Dragoste cu dinti

ion_dumitra_cretuSapte copii au fost scosi din dou familii si dusi la Centrul de Primire n Regim de Urgent a Copilului Abuzat Neglijat si Exploatat (CPRUCANE), din Brlad. Primii patru au fost scosi dintr-o familie n care rolurile se inversaser: copiii munceau, iar cu banii cstigati, printii si cumprau butur. Desi dramatic, situatia nu este singular la nivelul judetului Vaslui. Al doilea caz, n schimb, este si inedit, si nfricostor: trei minori, cu vrste ntre patru luni si doi ani si patru luni, au fost crescuti de o mam cu probleme psihice evidente, dar nediagnosticate. Desi copiii sunt subdezvoltati pentru vrsta lor, comunitatea a luat atitudine abia n momentul n care pe fata si fruntea fetitei de patru luni au fost observate nenumrate muscturi. Se bnuieste c acestea ar fi fost fcute chiar de mam. Femeia de 24 de ani a fost internat ntr-o sectie de psihiatrie. Asistentii din cadrul CPRUCANE Brlad au fost solicitati s intervin n dou cazuri, extrem de grave, salvnd sapte copii neglijati sau exploatati prin munc. n primul caz este vorba de o familie din satul Popesti, comuna Zorleni. Responsabili n aceast familie erau copiii mai mari: biatul, de 15 ani, si o fetit, de 12 ani. Ei si-au asumat rolul de printi si pentru fratii mai mici, de 7 si de 8 ani. A fost vorba de neglijent sever, dar si de ncurajarea copiilor de a presta munci agricole si s fure de la vecini. Drama lor e c si-au inversat rolurile: copiii ntretineau printii, iar printii consumau alcool, uitnd ce rol au pe fata pmntului. Copiii se ocupau de ntretinerea casei, de alimentatia celorlalti mai mici, dar si de bunstarea printilor, a declarat Ionel Brtianu, seful CPRUCANE Brlad. Desi printii copiilor au fost revoltati c le sunt luati copiii, vecinii au aprobat intervent ia reprezentantilor Directiei de Asistent Social si Protectie a Copilului Vaslui. Fetita de 12 ani se ducea la scoal, fcea de mncare pentru cei mici, avea grij de ei si se mai ducea si la munc, la vie. Biatul se ducea cu oile. De la un timp, printii nici la scoal nu-i mai lsau s se duc. Nu stiu dect att: butur si iar butur. E mai bine acum, c i-au luat, c au grij de copiii acestia chinuiti, ne-a declarat un vecin.

Muscat din dragoste?

La Mlusteni, o sesizare aproape incredibil: trei copii, cu vrste ntre patru luni si doi ani si patru luni, sunt neglijati de mam. Fetita cea mai mic are muscturi pe fat si frunte, bnuindu-se c rnile ar fi fcute chiar de mam, care nu e n toate mintile. Sesizarea se confirm: copiii sunt, evident, neglijati n mod constant, biatul cel mare nu vorbeste iar fetita are semne cumplite pe fat. Cu mama, asistentii sociali nu s-au putut ntelege. Femeia, de numai 24 de ani, a fost internat ntr-o sectie de psihiatrie. Copiii nu au tat, n dreptul rubricii respective de pe certificatele de nastere fiind trecut doar o liniut. Urmeaz ca, astzi, medicii legisti s stabileasc exact de unde (sau de la cine!) provin semnele de pe fata fetitei. Mama nu prezint garantii morale si psihice pentru a se ocupa de cresterea si educarea copiilor. Minorii erau n situatii de risc, lsati nesupravegheat i, lipsiti de orice conditii. Asupra copilului de patru luni se suspecteaz c au fost comise agresiuni fizice, fiindc prezint la nivel facial si frontal echimoze, acestea fiind provocate prin muscturi. Suspectm mama, spune Ionel Brtianu. Acesta spune c, pentru ambele cazuri, se va solicita decderea din drepturile printesti si vor fi sesizate organele abilitate s efectueze cercetri. Cei sapte copii vor fi inclusi ntr-un program de consiliere psihologic de reabilitare social, urmnd s fie dati n plasament n familiile unor asistenti maternali profesionisti, pentru a se putea bucura de o educatie si o ngrijire corespunztoare vrstei.

1 COMENTARIU

  1. FAMILIA CRE?TIN? VASLUIAN?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ?I CND AUZI BIBLIA S?-?I RESPEC?I MUMA SOACR? SAU P?RIN?II…. S? CINSTE?TI PE MAMA CARE TE MU?C? PREA NEBUN? FIIND SAU BEAT?……………. PENIBIL, ORIPILANT! SLAV? BISERICII ?I CERULUI… PENTRU NV???TURI SFINTE… APLICATE DIN 14.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.