Sâmbătă, 21 Februarie 2009

Actiuni pentru prevenirea si combaterea absenteismului scolar

Sâmbătă, Februarie 21, 2009, 1:26
Stire din categoria Local Comentarii: 3 Comentarii pana acum.

În sãptãmâna în curs, politistii si jandarmii vasluieni au desfãsurat o serie de actiuni pentru prevenirea si combaterea absenteismului scolar. De asemenea, împreunã cu profesorii, au organizat actiuni pentru prevenirea si combaterea delicventei juvenile. Actiunile desfãsurate miercuri, 18 februarie, si i-au vizat pe cei care nu se prezintã la orele de curs sau pleacã din timpul programului scolar, petrecându-si timpul în cafenele sau baruri. Absenteismul scolar aduce dupã sine alte abateri manifestate în rândul tinerilor, precum consum de alcool si tutun, sustragerea unor sume de bani de la pãrinti. Totodatã acesti elevi prezintã un risc victimal si infractional ridicat, putând fi implicati, ca autori sau victime în scandaluri, bãtãi, acte de tâlhãrie. Actiunile politistilor au constat în efectuarea de controale în localurile de alimentatie publicã (cafenele, baruri), în vederea depistãrii si identificã rii elevilor care absenteazã de la orele de curs. În cadrul actiunilor s-a urmãrit si modul în care se respectã prevederile Legii 61/1991, în legãturã cu faptul cã în locurile publice (restaurante, baruri si discoteci) se interzice cu desãvârsire consumul de bãuturi alcoolice de cãtre persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, servirea cu bãuturi alcoolice, în localurile publice, a minorilor constituie contraventie si se sanctioneazã cu amendã de la 100 lei la 500 lei. Au fost verificate 54 unitãti de alimentatie publicã situate în apropierea unitãtilor scolare. Din numãrul total de persoane legitimate, 25 s-au dovedit a fi elevi ce absentau nejustificat de la orele de curs, cu privire la acesti urmând a fi efectuate informãri ale unitãtilor de învãtãmânt. Pânã în prezent, la nivelul judetului au fost dispuse o serie de mãsuri cu caracter preventiv pentru asigurarea unui climat de sigurantã si securitate publicã în incinta si în zona adiacentã unitãtilor de învãtãmânt, prin asigurarea patrulãrii zilnice în zona unitãtilor de învãtãmânt, atât în intervalele orare în care se efectueazã intrarea si iesirea de la cursuri a elevilor, cât si în perioadele în care elevii nu au cursuri.

Articol scris de: Monitorul de Vaslui

3 Comentarii to “Actiuni pentru prevenirea si combaterea absenteismului scolar”

  1. costel postat Sâmbătă, 21 Februarie, 2009, 18:55

    Institutiile scolare de comun acord cu comitetele de parinti sa instituie amenzi de 2 lei pentru o ora de absent nemotivat. Aceasta masura a fost verificata pe vremuri la Scoala profesionala Birlad , prin 1975 si a dat cele mai bune rezultate.

  2. Lucian postat Duminică, 22 Februarie, 2009, 19:33

    nu toate scolile sunt Scoala Profesionala, unu la mana si-n plus, elevii claselor a XI-a şi a XII-a sunt în mare parte majori şi oricum sunt exmatriculaţi uşor pentru absenţe aşa că nu-i nevoie de amendă.
    Mai mult decât atât, şcolile nu pot aplica amenzi. Este ilegal şi împotriva firii !

  3. niculina postat Luni, 18 Octombrie, 2010, 16:31

    nu se intampla astfel de lucruri numai in clasele IX-XII
    ci si in clasele V-VIII
    sunt de acord cu lucian este ilegal sa se aplice amenzi!!!dar se pot gasi alte modalitati!!!!!

Posteaza un comentariu