Democrat-liberalii au reiterat ideea conform cãreia, în momentul de fatã, pentru România, cea mai bunã solutie o reprezintã o guvernare de dreapta, în care principalul aliat al PD-L sã fie PNL-ul lui Crin Antonescu. Desi s-au arãtat deschisi unui nou parteneriat cu PNL, democrat-liberalii nu acceptã tocmai principala conditie a acestora din urmã, respectiv desemnarea premierului. Deputatul Dan Marian a precizat cã “(…) punctul de vedere al PD-L este acela cã îsi doreste o guvernare de dreapta în România, iar optiunile sunt cele legate de PD-L si PNL”. “Trebuie sã subliniez de la bun început cã nu este normal si firesc ca cei care au pierdut alegerile (PNL, n.r.) sã îsi revendice pozitia pe care nu ar fi obtinut-o nici dacã ar fi câstigat alegerile”, a declarat Dan Marian, subliniind totodatã cã “(…) nu suntem dispusi sã stãm la discutii si negocieri dacã ei impun preconditii”. Deputatul s-a declarat indignat si de atitudinea lui Crin Antonescu si a lui Mircea Geoanã care, în continuare, “temându-se cã îsi vor pierde functiile din fruntea partidelor pe care le conduc, continuã sã transmitã mesaje care nu fac altceva decât sã afunde România în criza economicã, politicã si moralã”.
da postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 7:24
Cei dou Crin Antonescu si Mircea Geoana se zbat ,,ca pestele pe uscat,,.Cu siguranta ca-si vor pierde posturile din fruntea partidelor lor ,cine ar mai sustine ,,doi prostanaci,,?Dupa ce vom avea rezultatele de la Curtea Constitututionala deja vom avea si liderii alesi.PD-L a fost fript odata cu prim ministru si de data aceasta are coloana verticala.Partidul liberal se afla in genunchi si cu buzele la virful bocancului portocaliu trebuie sa cedeze pina la urma pentru ca au fost invinsi.Treceti la coada baieti iar bunicuta oricit si-ar trage basmaua de pe urechi va ramine cu fundul descoperit.Presedintele Basescu ne-a aratat ca are pe cine pune prim-ministru(exemplul lui Boc este de necontestat).Mai normal decit atit ce ne poate oferi?Sa vedem agresoriiPSD ce mai au de gind sa faca….oricum trebuie luati la purificat nu?poporul are dreptul sa stie t0t de dupa revolutie..dar tot.
lingaule postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 9:57
bai pupincuristule,nu vezi barna din ochiul tau,dar vezi paiul din ochii altora.Basescu si toata slehta lui sunt niste banditi ordinari,condusi de niste fufe ca Udrea,anastase ,ridzzi………….
trandafir postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 15:14
?????????????
trandafir postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 15:34
Asa este corect si cinstit pentru ca oamenii s-o duca mai bine …in Romania trebuie sa fie o guvernare de dreapta !…Ne-am saturat de ,Stanga ,,..sa-l lase pe presedintele Traian Basescu sa
arate ca poate conduce tara nu sa-l boicoteze tot timpul….PDL cred ca trebuie sa -si ia xa aliat PNL !…Dar sa vedem cum se vor derula lucrurile ….deocamdata sa-si dea acordul Curtea Constitutionala pentru validarea alegerilor…si cred ca si- o va da !…