Nastase: „Dosarul «Trofeul calitatii» e aberant“

0
291

Fostul premier Adrian Nãstase apreciazã cã dosarul „Trofeul calitãtii în constructii“, în care a fost trimis, ieri, în judecatã, este „aberant“, iar momentul ales e legat de anul campaniei prezidentiale, de faptul cã „se pune problema renumirii sefului DNA“. Procurorii anticoruptie l-au trimis în judecatã, ieri, pe Adrian Nãstase, în dosarul „Trofeul calitãtii în construc- tii“, fiind acuzat de folosirea influent ei sau autoritãtii functiei de presedinte al unui partid, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Constructii (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, fost inspector general al ISC, „a initiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calitãtii în constructii». În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electoralã prezidentialã a inculpatului Adrian Nãstase“, sus- tine DNA. „Situatia este foarte clarã: s-a decis trimiterea mea în judecatã într-un dosar aberant (dosarul campaniei electorale din 2004) în care mi se repro- seazã fapte pentru care nu existã nici dovezi, nici responsabilitãt i legale imputabile mie. Este dosarul despre cheltuielile de campanie din 2004, care a fost legat de numele meu pentru cã eram presedinte de partid la acea datã si contracandidatul lui Traian Bãsescu“, scrie liderul PSD pe blog. În opinia sa, acest dosar ar fi putut fi clarificat de mult timp dacã s-ar fi dorit. „Au avut la dispozitie patru ani, controlul total asupra Parchetului, sprijin politic. Nu s-au blocat în avize parlamentare, nu s-au blocat în chichite juridice. Ar fi putut sã clarifice acest dosar de mult timp, dacã ar fi vrut. Au preferat sã trimitã abia acum dosarul în instantã, eludând legea, pretinzând cã între orele 6-8 dimineat a eram presedinte de partid si nu prim-ministru – ca sã nu cearã avizul de la Parlament. Smecherii de doi lei!“, spune Adrian Nãstase. În legãturã cu momentul ales, fostul premier spune cã acesta este legat de faptul cã este anul campaniei preziden- tiale, cã agenda publicã trebuie acoperitã cu o temã si cã seful DNA trebuie „renumit“. „De ce abia acum? Rãspunsul este clar si îl stiti cu totii. Este anul campaniei prezidentiale. Este anul în care e nevoie de o nouã temã care sã acopere agenda publicã. Este momentul în care se pune problema renumirii sefului DNA. Este, din nou, momentul în care trebuie sã ne reafirmãm identitatea, ca partid, si autonomia, chiar la guvernare fiind, fatã de Traian Bãsescu. Este momentul în care am vorbit ferm despre prioritãtile noastre ca partid si ca reprezentanti a milioane de români“, considerã presedintele Consiliului National al PSD. El sustine cã detaliile cazului în care este trimis în judecatã nu au cum sã-l incrimineze, mai ales cã nu presedintele de partid se ocupã de contabilitatea cheltuielilor la alegeri. „Curtea de conturi a arãtat cã nu au fost probleme. La început, au vrut sã arate cã banii de la Trofeul calitãtii ar fi mers la cladirea din Zambaccian. Apoi si-au dat seama cã nu tine. La momentul respectiv, constructia era terminatã! Asa cã au dus «mortul» în Sãrindar!“, afirmã Nãstase. El sugereazã o comparat ie între „nobletea atitudinii presedintelui Obama fatã de contracandidatul sãu la prezidentiale“ si „atitudinea rãzbunãtoare timp de patru ani a lui Bãsescu“. „Sper ca românii sã voteze cu mai multã atentie în noiembrie. Altfel, chiar vor pleca multi în Congo“, conchide Nãstase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.