Zi cu nsemntate special pentru crestin-ortodocsii din Odaia Bursucani, comuna Grivita: cu ocazia hramului bisericii satului, n lcasul de cult au fost aduse moastele unor sfinti, dar si o bucat din crucea pe care a fost rstignit Iisus Hris Evenimentul, care a avut loc n ziua de 15 august, cnd ortodoximea comemoreaz Adromirea Maicii Domnului, a strns la biserica din Odaia Bursucani zeci de pelerini, dar si foarte multi localnici. Toti au avut posibilitatea s se nchine si s se reculeag, pentru prima dat n istoria satului, la o racl ce mai continea, pe lg un fragment al Sfnta Cruce pe care a fost rstignit Mntuitorul si moastele Sfintei Mucenite Chiriachi, Sfntului Ioanichie, ale Sfintilor Printi ucisi n pustiul Hozevei si ale Sfintilor Printi ucisi n Sinai si Rait. nc de vineri seara, preotul satului, Vlad Bojianu, a oficiat slujba de priveghere si litia, pentru ca smbt biserica s se mbrace n straie de srbtoare si s si celereze hramul asa cum se cuvine. La Sfnta Liturghie au fost prezente peste 100 de persoane, iar pelerinilor si enoriasilor nevoiasi li sau oferit pachete cu mncare. Alturi de preotul Bojianu au mai participat la sluj si preoti din localittile Grivita, Trestiana si Docani. Pentru comunitatea noastr a fost un eveniment foarte important, mai ales c am avut posibilitatea de a aduce n biserica racla cu moaste, pe care am mprumutat-o pentru dou zile de la Mnstirea Floresti. O parte din locuitorii satului au nteles c hramul nseamn doar vizitarea celor dragi si petrecerea timpului alturi de acestia, ns trebuie spus c centrul hramului este participarea la Sfnta Liturghie, moment n care credinciosii petrec n comuniune cu Hristos, a spus preotul Bojianu.
JANETA mars in pula mea ca mananci numai cacat mata u si cu tot neamul tau sunteti niste criminali nu tiar fi rusine sa vb asa bagamias pula in gura ta numai niste needucati ca tn sunt criminali…esti facuta din laba si carata de muste in pizda ai venit pe lume din greseala
JANETA CEI CU TN CN ESTY CE TREABA AI UH CU OAMNEII :@:@:@:@:@:@:@:@:@:@:@:@:@ UH ESTY OO FRAERA :@:@ DACA TE AFLUU TE IA MAMA LU PROCES VERBAL ….:)))
fa dute in pizda mati
UN SAT PLIN DE BETIVI SI CRIMINALI,ESCROCI SI MURITORI DE FOAME.PACAT DE ACEST HRAM,PE CARE EI NU STIU SA IL CINSTEASCA,CACI IL INTELEG CA PE UN DESFRIU.
odaiabursucani este o localitate straveche din care s-au ridicat oameni de isprava care se mandrsc cu satucul lor pana departe in lume.un sat cu trditii cu obiceiuri,asezat intr-o zona pitoreasca,cu un trecut demn de paginile unui roman,preotul bojian sper ca va ramane mult timp la odaia bursucani pentru ca acest satuc stravechi merita un preot de isprava cum este dumnealui