Miercuri, 6 Ianuarie 2010

Loviti la oua!

Miercuri, Ianuarie 6, 2010, 4:15
Stire din categoria Deschidere Comentarii: 1 Comentarii pana acum.

Carnea de porc, de pasãre si laptele românesc sunt la un pas de a fi scoase din rafturile magazinelor. Începând de la 1 ianuarie, subventiile care îi tineau în viatã pe fermierii autohtoni sunt considerate ajutoare de stat si, în consecintã, au fost anulate. Agricultorii vor trebui sã spunã adio motorinei ieftine, apei subventionate pentru irigatii, sprijinului financiar acordat crescãtorilor animale etc. Si fermele vasluiene sunt pândite de un faliment generalizat, judetul nostru riscând sã se transforme într-o “colonie alimentarã exclusivistã”. De nevoie, evident, nicidecum de plãcere. Pe rafturile magazinelor vom gãsi salamuri unguresti, brânzeturi aduse tocmai de pe coastele Mediteranei, toate la preturi mult mai mari decât cele practicate de producãtorii locali. Prins la mijloc, consumatorul are de ales: ori mai strânge cureaua, ori îsi va dresa papilele la gustul de “plastic” al strãinãtãtii.

Uniunea Europeanã (UE) aruncã agricultura româneascã în urmã cu 20 de ani. Fãrã subvent ii si în lipsa unor programe de sustinere concrete, soarta fermierilor pare deja pecetluitã. Pe lângã falimentul fermelor autohtone, si consumatorul român va avea foarte mult de suferit. Pe lângã hrana “delicioasã” adusã din import, cetãtenii vor trebui sã cheltuie mai mult pentru aprovizionarea cu alimente. Dupã ce au considerat cã România a avut timp suficient sã-si modernizeze agricultura, oficialii de la Bruxelles au eliminat subvent iile destinate fermierilor. Mãsura este stipulatã în reglementã rile europene, care prevã d ca, dupã aderarea la UE, statele membre sã acorde fermierilor ajutoare de stat doar timp de trei ani. La nivelul judetului Vaslui, bonusurile financiare au fost cu atât mai importante, tinând cont de potentialul economic scãzut al zonei, precum si de capitalizarea redusã a agen- tilor economici. Spre exemplu, din totalul subventiilor acordate în anul 2008, care s-au ridicat la un total de 1.153 de miliarde de lei vechi, nu mai putin de 216,64 de miliarde de lei au reprezentat ajutoare de stat.

De la pui, la lapte

Este vorba despre sprijinirea unei palete largi de produse sau activitãti: pui broiler, ouã consum, familii albine, carcase bovine, lapte conform, aplicarea de tratamente fitosanitare la vie, procesarea industrialã pentru fructe (mãr, cirese, visine) etc. Spre exemplu, crescãtorii de pui au primit 1,6 lei pentru fiecare pasãre si 0,5 lei pentru fiecare ou obtinut. Pentru îmbunãtãtirea productiei de carne de bovinã, fermierii au beneficiat de 100 lei/carcasã, iar pentru îmbunãtãtirea calitãt ii si igienei laptelui, crescã torii au fost sprijiniti cu 0,3 lei/kilogram. La rândul lor, crescãtorii de porci s-au bucurat de o subventie de 120 lei/carcasã, în timp ce, pentru cresterea productiei de scrofit e, s-au dat 150 lei/cap.

Gata si cu motorina ieftinã!

În cursul anului 2009, motorina subventionatã cu 1 leu/litru a avut mare cãutare în rândul agricultorilor vasluieni. Pentru campania de primãvarã, fermierii au depus 3.376 de cereri si au fost emise 4.415 adeverinte, pentru o cantitate totalã de 1.480.554 litri de motorinã. Pentru campania de însãmântãri de toamnã, agricultorii din judet au formulat 1.270 de cereri, fiind emise 3.046 adeverinte, pentru o cantitate totalã de combustibil de 3.551.214 litri. Aceastã cerere imensã de combustibil a fost destinatã însãmântãrii unei suprafete agricole de 91.075 hectare. Ajutorul financiar acordat agricultorilor reprezintã 39 de litri de motorinã mai ieftinã pentru fiecare hectar de pãmânt semãnat. Pentru accesarea combustibilului subventionat, lucrãtorii din agriculturã au trebuit sã depunã o cerere la primãriile de care apartin.

Fãrã subventii pentru irigatii

Nici organizatiile utilizatorilor de apã pentru irigatii nu vor mai primi subventii din partea statului. Începând din luna octombrie, au fost sistate o serie de ajutoare financiare, de asemenea vitale pentru asociatiile de profil. Este vorba despre sprijinul de sutã la sutã din valoarea curentului electric, 90% din plata apei utilizate pentru irigatii, alte sume pentru reparatiile si paza infrastructurii de udare. Legea în care au fost prevãzute ajutoarele financiare pentru irigatii a intrat în vigoare în anul 2004 si, conform negocierilor cu Uniunea Europeanã, durata de aplicare a fost stabilitã la maxim cinci ani. Spre exemplu, în 2009, fiecare asociatie din cele sapte câte existã în amenajarea Albita – Fãlciu a beneficiat de o subvent ie pentru curentul electric în valoare de 1,5 miliarde de lei vechi. La un simplu calcul, numai pentru energie a fost acordat un sprijin financiar în sumã totalã de 10 miliarde de lei vechi.

Adio, rentã viagerã!

Oficiul National de Rentã Viagerã Agricolã (ONRVA) nu va mai primi, din acest an, dosare noi din partea celor interesati sã obtinã un astfel de sprijin. Pentru persoanele care sunt deja cuprinse în sistem, mecanismul de vizare a carnetelor de rentier, precum si plata acestora, se va derula ca si pânã acum, conform legii. Pânã în prezent, la nivelul judetului Vaslui s-au înscris în program un numãr de 1.843 persoane. Renta viagerã agricolã reprezintã suma de bani plãtitã persoanelor în vârstã de peste 62 de ani care înstrãineazã sau arendeazã terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea lor sau încheie un acord cu investitorul, dacã detin mai putin de zece hectare.

Articol scris de: Danut Ciobanu



Un comentariu to “Loviti la oua!”

  1. costel postat Miercuri, 6 Ianuarie, 2010, 9:58

    Dupa ce statul roman a fost obligat sa isi vinda Petrom-ul si BCR-ul , ca o conditie de a se integra in U.E. , aceste date au fost negociate de guvernantii romani , pe sest impotriva propriului popor , cind au negociat intrarea in U.E. Domnul Baroso i-a taiat macaraoana lui Tariceanu , cind unii romani destupati au auzit cu urechile lor:Pai noi v-am integrat in U.E. nu ca sa ne concurati ci ca sa va transformam in piata de desfacere . Deci se vor desfiinta toate locurile de munca productive din Romania si scapa cine poate.

Posteaza un comentariu