Deschiderea Anului International al Astronomiei

La finele sptmnii trecute, Sibiul a gzduit deschiderea Anului International al Astronomiei (AIA) n Romnia, la eveniment participnd si conducerea Asociatiei Astronomice Sirius Brlad. AIA 2009 are ca scop prezentarea astronomiei ca un efort stiintific global pasnic n ncercarea de a gsi rspunsuri la unele dintre cele mai importante ntrebri pe care le-a pus vreodat omenirea. Pe plan international a fost lansat, pe 15-16 ianuarie, la Paris, prin organizarea Simpozionului Rolul astronomiei n societate si cultur la sediul UNESCO. n Romnia, AIA 2009 a fost lansat la Sibiu n zilele de 6-7 februarie, printr-un program diversificat. Printre activitti s-au numrat seminarul international ntrebri esentiale despre UNIVERS, la care au participat oameni de stiint, filosofi, teologi si sociologi din Italia, Croatia, Serbia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru si Romnia sau momentul festiv de semnare a protocoalelor de colaborare pentru AIA 2009 ntre Consiliul National Romn UNESCO si Consiliile Judetean si Municipal Sibiu. O alt activitate apreciat a fost nltarea unui balon AIA 2009 si lansarea de rachete n Piata Mare din Sibiu. Nu n ultimul rnd, a avut loc si reuniunea de lucru a Comitetului National Romn pentru Anul International al Astronomiei 2009. n cadrul reuniunii au fost prezentate activittile si proiectele institutiilor de profil, observatoarelor astronomice, asociatiilor de astronomi amatori, cluburilor si cercurilor de Astronomie, planetariilor. Profesorul Ioan Adam, presedintele Asociatiei Astronomice Sirius Brlad a expus o ntreag serie de proiecte dedicate acestui eveniment. Printre acestea s-au numrat si Dimensiunea umanist a Astronomiei, Cerul – acelasi pentru toti, Fenomene astronomice n actualitate, ce va avea ca obiectiv facilitarea accesului unui numr ct mai mare de persoane pentru a privi printr-un telescop n perioada 2-7 aprilie 2009, Omul n Cosmos, ce va avea ca partenere o serie de scoli si grdinite din Brlad, precum si din localittile Prvesti, Bogdnesti, Iasi sau Roman. Profesorul a mai prezentat si alte cteva proiecte, ce sunt incluse n programul Anului International al Astronomiei n Romnia. n cadrul proiectului regional Drum ctre stele, care are ca finalitate construirea Planetariului de la Brlad, avem ca obiectiv valorificarea patrimoniului cultural al Muzeului Vasile Prvan Brlad pentru educatia stiintific a elevilor. Prin toate aceste activitti, ne propunem s atragem cettenii brldeni s participe la organizarea de actiuni menite s promoveze accesul la noile cunostinte si experiente ale observrii astronomice, ne-a spus profesorul Ioan Adam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.