Joi, 10 Decembrie 2009

Meid in Rumenia

Joi, Decembrie 10, 2009, 3:00
Stire din categoria Editorial Comentarii: 9 Comentarii pana acum.

Dacã prin absurd ar mai fi trãit si acum, Nostradamus ar fi fãcut hepatitã si ar fi murit. De supãrare, evident. De fapt, cred cã s-ar fi sinucis direct. Dintre toti prezicãtorii, el cu sigurantã nu ar fi suportat ca faima sã-i fie contestatã si anulatã de precizia cu care “echipa de consultanti” a lui Mircea Geoanã a prevãzut, încã înainte de campania electoralã, cum vor decurge alegerile prezidentiale. Dar acesti “consultanti” neatenti, care au anticipat la milimetru cã PSD si Mircea Geoanã vor trebui sã se comporte într-un anumit fel, dupã aflarea rezultatelor (cum de altfel s-au si comportat), au pierdut ca niste fraieri hârtiile în care hotãrâserã ce si cum trebuie fãcut. Dar, pânã la asta, sã vedem cum stã treaba cu Dan Marian. De ce a riscat sã prezinte aceastã “fãcãturã” clarã, care, dincolo de zâmbetele pe care le-a stârnit, aruncã în ridicol o temã atât de serioasã cum este contestarea alegerilor?! Sau – stau eu si mã gândesc – nu cumva chiar asta a urmãrit? Zice Dan Marian cã documentul ar fi fost prezentat, încã de pe 22 noiembrie, de Adriean Videanu. Nu-mi amintesc acest episod si, credeti-mã, m-am uitat la televizor la fel cum bolnavul de cancer se uitã la raftul de medicamente. Dacã PDL- ul ar fi avut cunostintã de existenta unei astfel de strategii pesediste, cu cu sigurantã campania electoralã a democratliberalilor ar fi arãtat cu totul altfel. Si, dincolo de impreciziile legate de forma în care este prezentatã “fãcãtura” (si, credeti-mã, stiu ce vorbesc!), un amãnunt logic trebuie sã atragã atentia. Enumerarea unor momente reale si de impact nu oferã nici o garantie cã evenimentele respective au fost puse pe hârtie cu o lunã si ceva înainte. Mã strãduiesc sã gãsesc o cât de micã fisurã în aceastã logicã si, din pãcate pentru Dan Marian, nu reusesc. De ce nu au pus o datã – sã zicem 12 noiembrie – pe acest document?! Sã fie o fãcãturã datatã, nu una “atemporalã”. În orice caz, încã o datã mã minunez cum de niste strategi atât de destepti au putut fi atât de prosti încât sã piardã o hârtie atât de importantã pentru Geoanã. Stati usor, nu vã grãbiti – pareazã Marian – “docomentul” le-a fost servit pedelistilor chiar de pesedisti! Ca sã vezi, existã si pesedisti buni în tara asta! În alte conditii, demersul lui Dan Marian ar fi cel mult o glumã bunã. În realitate, mistoul este grosier si deplasat, având în vedere suspiciunile de fraudare a alegerilor existente în întreaga tarã, inclusiv în judetul Vaslui. “Camioanele” cu nereguli ale PDS-ului au fost sintetizate si au ajuns, ieri, pe masa judecãtorilor constitutionali. Cu sigurantã, acolo se aflã o trimitere la cele 41 de voturi pro-Geoanã declarate nule… Este doar un exemplu. Dar, pentru cã asa e la noi, hazul de necaz îl face altul, uitând cã si mâine e o zi. “Strategia PSD privind fraudarea alegerilor” miroase de la o postã a intoxicare pedelistã. Una poate bine scrisã, dar foarte prost argumentatã. De fapt, neargumentatã. E încã un fals “meid in Rumenia”. Unul grosolan.

Articol scris de: Romeo Cretu




9 Comentarii to “Meid in Rumenia”

  1. da postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 6:47

    Au fost prea multe argumente impotriva adversarului PSD deaceia a fost suficient sa se spuna de Moguli si vizita lui Geoana la Moscova.Si-au facut-o cu mina lor .D-l Romeo?scrieti un articol inteligent si de crimele facute de Iliecu,Militaru si Brucan dupa revolutie.Va rugam mult de tot.

  2. *** postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 7:18

    Domnule Romeo,
    Ce inseamna “Meid” ?!

  3. gigis postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 8:50

    bine spus, domnule cretu

  4. miriam postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 16:30

    Meid?Este o piesa din capusorul lui Rom Cretu care functioneaza cam aiurea.Cauta draga in ce vrei tu numai in internet n-o sa gasesti..Ha,ha

  5. gogu postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 16:33

    Meid inseamna CASTRAVETEdaca nu-ti place da mai departe.

  6. pentru miriam postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 17:53

    draga miriam, daca esti barbat, esti cam labar. daca esti femeie, imi pare rau ca trebuie sa te anunt: ti s-au terminat bateriile la “jucarie”. cat plm ai sa mai bagi comentariile tale imbecile pe forumuri? lasa-ne. hai, pa!

  7. corina postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 18:36

    D-le care ai scris pt.miriam ESTI RECIDIVIST?

  8. pentru corina postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 19:08

    nu, da’ tu esti sigur proasta. da-te-n plm de p***a gasca. mars la cratita, gospodino. toate tampitele au descoperit netul…

  9. Gogu Pintenogu postat Joi, 10 Decembrie, 2009, 19:32

    Romeo, nu contest faptul ca Dan Marian a iesit la misto, cu o bucata de foaie in mana, ca sa demonstreze ce avea de demonstrat (teoria asa zice, ca e bine sa arati si o foaie cand vrei sa intaresti credibilitatea spuselor tale in conferinta de presa, nu?). Si apoi, trebuie sa iasa bine si la Bucuresti (uite, dom’le, ce harnic e, toata ziua face conferinte de presa)… Insa eu cred in posibilitatea discutarii unui asemenea scenariu la nivelul cel mai inalt al psd-ului (ce naiba, dom’le, americanii aia chiar au luat bani pe degeaba?)… Si stii si tu, mai bine ca mine, ce presupune o consultanta si implicit discutarea tuturor aspectelor despre alegeri, campanie, ziua alegerilor, mesajul de dupa, etc., etc. (consilierii ar putea ajunge sa-ti stabileasca pana si ce ciorapi sa-ti iei in fiecare zi a campaniei electorale, atat de minutios se poate planifica o campanie) …

Posteaza un comentariu