31% mai putine cuvinte

Într-o tarã a cãrui presedinte a declarat cã presa a beneficiat de atâta libertate “câtã a dorit sã-si ia”, guvernul aceluiasi presedinte discutã despre impozitarea sumelor provenite din drepturi de autor si a altor venituri obtinute în baza unor conventii civile sau contracte de colaborare. Era normal sã se întâmple asa: dupã inepta intentie de a impozita hamburgherii si shaormele, si talentul actorilor, creativitatea sau munca de documentare a jurnalistilor trebuiau taxate. Cu 31%. Pentru premier pare sã nu conteze cã sumele pe care bugetul de stat le-ar colecta de la jurnalisti în urma acestei mãsuri sunt infime si nu ar schimba cu nimic starea (proastã a) economiei românesti. Evident, pentru premier nu conteazã nici faptul cã, pentru o presã româneascã aflatã în pragul falimentului, acest impozit poate fi brânciul final. Campania electoralã a trecut, închideti ziarele, radiourile si televiziunile! Se întâmplã chiar sub ochii nostri: nume mari (Ziua, Gardianul, Cotidianul) au iesit din joc. Vor urma si alte ziare, agentii de presã etc.. Dincolo de drama propriu-zisã a disparitiei unor locuri de muncã, moartea ziarelor sau televiziunilor este chiar mai dureroasã. Dupã zece ani petrecuti în bransã, iertati-mã dacã vãd si simt mai degrabã pumnul în bot, decât “gândirea economicã” a lui Boc. Pãi, nu spune Bãsescu? Presa a avut câtã libertate a vrut sã-si ia! Acum, dacã vreti sã mai editati, plãtiti (statului) mai multi bani! Centrul de greutate al discutiei este sau trebuie sã fie libertatea presei, a cuvântului în general. Nu-mi propun sã dezvolt tema, dar câteva mentiuni tot trebuie sã fac. Evident, presedintele Bãsescu a gresit când a fãcut respectiva remarcã. Nu trebuia sã sublinieze un aspect care tine de normalitate (anume faptul cã, în timpul mandatului sãu, presa a fost liberã). Asa trebuie sã fie, libertatea de a scrie (si, pe cale de consecintã, cea de a citi) nefiind cu voie de la cineva. Dacã totusi a rostit acele cuvinte, a fãcut-o tocmai pentru a se delimita de acuzatiile care i-au fost aduse în acest sens. Relatiile tensionate cu jurnalistii, polarizarea mass-media în “pro” si “contra” Bãsescu, toate aceste elemente au contribuit din plin la fundamentarea exprimãrii prezidentiale. Evident, nu Bãsescu este de vinã. Nu numai el. Responsabili de ajungerea în acest punct mort sunt si criticii înrãiti (unii chiar absurzi) ai presedintelui, precum si zelosii (la fel de absurzi, dacã nu si mai si). O nouã clasã de pupincuristi s-a ridicat pe ruinele celor care îl slãveau (cu o oarecare moderatie, as spune) pe Adrian Nãstase. Pe vremea acestuia, se spunea cã presa nu era (atât de) liberã. Cât de liberã a fost si este pe vremea lui Bãsescu? Chiar mai putin. Cititorii sunt mai selectivi, mai inteligenti si mai intransigenti – culmea, si presa a contribuit la educarea lor. Paradoxal este cã, într-o tarã de majoritari “contra”, presa “pro” va reusi sã treacã vie de crizã. Pericolul ascuns în mãsura lui Boc este cã vom fi obligati sã facem concesii din ce în ce mai mari pentru a rãmâne pe piatã. Nu vom (mai) critica puterea, pentru cã puterea va deveni principalul furnizor de publicitate. Dacã se va întâmpla asa, va fi pentru cã rândurile acestea sunt cu 31% mai scumpe. Dar, cu acest impozit pe ele, vor fi cu 31% mai putin valoroase. Îmi doream sã fi fost invers.

P.S.: În mod normal, acest text trebuia sã fie cu 31% mai lung. L-am scurtat tocmai pentru a amortiza impozitul. Sper sã mã întelegeti.