Un bârlãdean de 37 de ani a ajuns în stare gravã la spital dupã ce a luat câteva înghitituri dintr-o dozã de bere. Omul a fost intoxicat cu o bere care nu avea nici gustul, si nici culoarea normale, lichidul provocându-i convulsii puternice si vãrsãturi. Berea a fost deja trimisã la analize de laborator, pentru a afla cu ce substantã a fost bãrbatul otrãvit. Pe fir a intrat si Politia Municipalã, care va cerceta dacã în magazinul din care a fost cumpãratã berea mai sunt si alte asemenea „bombe“. Nefericitul incident a avut loc în cartierul Podeni, din Bârlad, în urmã cu douã zile. Din câte au povestit rudele sale medicilor, se pare cã bãrbatul si-a cumpãrat o cutie de bere de la un magazin din zonã, din care nu a apucat sã ia decât douã înghitituri. Imediat a observat cã gustul lichidului nu este normal si, turnând într-un pahar, si-a dat seama cã nici culoarea, bãtând mai mult spre rosiatic, nu este normalã. La scurt timp, a început sã se simtã foarte rãu, cu stare de greatã si vãrsãturi. Totodatã, omul a început sã aibã si convulsii puternice, asemenea celor avute de bolnavii de epilepsie. Rudele sale s-au alarmat si au chemat imediat Ambulanta, însã, deoarece pãrea cã starea se agraveazã, n-au mai asteptat sã vinã paramedicii, ci au apelat la un apropiat, care la transportat la spital. Ajuns la Compartimentul de Primire Urgente din cadrul Spitalului Municipal de Urgentã „Elena Beldiman“, bãrbatul a fost supus la o întreagã serie de investigatii si tratamente de urgentã, printre care si perfuzii pentru a-l hidrata. Diagnosticul pus de medici a fost intoxicatie involuntarã cu o substantã necunoscutã. Datoritã faptului cã unitatea spitaliceascã are un sistem de informatizare bine pus la punct, medicii au putut constata cã localnicul are si probleme renale mai vechi, mai exact calculi renali (pietre la rinichi). Ulterior, a fost internat la Sectia Medicalã – ATI, unde au fost continuate tratamentele de urgentã întrucât se afla la un pas de a intra în comã. „Din câte se pare, bãrbatul este din Bârlad, însã are domiciliu si la Bucuresti. Nu stim exact cum s-a întâmplat totul, dar se pare cã omul si-a cumpãrat o bere de la un magazin din Podeni si n-a apucat sã bea decât douã guri înainte sã-si dea seama cã nu este bunã la gust si cã nu are o culoare normalã. A început sã aibã convulsii si a fost adus imediat la spital, unde medicii i-au fãcut tratamentele necesare pentru a-l stabiliza. Chiar dacã la internare a fost la un pas de a intra în comã, de ieri si pânã azi (de marti pânã miercuri, n.r.) starea sa de sãnãtate a evoluat spre bine“, ne-a declarat medicul Cãtãlin Anghelutã, purtãtorul de cuvânt al spitalului. Desi starea sa de sãnãtate s-a îmbunãtãtit, bãrbatul va mai rãmâne internat, pentru a fi supravegheat de personal specializat. Totodatã, atât restul de bere nebãutã cât si lichidul produs în urma vãrsã- turilor au fost trimise spre analize de laborator, pentru a se afla substanta cu care a fost otrãvit si care l-a bãgat în stare gravã în spital. Pe de altã parte, pe baza declaratiilor bãrbatului, politistii au mers sã verifice locul de unde a fost cumpãratã berea. Asta pentru a se vedea dacã si restul dozelor din lotul respectiv „induc“ stãri de comã sau sunt bune de consumat. În urma vizitei, politistii au gãsit doar patru astfel de cutii, pe care le-au confiscat pentru a fi trimise la analize. În urma anchetei declansate, Inspectia Sanitarã de Stat (ISS) Vaslui a identificat distribuitorul mãrcii de bere respective si a dispus blocarea întregului lot, peste 4.000 de doze de bere, pânã la finalizarea anchetei autoritãtilor sanitare si a Politiei. „Pânã nu determinãm substanta toxicã ce se afla în bere si cum a ajuns aceasta în cutie, distribuitorul nu mai poate comercializa nici una din cele peste 4.000 de doze aflate în lotul suspect. Am prelevat probe atât din doza din care a consumat bãrbatul, cât si din mai multe cutii din lotul blocat spre distributie, pe care le-am trimis spre analizã la laboratorul de toxicologie al Institutului de Medicinã Legalã Iasi“, a declarat, ieri, dr. Adrian Chiroscã, inspectorul sef al ISS Vaslui.
Mihai postat Joi, 19 Februarie, 2009, 14:19
Si totusi, au fost retrase de la vanzare si din alte magazile – locale sau de aiurea- restul de produse necomercializate.
Dar cei care le-au cumparat dekja.
Cum se poate sti daca NU AM SI EU ACASA
Nu se poate afla tipul, lotul, data de fabricatie???
deyutzul postat Joi, 19 Februarie, 2009, 15:00
bai fratzilor hotaratziva cu totzii in privintza detaliilor unei stiri …un alt ziar a scris ca omul a cazut pe strada in ochii sotziei si cumnatei sale …femeile oprind prima masina de pe strada cu care el a si fost transportat la spital
deyutzul postat Joi, 19 Februarie, 2009, 15:04
tocmai am mai citit o stire despre acest caz in care zice ,ca omul a baut pe strada in drum spre bodega ,unde mergea alaturi de doi prieteni sa bea o cafea.
criza postat Vineri, 20 Februarie, 2009, 21:31
bai eu vreau sa stiu daca e o problema in toata tara …. ce au facut astia bere doar pentru Barlad ????
justnobody postat Miercuri, 30 Martie, 2011, 18:48
consumul de bere dauneaza grav sanatatii =))))), era bere extraterestra …..cum draq nu se stie ce a fost inauntru…?!?