Facilitati fiscale la impozite pentru brladenii saraci

Si n acest an, municipalitatea brldean doreste s pstreze acordarea de facilitti fiscale la plata taxelor si impozitelor locale, ns n limite mai reduse dect n anii precedenti. De fapt, nc de la sfrsitul anului 2008, printr-o hotrre de Consiliu Local, s-a restrictionat ct de ct accesul la aceast facilitate pentru persoanele care au o situatie material precar. Primarul Constantin Constantinescu a precizat acest lucru n cadrul unei conferinte de pres, n care a anuntat c bugetul local s-a diminuat n ultimul timp din cauza facilittilor acordate. „Am constatat c, n ultimii patru ani de cnd suntem noi aici, aceste facilitti fiscale acordate au fcut ca bugetul, si asa srac, s fie diminuat n mod spectaculos. Astfel, s-a micsorat si posibilitatea ca orasul s arate ca lumea si celelalte lucrri edilitar-gospodresti s nu poat fi fcute, nici mcar cele absolut necesare precum iluminatul sau curtenia stradal. Asa c, n toamna anului trecut, am luat niste msuri mai restrictive n aceast privint”, a declarat primarul Constantinescu. Primarul s-a referit la faptul c, n 2009, vor fi mai putini beneficiari ai facilittilor fiscale. Asta chiar dac este cunoscut c n jur de 80% dintre brldeni au posibilitti materiale reduse si nu se descurc cu plata impozitelor locale. „i ntelegem, dar nu putem s renuntm la colectarea acestor sume. Poate si pentru faptul c bugetul si taxele locale n-au mai fost mrite de trei ani. Desi preturile au crescut iar inflatia este att de mare, noi am reusit s pstrm nivelul taxelor si impozitelor locale la fel ca si cel din urm cu trei ani”, a ncheiat Constantinescu. Totusi, este cert c brldenii care achit impozitul pn la sfrsitul acestei luni vor beneficia mcar de o reducere de 10%.

1 COMENTARIU

  1. Din cite am observat impozitele si taxele locale din Birlad sunt mult mai mari decit in Bucuresti . Asta din cauza faptului ca se considera ca birladenii sunt milionari si trebuie taxati ca atare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.