La sfrsitul sptmnii trecute, politistii Serviciului de Investigatii Criminale Vaslui l-au retinut pentru o perioad de 24 ore pe Nicusor U., n vrst de 30 ani, din satul Dealul Poienesti, comuna Poienesti. Brbatul este cercetat pentru svrsirea infractiunii de lovituri sau vtmri cauzatoare de moarte, victima fiind chiar tatl agresorului.
Potrivit anchetatorilor, joi, 22 octombrie, Nicusor U. se deplasa cu cruta spre domiciliul printilor si din satul Frasin (comuna Poienesti). n apropierea locuintei acestora, tnrul a auzit-o pe mama sa, Vironica, care tipa n curtea locuintei, din cauza loviturilor primite de la sotul ei Mircea (63 ani), care se afla n stare avansat de ebrietate. n acest moment, Nicusor a ptruns n curtea locuintei printilor si i-a aplicat o lovitur cu pumnul, n spate, tatlui su, care a czut cu fata n jos. Apoi a continuat s-l loveasc cu picioarele n zona pieptului si a coastelor, dup care a plecat spre domiciliul su. Ulterior, Mircea U. s-a ridicat si s-a deplasat la domiciliul unui vecin cruia i-a solicitat s anunte ambulanta pentru c se simte ru, fr a povesti ns cele ntmplate anterior. Vecinul su nu a anuntat ambulanta, sugerndu-i s solicite acest lucru membrilor familiei, dup care l-a servit cu un pahar de vin si o tigar. ntre timp, a sosit la acest vecin si Vironica, care i-a solicitat sotului su s mearg la domiciliu, ns brbatul a afirmat c nu poate s se ridice de pe scaun. Ajutat de vecin s-a ridicat si mpreun cu acesta s-au deplasat spre domiciliul su, ns cnd a ptruns n locuint, brbatul a czut si a decedat, a spus Mihaela Straub, ofiterul de pres al IPJ Vaslui. n seara respectiv, a mai adugat aceasta, rudele l-au pregtit de nmormntare pe brbat, iar a doua zi s-au prezentat la medicul de familie pentru a solicita eliberarea certificatului medical constatator al decesului. ntruct brbatul nu figura n evidente cu afectiuni medicale, medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului si a anuntat organele de politie. Cum concluziile medico-legale preliminare au stabilit faptul c ntre decesul victimei si loviturile aplicate de Nicusor U a existat legtur direct de cauzalitate, tnrul a fost retinut pentru 24 de ore, iar ieri, prezentat la Tribunalul Vaslui, instanta a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventiv pentru 29 de zile, pentru svrsirea infractiunii de lovituri sau vtmri cauzatoare de moarte.