o zonã cu preponderente valente comerciale. Dorinta de modernizare si racordare la noile realitãti este constatatã dincolo de acest fapt, pe de o parte, prin recurgerea la publicitate si, pe de altã parte, prin elemente distincte ce diferentiazã hanul de hotel. Spre exemplu, în 1919, aflãm din reclame cã este “de prim rang!!! complet renovat”, dispune de “confort modern” si de luminã electricã, si totul la “preturi moderate”. Însãsi denumirea de “Europa” indicã un trend frecvent utilizat în epocã, în sensul cã era folosit pentru brand-uri de firmã, denumiri considerate de rezonantã. Hoteluri purtând aceeasi denumire, însã mai mari ori mai mici, apãruserã peste tot în Vechiul Regat, de parcã numele în sine era sinonim cu conditiile moderne apartinând celor corespondente din Occident. Primul de acest gen si care apartinea unei lungi serii apãruse la Bucuresti sub numele de “Hotel d’Europe” si era caracterizat ca fiind “bine mobilat si înzestrat cu toate cele necesare”. În perioada comunistã, mai exact în anul 1952, Hotelul “Europa” a fost nationalizat si, odatã cu înfiintarea Teatrului “Victor Ion Popa” în 1955, clãdirea a cãpãtat o nouã destinatie, fiind repartizat ca spatiu locativ pentru actori. Din pãcate, în urma avarierii de la cutremurul din 4 martie 1977, clãdirea a fost demolatã, potrivit politicii vremii, în anul 1979. Terenul, rãmas disponibil, situat în partea sudvesticã a pietii centrale, dispune în acest moment de constructii finalizate. Hotelul “Bristol” Hotelul “Bristol”, cu o denumire la fel de europenizantã, era mult mai modest si lipsit de pretentii decât hotelul “Europa”, pierzându-si functionalitatea în era comunistã. Clãdirea hotelului, cu un singur nivel, era parte integrantã a unei strãzi cu imobile construite în a doua jumãtate a secolului al XIX-lea si în prima jumãtate a secolului XX. Se poate spune, deci, cã din punct de vedere arhitectonic si functional apartinea acestei perioade. Camerele erau înalte cu usi masive din lemn, balcoane si ferestre cu ornamente metalice, gratii din fier forjat la intrãrile principale. Din interiorul unui hol îngust situat la intrarea în hotel, accesul spre etaj, adicã unde erau camerele, se fãcea pe o scarã spiralatã din lemn, strãjuitã de un grilaj metalic. Confortul sonic nu era foarte bine asigurat, fiecare pas pe scarã, pe hol ori în interiorul camerelor fiind însotit de scârtieli apreciabile, dupã cum îsi amintesc temporarii locuitori. Dupã nationalizarea sa, în 1952, a avut diverse destinatii, servind pentru o scurtã perioadã de timp în 1957 si ca internat pentru o parte din elevii codrenisti. Dupã cum comenta unul dintre cei care au stat acolo, Virgil Giuscã, încã mai persistã nostalgia “dusumelelor vechi si neîngrijite pe care se remarca cu usurintã mersul militãresc al pedagogului, profesorul pensionar de geografie Ursoiu, încãltat în cea mai mare parte a anului cu cizme a cãror ascutime si duritate a vârfului aproape cã nu a rãmas elev din internat sã nu le cunoascã. Purtând monoclu, specific unei perioade de mult trecute, cobora de fiecare datã scãrile atunci când se întorcea din oras vreun elev care, tot prin bunãvointa sa fusese învoit, verificând cu acribie dacã nu cumva depãsise cu vreun minut ora prevãzutã în biletul de voie. Semnalul de întoarcere a celui învoit era dat de clopotul actionat de un mâner situat pe partea exterioarã a usii de la intrare, într-un loc cunoscut doar de internisti”. Imobilul se afla într-o stare avansatã de deteriorare si, ca urmare, etajul a devenit în scurt timp impracticabil. Însã, la parter s-au mentinut pânã în momentul demolãrii (1982) câteva unitãti ale Cooperatiei Mestesugãresti: un magazin pentru prezentarea si desfacerea produselor acesteia, un atelier de cojocãrie si unul de marochinãrie.

Hotelul “Traian”

Cel mai important si cel mai mare dintre toate a fost însã celebrul hotel “Traian”, care avea o clãdire masivã pe atunci si care dispunea la parter si de un restaurant “La Mielul alb”. La parterul hotelului, la ceaprãzãria lui Varlam (atelier unde se fabricau spanglici sau ciucuri de mãtase sau de fir pentru hainele militare), elevii îsi cumpãrau chipiuri de uniformã privindu-se cu admiratie în fata unei mari oglinzi. Tot de aici îsi procurau si ofiterii chipiurile lor, iar alãturi se afla frizeria lui “Cãlin comunistul”, dupã cum era poreclit. Aflat la intersectia strãzii Stefan cel Mare nr. 54 cu strada Ion Iacomi, în fata farmaciei Silvestru, a fost distrus de un puternic incendiu în 1944. Dupã o reparatie de fatadã si repus în circuitul hotelier, hotelul “Traian” a fost demolat în mod nejustificat, în anul 1984. Desigur cã, într-un oras cu iz balcanic dar si cu veleitãti occidentale, existau si alte posibilitãti de cazare, eventual la “Singer”, de pe Strada Regalã, sau la hotelul “Splendid”, al cãrui proprietar era Iosif Abtug, care a fost distrus de marele cutremur din 1940.

Reportaj realizat cu sprijinul profesorului Marcel Proca,
vicepresedintele Societãtii de Stiinte Istorice-filiala Bârlad.