Elena Farago si universul copiilor

Mine, biblioteca Casei de Cultur George Tutoveanu, din Brlad, va gzdui o manifestare cultural dedicat aniversrii poetei brldene Elena Farago. Evenimentul cultural, prin care se marcheaz cei 131 de ani care au trecut de la nasterea poetei, face parte din seria Personalitti brldene si se intituleaz Elena Farago si universul copiilor. La activitate sunt invitati elevi de la Scoala nr. 4 Tudor Pamfile, Scoala nr. 5 Principesa Elena Bibescu si Scoala nr. 8, mpreun cu cadrele didactice. n cadrul manifestrii cultural-literare, va fi realizat o expozitie de carte apartinnd poetei, iar elevii vor recita poezii din creatia autoarei brldene. Elena Farago a scris numeroase volume de versuri pentru copii, cele mai cunoscute fiind Soapte din umbr (1908), Traduceri libere (1908), Soaptele amurgului (1920) sau Din traista lui Mos Crciun (1920). De altfel, pentru acestea a si obtinut Premiul Adamachi, din partea Academiei Romne. De asemenea, poeta a mai cstigat si alte distinctii: Premiul Neuschotz, n 1927, pentru Ziarul unui motan, Premiul International Femina, n 1924, Premiul National pentru Literatur, n 1938, Medalia Bene Merenti – clasa I si Ordinul Meritului Cultural – Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea, pentru merite literare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.