Judetul pârloagelor

0
252

scule_mariPârloaga, “culturile” de bãlãrii si mistretii prosperã pe întinse suprafete agricole din judetul Vaslui. Dupã ce, în anul 2002, peste 12.000 hectare de teren arabil au rãmas nelucrate, anul trecut, nu mai putin de 30.000 hectare arabile au rãmas în paraginã. Abandonul terenurilor este generalizat, în fiecare comunã existând sute de hectare de pãmânt lãsate de izbeliste. Lipsa creditãrii, subventiile insuficiente si scumpirea combustibililor riscã sã transforme fenomenul într-o “alternativã” deloc confortabilã. În tot acest timp, populatia este hrãnitã vârtos cu alimente, fructe si legume aduse din import, pe vagoane de euro. Si, cum leul pierde zilnic teren în fata monedei europene, devalorizarea se reflectã direct în preturile de pe raft. În acest ritm, vom mânca tot mai scump si mai prost, peste 90% din veniturile vasluianului “subventionând” importatorii si fermele agricole europene. Pentru ca circul sã fie total, tot agricultura (care?!) este scoasã la înaintare ca “salvator” al economiei, care va compensa în mare parte dezastrul produs de criza financiarã. În cursul anului 2008, peste 10% din suprafata agricolã arabilã a judetului Vaslui a rãmas nelucratã. Practic, 30.000 de hectare de teren arabil au fost scoase din circuitul agricol local, dintr-un total de 291.473 hectare arabile. Grav este faptul cã fenomenul abandonului suprafetelor agricole s-a accelarat în ultimii ani. Spre exemplu, în 2002, erau lãsate la voia întâmplãrii 12.000 de hectare. Pentru a nu trezi “orgoliul” comunitãtilor locale, pârloagele sunt repartizate echilibrat pe întreg teritoriul judetului Vaslui. Astfel, fiecãrei comune din judet îi revin, în medie, în jur de 321 hectare de “culturi” speciale: bãlãrii, spini, mohor etc. Pentru anul în curs, nu se poate anticipa cu exactitate cât teren va rãmâne în paraginã. Însã, dacã avem în vedere dificultãtile cu care se confruntã societãtile agricole si persoanele fizice, nu este exclus ca numãrul parcelelor abandonate sã creascã. O adevãratã tragedie pentru economie, pe fondul unei crizei economice grave care riscã sã falimenteze sectorul industrial, agricultura reprezentând alternativa viabilã pentru salvarea produsului intern brut. Din nefericire, poten- tialul agricol imens de la nivel local si national este pomenit în discursuri oficiale din patru în patru ani, fãrã a se aplica mãsuri concrete. În continuare, investitiile alocate modernizã rii infrastructurii agricole sunt insignifiante, agricultura de tip arhaic, îndreptatã exclusiv spre autoconsum, fiind preponderentã. În acelasi timp, domeniul agricol este meteodependent, iar sistemele de irigatii sunt în mare parte distruse. Un alt obstacol major în calea rentabilizãrii sectorului agricol este si fãrãmitarea excesivã a terenurilor, precum si nefiscalizare mãrfii, preferându-se operatiunile la negru. Dacã la toate aceste realitãti adãugãm si lipsa de cofinantare la proiectele europene, întârzierea sprijinului financiar, precum si alocat ia bugetarã insuficientã, tabloul dezastrului este complet. În acest fel, România a ajuns sã importe 60% din consum (carne, lapte, fructe, legume), în conditiile în care românii alocã pentru mâncare 90% din veniturile proprii. Consecintele bazãrii consumului intern pe importuri masive sunt dezastruoase pentru buzunarele cetã- tenilor. Pentru a nu pierde profitul, importatorii ajusteazã preturile la materia primã ori de câte ori este nevoie, în timp ce industria prelucrã toare este obligatã sã se alinieze noilor tarife. Astfel, în conditiile în care cursul de referintã pentru euro a depãsit 4,3 lei, preturile la alimente vor sãri în aer. Tocmai de aceea, pânã când agricultura nu va fi modernizatã si pregãtitã sã se batã cu produsele competitive europene, populatia va mânca foarte scump si prost.

Fãrâmitati si neputinciosi

Cauzele pentru care suprafete agricole întinse sunt lãsate de izbelis te sunt diverse. În primul rând, este vorba despre o politicã bizarã a Uniunii Europene, care nu promoveazã productia. Astfel, un proprietar de pãmânt primeste aceleasi sume de bani pentru suprafetele nelucrate, la fel ca si pentru cele semãnate. O altã dificultate majorã, în perspectiva practicãrii unei agriculturi moderne si rentabile, este vârsta înaintatã a proprietarilor de pãmânt. De multe ori, acestia nu au nici o alternativã în zonele în care locuiesc si lasã nemuncite terenurile pe care le detin. O solutie ar fi arendarea respectivelor suprafete, însã societãtile care desfãsoarã activitãt i în agriculturã nu sunt înfiin- tate în toate regiunile judetului. Mai mult, pentru a lucra pe profit, arendas ii nu sunt dispusi sã preia parcele de teren care sunt izolate, cu o calitatea a solului proastã, sau în zone greu accesibile. De altfel, terenurile cele mai fãrâmitate se aflã în apropierea satelor si astfel se explicã pârloagele care înconjoarã comunitãt ile locale. Nu în ultimul rând, lenea, care se perpetueazã cu succes în lumea satelor, face ca buruienile si spinii sã fie sigurele “recolte”, de pe suprafete întinse. În prezent, din cele 291.473 hectare de teren arabil de la nivelul judetului Vaslui, sunt lucrate în particular 162.000 hectare, restul fiind exploatate în ferme cu peste 20 de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.