În numai douã sãptãmâni, din cei aproximativ 33.000 de plãtitori de impozite din Bârlad, peste 4.000 s-au prezentat, deja, la ghiseele Serviciului Taxe si Impozite din cadrul Primãriei, pentru a scãpa de datoriile aferente acestui an. Pe de altã parte, în jur de 10.000 de contribuabili au restante pe ultimii doi ani si nu dau nici acum semne cã ar avea de gând sã îsi achite obligatiile financiare. Ghiseele Serviciului Taxe si Impozite din cadrul Primã riei Bârlad s-au deschis pentru public abia pe data de 19 ianuarie, ziua din care angajatii institutiei au început sã încaseze impozitele bârlãdenilor. Chiar dacã primele douã – trei zile a fost un flux mai mic, dupã încasarea pensiilor sau a salariilor, lumea a început sã se prezinte în numãr foarte mare la ghisee. Si, ca în fiecare lunã ianuarie, cei mai constiinciosi proprietari care le-au si luat cu asalt au fost tot pensionarii. Acestia, din pensiile mici pe care le primesc de la stat, s-au si înghesuit la ghisee pentru a beneficia de reducerea de 10% oferitã în conditiile în care achitã în întregime suma datoratã pe tot anul, pânã la data de 31 martie. Chiar dacã nimeni nu prezicea acum douã luni cã acest lucru se va întâmpla din cauza crizei financiare, deja numãrul celor care au achitat impozitele depãseste cota de 4.000. Acestia, indiferent cã au avut de plãtit impozitul pe clãdiri, pe terenuri sau pe mijloace de transport, s-au bucurat de bonificatia de 10% pentru achitarea în întregime a datoriei. Pe de altã parte, oamenii au fost foarte nemul- tumiti de faptul cã s-a mai introdus o nouã taxã, respectiv cea pentru întretinerea cimitirelor, în valoare de 15 lei. În timp ce localnicii cei mai constiinciosi au fãcut tot posibilul sã se achite de obligatiile financiare din acest an, aproape 10.000 de bârlãdeni au restant e încã din anii 2007 sau 2008. “De pe 19 ianuarie, când sau deschis ghiseele pentru public, deja si-au achitat impozitele câteva mii bune de cetãteni. A fost chiar înghesuialã, mai ales în prima sãptãmânã, când oamenii si-au primit salariile si pensiile. Asta în timp ce alte câteva mii bune de localnici (în jur de 10.000), proprietari de clãdiri, terenuri sau mijloace de transport sunt restanti la plata impozitelor pe anul trecut sau chiar pe anul 2007. În general este vorba de cei care au o situatie financiarã precarã, dar si de cei care fie au uitat de datorii, fie nu au simtul civic dezvoltat si nu-si dau seama cã trebuie bani la bugetul local. Totusi, cetãtenii restanti trebuie sã stie cã, pentru fiecare zi de întârziere, se acumuleazã majorãri de 0,01%”, ne-a spus economistul Cerassela Apostol, seful Serviciului Taxe si Impozite. De asemenea, printre restant ieri se numãrã si cei care au de plãtit diverse amenzi si care nu se sinchisesc de acest lucru. Mai trebuie mentionat faptul cã, persoanele care au de achitat sume pânã la valoarea de 50 de lei trebuie sã le plãteascã integral pânã la data de 31 martie. Ceilalti contribuabili trebuie sã-si achite impozitele în douã rate egale pânã pe 31 martie si, respectiv, 30 septembrie.