Smbt, pe raza judetului au avut loc trei evenimente rutiere n urma crora patru persoane au fost rnite grav. Toate accidentele s-au nregistrat n mediul rural, dou dintre ele producndu-se din cauza nerespectrii regulilor de circulatie de ctre crutasi.
Primul eveniment a avut loc pe raza comunei Laza. Constantin D., n vrst de 66 ani, din localitate, conducea un vehicul cu tractiune animal pe DC 109 si pe o portiune de drum n pant, s-a dezechilibrat si a czut din crut. Brbatul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgent Vaslui, unde a fost diagnosticat cu policontuzii prin accident rutier. Cteva ore mai trziu, alte dou persoane au ajuns n stare grav la spital, dup ce cruta n care se aflau a fost izbit din plin de un autoturism. Sebastian C. (32 ani), din Husi, conducea un autoturism pe DN 24 B (DE 581), avnd directia de deplasare Rsesti ctre Husi. Conductorul auto nu a observat un vehicul cu tractiune animal, condus de Daniel N. (23 ani), din comuna Drnceni, care se deplasa n aceeasi directie de mers, si a intrat n coliziune cu acesta. Vehiculul nu era semnalizat corespunztor, iar crutasul nu purta vest reflectorizant. Mai mult, n urma testrii cu aparatul alcooltest a conductorului vehiculului cu tractiune animal, a rezultat o valoare de 1,12 mg/l alcool pur n aerul expirat, se arat ntr-un comunicat remis de IPJ Vaslui. Din accident a rezultat vtmarea corporal grav a lui Cristinel B. (22 ani) si a lui Costel A. (25 ani), ambii din satul Cherscosu, comuna Stnilesti, care se aflau n crut. Cei doi au fost transportati la Spitalul Municipal Husi, primul fiind diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, iar al doilea cu traumatism cranio – cerebral si comotie cerebral. Un alt eveniment rutier a avut loc pe pe raza comunei Dnesti. Potrivit cercetrilor efectuate de politistii deplasati la fata locului, Alexandru H. (66 ani), posesor al permisului de conducere categoria B din anul 1980, care conducea un autoturism pe un drum stesc din localitatea Dnesti, din cauza neatentiei n conducere, a pierdut controlul volanului si s-a rsturnat n afara prtii carosabile. Brbatul a fost internat la Spitalul Judetean de Urgent Vaslui, cu diagnosticul fractur clavicul.