Luni, 15 Februarie 2010

„Pagube“ de sezon: fracturi, luxatii, entorse…

Luni, Februarie 15, 2010, 3:00
Stire din categoria Actualitate Comentarii: 0 Comentarii pana acum.

În ultima perioadã, cãzãturile pe gheatã au provocat cele mai multe „pagube“. Astfel, dupã ce în intervalul 6-7 februarie nu mai putin de 18 persoane au fost internate la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman“ Bârlad cu fracturi, încã 24 au fost spitalizate, din motive similare, în perioada 8-12 februarie.

A devenit o obisnuintã pentru medicul ortoped din cadrul spitalului bârlãdean sã trateze zeci de pacienti care alunecã pe gheatã. La fel s-a întâmplat si în primele cinci zile ale sãptãmânii care s-a încheiat, în ciuda faptului cã nu a mai nins deloc. A plouat, dar cu acelasi efect. Si, cu cât ploaia a pus stãpânire mai tare pe Bârlad si comunele arondate, cu atât a crescut numãrul celor care s-au prezentat la Compartimentul de Primire Urgente (CPU) cu fracturi, luxatii sau entorse. Numai totalul persoanelor care au necesitat internare, respectiv 24, îl depãseste pe cel al persoanelor examinate, tratate în Ambulatoriu si trimise acasã. Dintre acestea, cele mai multe au fost fracturi de antebrat, dar nu au lipsit nici clasicele fracturi ale membrelor inferioare. Dupã examinarea initialã si ghipsare, „patinatorii“ au fost internati la la Ortopedie-Traumatologie. „În aceastã sãptãmânã (sãptãmâna trecutã, n.r.), s-a remarcat o crestere semnificativã a numãrului de internãri comparativ cu sãptãmâna anterioarã, 51% din cei examinati la CPU fiind spitalizati. Spre exemplu, din cauza conditiilor meteo din ultimele zile, medicii au fost nevoiti sã se ocupe de foarte multe persoane care au alunecat si au cãzut pe gheatã. 24 de oameni cu diverse fracturi au fost internati în spital, însã au fost tratate în Ambulatoriu si multe contuzii, luxatii, entorse si alte traumatisme minore provocate de cãderea pe gheatã“, ne-a spus medicul Gabriela Danis, directorul medical al spitalului.

Articol scris de: Adriana Cristina Susnea

Posteaza un comentariu