Pentru aproximativ 1.700 de vasluieni, Mos Crãciun aduce un „cadou“ amar – indemnizatia de somaj, dupã ce societãtile la care acestia sunt angajati au anuntat concedieri colective. În ultimele trei luni de zile, Inspectoratul Teritorial de Muncã (ITM) Vaslui a primit notificãri din partea a 16 societãti comerciale din judet, toate anuntând cã vor efectua concedieri colective. De altfel, acestea au si început: potrivit datelor puse la dipozitie de ITM, nu mai putin de 1.673 vasluieni au fost deja concediati sau vor fi trimisi în somaj de la începutul anului viitor.
Criza economicã îsi înfinge „coltii“ tot mai adânc în economia vasluianã, care nu dã nici un semn de revigorare. În ultimele trei luni de zile, „16 societãtii comerciale au notificat în scris, Inspectoratul Teritorial de Muncã (ITM) Vaslui, intentia de a efectua concedieri colective. În cadrul acestor societãti îsi desfãsoarã activitatea un numãr de 2.443 de salariati, iar dintre acestia, 1.673 urmeazã sã fie afectati de mãsura concedierii pânã la sfârsitul anului“, se precizeazã într-un comunicat remis de ITM Vaslui. Cristian Cîmpianu, seful Compartimentului Control Relatii de Muncã din cadrul ITM, a mentionat cã 11 dintre societãtile care au anuntat concedieri colective îsi desfãsoarã activitatea în domeniul constructiilor, douã în agriculturã, douã în domeiul confectiilor, iar o altã societate are domeniu de activitatea în îndustria prelucrãrii lemnului. „Motivele care au determinat concedierile colective au fost desfiintarea locurilor de muncã, ca urmare a dificultãtilor economice si finaciare pe care le traverseazã firmele, reorganizarea activitãtii sau sistarea activitãtii pe timp de iarnã“, a spus Cîmpianu, precizând totodatã cã astfel de concedieri colective pe durata sezonului rece sunt specifice doar agentilor economici care activeazã în agricultutã sau constructii. Tricouri si izmene
„Made în Moldova“
Semnele de întrebare se ridicã la societãtile care activeazã în domeniul confectiilor, fie ele de textile sau încãltãminte, concedierile colective pe timpul sezonului rece fiind considerate „atipice“ de cãtre lucrãtorii ITM. „Noutatea o reprezintã practic concedierile anuntate de societãtile care activeazã în industria confectiilor, care ies din tiparul clasic al concedierilor pe timpul sezonului rece“, apreciazã Cristian Cîmpianu. Cel mai îngrijorãtor însã este faptul cã existã semnale clare care atestã cã sirul concedierilor masive se aflã abia la început. Asta în conditiile în care cel putin douã mari societãti din domeniul confectiilor, ambele cu sute de salariati, intentioneazã sã-si mute punctele de lucru în Republica Moldova, unde forta de muncã este mult mai ieftinã decât în România. Astfel, dacã cele douã societãti îsi vor muta activitatea peste Prut, rândurile somerilor vor fi îngrosate dintr-un foc cu peste o mie de vasluieni.
Un an cu 5.500 de someri
Numãrul firmelor care efectueazã concedieri colective variazã an de an, însã fãrã cresteri importante. A crescut însã numãrul de persoane afectate de aceste concedieri. Concret, numãrul salariatilor concediati colectiv în aces an este net superior fatã de numãrul salariatilor trimisi în somaj la sfârsitul anului trecut. Astfel, pe tot parcursul acestui an, numãrul contractelor de muncã active aflate în evidenta ITM Vaslui a scãzut cu peste 5.500. „La sfârsitul anului 2007, în evidenta ITM figurau 47.245 contracte active, în 2008 erau înregistrate 49.372 contracte, iar la începutul lunii decembrie 2009, în evidentele noastre figureazã 43.860 contracte de muncã active“, a încheiat Cristian Cîmpianu.
fara importanta postat Marţi, 15 Decembrie, 2009, 10:54
Stimate domn,
Corect se scrie infige, nu infinge
La ceas de aniversare 20 de ani de la revolutie postat Marţi, 15 Decembrie, 2009, 14:45
Bravo mai oameni buni Au trecut alegerile V-ati certat in comentarii ,care erati cu Basescu ,care cu Gioana A castigat Basescu Noi am ramas cu ,,zile fara plata” ,,sarbatorile sarace” Eu nu am fost membru al P.CR inainte de 1989 si nici acu nu fac parte din nici un partid politic Ma gandeam ce au putut face comunistii in 20 de ani intre (1947-1967) si ,,capitalistii ” (intre 1989-2009) Comunistii au platit ,,despagubiri de razboi ” rusilor ,,capitalistii au avut ,,aproape 2 miliarde de dolari in visterie” lasati de Ceausescu Comunistii in 20 de ani au construit fabrici,combinate,sosele,cai ferate , ,baraje
tunele,mii de apartamente .Va las pe d-voastra sa enumerati ceia ce au construit ,,capitalistii” timp de 20 de ani (intre 1989-2009)
de pe varianta postat Marţi, 15 Decembrie, 2009, 20:39
,,aveti putintica rabdare,,spunea C…….u.