Mult anuntatele schimbãri politice de la vârful administratiei judetului nu se vor petrece prea curând. Asa cum recunoaste Dumitru Buzatu, presedintele Organizatiei Judetene a PSD Vaslui, administra- tia judetului se aflã, în momentul de fatã, într-un blocaj. Solutia “normalã” identificatã de liderul PSD este o lege care sã reglementeze aceste schimbãri si, mai ales, nivelul la care se vor produce. Schimbãrile politice care s-au petrecut din patru în patru ani în administrat ia româneascã si-au câstigat locul în traditia democraticã a tãrii. În virtutea obiceiurilor cãpãtate astfel, presa vasluianã, ca de altfel cea din toatã tara, a început sã vorbeascã, imediat dupã instalarea noului Guvern, despre schimbãrile care ar fi stat sã se petreacã în toate institutiile deconcentrate din judet. Pentru a contrazice toate “teoriile revizioniste” vehiculate în ultima perioadã, Dumitru Buzatu a declarat cã schimbã rile politice de la vârful administratiei vasluiene sunt de asteptat, într-adevãr, dar numai pentru cei înzestrati cu o mare calitate: rãbdarea. Buzatu a explicat usor ironic si atitudinea retrasã pe care a avut-o în ultima perioadã, în care a ezitat/evitat sã vorbeascã despre ceea ce a fost de multe ori subiectul zilei, sau chiar al sãptãmânii, anume despre schimbãrile politice: “A lipsit subiectul conversatiei”. “Este adevãrat cã am avut numeroase discutii cu cei de la PDL, asa cum era normal. Este, de asemenea, adevãrat cã s-a atins si acest subiect al schimbã rilor conducerii unor institutii, dar aceste discutii nu s-au soldat cu rezultate notabile. Noi nu vrem sã ne pripim, vorbind astãzi despre lucruri care se vor petrece pe termen lung”, a declarat Dumitru Buzatu. Presedintele PSD Vaslui spune cã si atunci când aceste schimbãri mult discutate vor începe sã se producã vor exista unele mari exceptii. Principiul folosit de Buzatu atât pentru a explica aceste schimbãri, dar si exceptiile de la ceea ce trebuie sã fie o regulã, se numeste “asumarea responsabilitãtii”. În momentul de fatã, a precizat Buzatu, administratia judetului se aflã într-un blocaj. Solutia identificatã de el este una “fireascã si curatã”. “Noi trebuie sã reglementãm foarte clar, printr-o lege, de la ce nivel în sus se vor face schimbãri”, a spus Buzatu. Aceastã lege ar avea, dupã pãrerea lui, numeroase virtuti. În primul rând, ar linisti functionarii din esalonul doi, functionarii de executie, cã nu vor fi schimbati, reusind sã rãmânã concentrat i asupra muncii lor. Apoi, ar obliga partidele sã aibã oameni capabili sã le punã în aplicare programul de guvernare. “Toate partidele trebuie sã aibã cadre pregãtite în toate domeniile, oameni capabili sã le punã în aplicare programul de guvernare”, a mai spus Buzatu. “Este foarte greu, dacã nu imposibil, atât pentru partid, cât si pentru individ, sã ceri sau sã accepti ca un program de guvernare, al unei formatiuni sau aliante, sã fie pus în aplicare de membrii unui partid, aflat în opozitie”, a mai declarat Buzatu. Conform aceleiasi “asumãri a responsabilitãtii”, dar si pentru “intrarea în normalitate”, liderul pesedistilor spune cã PSD si PDL au fãcut si vor mai face evaluãri ale activitãtii directorilor de institutii descentralizate, pentru a putea decide cine trebuie schimbat si cine trebuie sã rãmânã în functie. Un exemplu: “PSD nu are un finantist bun, care sã îl poatã înlocui pe Mihãitã Pantâru” (directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui, n.r.).
micsunica postat Vineri, 6 Februarie, 2009, 10:07
Domnule BUZATU ,dar cine va impiedicat sa va atrageti in partid persoane care sa fie oneste,specialisti,etc.Spuneti asta fiindca PANTARU este un oportunist,corupt,spagar,cameleon care sa orentat imediat,a dat potul a declarat ca trece la PSD si acum doamne”este de neinlocuit” Oare cine a condus Finantele Publice Vasluiene pina in 2000 sau 2004 ????????.Sunt atitia tineri mult mai capabili decit acest constipat de PANTARU care a furat,fura si acum impreuna cu toata familia lui.Au dreptate oamenii cind spun ca sunteti si voi niste HOTI,SMENARI fara un pic de simt civic,patriotic si uman.Dar o sa ajungeti si voi ca noi si atunci sa va vedem ce o sa faceti?Cineva spunea ca voi aveti bani si nu o sa suferiti,dar o sa suferiti din alte motive.Dumnezeu nu doarme,orcit de perversi sunteti voi si oricit ati furat sa va asigurati viitorul vostru si al progeniturilor voastre.Pe pamant se platesc toate.Sa va manince viermii de vii.