Schimbarea mentalitatii, principala realizare a brladenilor

Finalul de an 2008 l-a determinat pe primarul Brladului, Constantin Constantinescu, s fac un scurt dar deloc superficial bilant al realizrilor. Desi mult lume s-ar fi asteptat ca acesta s scoat n fat investitiile realizate n acest an, edilul-sef a spus c principalul succes le apartine locuitorilor orasului, care au „punctat” decisiv la schimbarea n bine a mentalittii. Primarul a subliniat de mai multe ori c schimbarea atitudinii oamenilor fat de interesele comunittii reprezint un obstacol destul de greu de surclasat ntr-un timp scurt, ns se pare c investitiile Primriei au fost bine primite de locuitori, care si-au manifestat un spirit civic demn de luat n seam. „Cea mai mare realizare din acest an o reprezint, fr ndoial, schimbarea n bine a mentalittii oamenilor, care au nceput s nu ne mai trateze dup culoarea politic, ci doar dup ce facem pentru oras. O demonstreaz scorul obtinut de mine la alegerile local, care este printre cele mai mari din tar, si rezultatul obtinut de ctre domnul Adrian Solomon la alegerile parlamentare, cel care a fost singurul din judet ce a iesit deputat cu peste 51% din optiunile electoratului. Brladenii au nceput, asadar, s devin mult mai constienti c tot ceea ce am realizat a fost pentru schimbarea n bine a acestui oras, si c, pe lng achitarea cu o constiinciozitate remarcabil a taxelor si impozitelor locale, mai au si unele obligatii morale fat de cei ce i nconjoar. Ei deja stiu c ceea ce am construit este pentru ei, si mai ales, c efortul nostru este de fapt si al lor, si ca atare, trebuie protejat”, a declarat primarul la ultima ntrevedere cu presa local din 2008. Totodat, Constantinescu a mai inclus n capitolul realizri si reactia localnicilor la initiativa municipalitt ii de a „rade” de pe spatiul public garajele si cotetele dintre blocuri construite ilegal. Primarul spune c initial se astepta ca cei care si-au construit garaje si cotete pe domeniul public fr autorizatie s protesteze, ns a fost plcut surprins s constate c oamenii au nteles imediat c n locul acestora vor aprea locuri de parcare, prculete de odihn si locuri de joac pentru copii. Cel mai bun exemplu constatat de el chiar pe teren a fost acela c oamenii din cartierul Gar, acolo unde s-au construit un parc pentru copii si cteva zeci de locuri de parcare, nu au reactionat negativ cnd au aflat c garajele ilegale trebuie s dispar, ba chiar unii din vecintate au cerut investitii similare si n zona n care locuiesc. „Chiar si cei din cartierele de case au reac- tionat pozitiv la eforturile noastre, si nu mai arunc gunoaiele aiurea pe strzi. Vom continua si n 2009 investitiile demarate acolo si vrem s ne canalizm eforturile pe curtenie, asfaltri si abilitarea de noi locuri de parcare si de joac pentru copii. Nu va fi neglijat absolut niciun cartier, ns vom investi mai mult ca niciodat n continuare n zona de sud a orasului. Schimbarea mentalitt ii rmne marele cstig pe acest an, drept pentru care le multumesc si pe aceast cale acestor oameni minunati”, a mai spus primarul Brladului.

4 COMENTARII

  1. Domnule primar . Va reamintesc ca omul de la mama natura este supus ispitei si expus greselii. in nici o tara oamenii nu se civilizeaza decit cu arma severa a legii , care in romania se aplica doar celor minusculi. De ce in Birlad nu se iau masuri in spiritul legii ? Pentru ca din gindirea administratiei publice din care face-ti parte . exista TEAMA SI FRICA CA PACATOSII NU OR SA MAI VOTEZE . DE ACEEA TRAIM IN PROMISCUITATE , DOMINATI DE CETATENI LIPSITI DE COMPORTAMENT NORMAL.

  2. Va urez la multi ani, Dumnezeu a vrut, , in locul care am tras cu pistoletul, sa faceti aceasta minunata statuie a domnului Cuza, pe care l-au fugarit o parte dintre romani! Sarbatori fericite!!!!!

  3. conservator,sarac si mistic,in sensul puturos al termenului.
    asa poate fi caracterizat targul Barladului la finele lui 2008.
    bine ca a venit criza – ca si mai multi saraci sa ne voteze.
    liberalii,cei ce stau pe propriile picioare,sunt prea putini,prea timizi,
    criptocomunisti inca trasi de maneca de un trecut lemnos.
    cand proiectati o alta primarie ?
    unul din hotarul targului la o mie patru sute

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.