Fermierii vor putea accesa, din luna mai, un avans de 50% din valoarea ajutorului nerambursabil pentru proiectele din cadrul Programul National de Dezvoltare Rural (PNDR), fat de 20% ct puteau accesa pn acum. Spre exemplu, pentru un proiect de 100.000 de euro, un fermier va primi un avans de 25.000 de euro, fat de 10.000 de euro. Avansul va fi acordat din fonduri europene si va putea fi primit n baza unei scrisori de garantie de 110% din valoarea ajutorului solicitat. La nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia ca din luna mai pn la sfrsitul anului 2010 s fie posibil acordarea unor avansuri ctre beneficiarii publici sau privati de 50% din valoare ajutorului. Am nceput negocierile nc din luna noiembrie 2008 la Bruxelles a metodelor posibile ca din PNDR s se acorde o sum important fondurilor de garantare astfel nct acestea s vin si s garanteze pentru beneficiarii care doresc s obtin un credit sau un avans, au spus reprezentantii Ministerului Agriculturii. n cursul acestei sptmni, se va primi aprobarea pentru ca 200 milioane de euro din PNDR s fie acordate pentru garantarea ajutorului nerambursabil. La nivelul Ministerului Agriculturii vor avea loc discutii cu principalele bnci comerciale care vor viza facilittile pe care acestea le pot acorda beneficiarilor PNDR, cum ar fi dobnzi mai mici, credite cu perioad de garantie mai mare si garantii care se pot accepta mai usor.